Inundații: Zeci de gospodării afectate, persoane evacuate și localități izolate în zonele afectate

Inundații: Zeci de gospodării afectate, persoane evacuate și localități izolate în zonele afectate
Case inundate in zona raului Covasna din satul Borosneu Mare in judetul Covasna, 29 mai 2025. Inquam Photos / Alex Nicodim

Ploile intense au cauzat probleme semnificative în mai multe regiuni din țară. Aproximativ 300 de gospodării din județul Covasna au fost inundate din cauza revărsării unor râuri, cele mai afectate localități fiind Boroșneu Mare, Băcel și Lunca Mărcușului, conform unui raport oferit vineri de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Din cauza inundațiilor, peste 300 de persoane au fost evacuate din județele Covasna, Brașov și Botoșani, în timp ce mai bine de o mie de persoane din județele Bacău și Neamț sunt izolate din punct de vedere al accesului rutier.

Conform IGSU, în intervalul 29 mai, ora 07:00 – 30 mai, ora 07:00, efectele fenomenelor hidrometeorologice s-au resimțit în 35 de localități din 13 județe (Argeș, Bacău, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui și Vrancea), unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 344 de gospodării și pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

În județul Covasna, localitățile cele mai grav afectate includ Boroșneu Mare, Băcel și Lunca Mărcușului, unde circa 300 de gospodării sunt inundate din cauza revărsării râurilor.

De asemenea, 1.087 de persoane din localitățile Ciugheș (Bacău – 1.060) și Îngărești (Neamț – 27) rămân izolate din cauza condițiilor rutiere dificile, dar accesul pietonal și cu autovehicule de teren este posibil.

În localitatea Boroșneu Mare din județul Covasna, apa continuă să se deverseze controlat prin două breșe (una creată pe 27 mai și cealaltă pe 28 mai) în digul de apărare al pârâului Zagon, afectând aproximativ 800 de hectare de teren arabil și pășune.

„În această dimineață, 309 persoane rămân în continuare evacuate, astfel: Covasna – 300 (Băcel, Chichiş, Lunca Mărcușului, Boroșneu Mare); Botoșani – 2 (Coșula); Brașov – 7 (Podul Olt). La acest moment, nu au fost raportate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi gestionate din cauza condițiilor meteorologice,” a comunicat IGSU.

În prezent, se desfășoară intervenții în județele Brașov și Covasna pentru a gestiona situația.

Recomandari
Show Cookie Preferences