„Mi-e teamă să deschid televizorul”. Interviu cu unul dintre cei mai apreciați scriitori români despre provocările actuale, literatură și alegeri prezidențiale

Bogdan-Alexandru Stănescu, un autor foarte apreciat al literaturii contemporane românești, a lansat recent romanul „Soarele Negru”, publicat de Editura Trei la finalul anului 2024. Într-un interviu, scriitorul discută despre responsabilitatea sa și a colegilor de breaslă în cadrul unei societăți polarizate și subliniază importanța educației, a fricii și a artei în contextul unei Românii confruntate cu o criză de identitate.

• „Simt că tot ceea ce a fost în anii ‘90 își face simțită prezența din nou în prezent”, spune el.
• În privința alegerilor prezidențiale care se aproprie, Stănescu afirmă că „toți candidații ar putea fi personaje din piesele lui Caragiale”.

Bogdan-Alexandru Stănescu (46 ani) și-a obținut titlul de doctor în literatură și este, de asemenea, prozator, poet, eseist, traducător și editor. Acum, el ocupă funcția de director editorial la imprintul Anansi. „Soarele Negru” finalizează o saga familială începută cu „Copilăria lui Kaspar Hauser”, avându-l ca protagonist central pe tatăl, urmată de „Abraxas”, roman dedicat mamei, care a câștigat multiple premii, inclusiv premiul „Ion Creangă” în 2024 din partea Academiei Române și Premiul revistei Observator cultural în 2023 la categoria Proză.

„Romanul cuprinde multe fire narative, toate având un trunchi comun, povestea unui copil născut în anii 80 în România lui Ceaușescu, provenind dintr-un cuplu aparte: o româncă pasionată de arte marțiale și un camerunez student la geologie, troțkist în căutarea mântuirii de credințele sale marxiste.

Povestea se extinde de la istoriile între cele două războaie mondiale până în prezent. Din punct de vedere geografic, romanul străbate locuri variate, de la Constanța anilor 80 la Leningradul postbelic și Münchenul anilor 1920-30”, detaliază autorul despre „Soarele Negru”.

Cititorii se vor aventura într-o narațiune captivantă plină de fantezie, personaje excentrice și evenimente care traversează diverse epoci și teritorii: Bucureștiul comunist, Sulina anilor ’90, Germania nazistă, KGB-ul, societăți secrete și obsesii personale.

Rezultatul este un roman ce abordează teme precum memoria, vinovăția, ficțiunea și căutarea înțelegerii trecutului, unde delimitările dintre realitate și fantezie sunt intenționat blurate. A fost desemnat „cartea anului” la Gala Premiilor Literare Bookzone 2025, fiind apreciat de un juriu format din peste 80 de scriitori, specialiști din industria editorială și oameni de cultură.

„Este o lucrare fictivă care, dacă așa cum mi-aș dori, poate va reflecta mai bine viitorul. La un anumit nivel de interpretare, este un roman despre Rău: răul generat de oameni și societăți, răul istoric și cel „mic”, cel al interacțiunii omului cu sine”, completează scriitorul.

În interviul acordat, Stănescu abordează și importanța literaturii în societate, condiția adolescenților într-o lume în care figuri controversate își exercită influența, despre limitele literaturii ca formă de terapie și influența rețelelor sociale asupra discursului public în România, în plin an electoral.

„Scrisul este bătălia scriitorului cu sine”

- Romanul finalizează o trilogie (nefiind necesară citirea anterioarelor), începută cu „Copilăria lui Kaspar Hauser” și continuată cu „Abraxas”: o trilogie ce explorează tema memoriei și familiei. Absența tatălui din prima carte, figura mamei din a doua și tânărul în căutarea identității din cea de-a treia lucrare creează un context relevant pentru traumele transgeneraționale ce ne afectează pe toți. Care este rolul literaturii în procesul de vindecare a traumelor? Poate scrisul să înlocuiască terapia? - „Răspunsul meu este clar: nu. Scrisul poate aduce alinare autorului, dar nu poate înlocui terapiile necesare cititorilor.”

„Literatura poate deschide porți spre lumi noi, dar nu va oferi acel sentiment de echilibru necesar. În schimb, poate oferi uitare și plăcere - un mecanism de escapism similar cu cel promovat de orașul antic”.

- „Interesul dvs. față de psihologie și afirmația că „Soarele Negru” urmărește parcursul individului către dezvoltare personală este evident. Când scrieți, aveți un scop în minte vis-a-vis de cititori? - „Când încep să scriu, nu mă gândesc la cititori, ci pornind de la o imagine sau intenție vagă pe care încerc să o clarific prin povestiri.”

Sunt conștient că literatura este și o formă de comunicare, dar inițial ea reprezintă dialogul interior al autorului. Atunci, din această comuniune mentală, textele devin accesibile și altora, generând impresia că „cartea este despre mine”.

Nu afirm că literatura este un act solitar, ci știu că devine un produs destinat comercializării, dar la început scrisul este bătălia scriitorului cu sine.”

„Scriitorii români creează după program”

- Are un ritual creativ specific? Cum reușește să își activeze imaginația pentru a conduce cititorii în universuri fantastice? - „Nu am ritualuri. Majoritatea scriitorilor români își desfășoară activitatea după orele de muncă. Scriem oriunde și oricând: seară, noapte, dimineața devreme, în concedii. În momentele libere, creativitatea prinde viață, chiar dacă suntem la serviciu, gătind sau în parc cu copiii.”

- Ați crescut între părinți diferiți și poate că lucrările dumneavoastră au un substrat autobiografic. V-ați temut vreodată că literatura ar putea deveni o cale de întoarcere la traumă, mai degrabă decât o eliberare de ea? - „Răspunsul meu este simplu: nu există eliberare de traumă fără a reveni la ea.”

- Este tatăl o figură pe care încercați să o înțelegeți sau să o depășiți prin scris? - „Înțelegerea relației cu părintele este un proces complex, fiind un mister comun între oameni.”

„Sincer să fiu, mi-e milă de adolescenți”

- Recent s-a discutat intensiv despre serialul „Adolescență”, care abordează subiecte precum masculinitatea toxică și influența negativă asupra tinerilor. Într-un context electoral tensionat, cum credeți că poate influența absența figurii paterne formarea copiilor? - „Într-adevăr, istoricul taților absenți este un fenomen vechi; copilul rămâne de multe ori cu figura maternă. Totuși, pandemia a accelerat o criză în care tinerii s-au refugiat în mediul online.”

„Acest mediu virtual a crescut în agresivitate, cu o violență prezentă omniprezent, iar faptul că mass-media promovează deseori violența ca ființă umană a devenit o realitate îngrijorătoare.”

„Societatea le oferă adolescenților un cadru atât de nociv încât lipsa paternității devine o problemă marginală. Deși figura tatălui este esențială, mediul familial este adesea copleșit de influențe negative precum violența, marketingul agresiv și regresia.”

- Credeți că literatura ar putea juca un rol esențial în combaterea acestor tendințe, promovând un discurs mai echilibrat despre masculinitate și identitate? - „Literatura are capacitatea de a induce o atitudine meditativă, fiind o formă de catharsis prin care ne putem elibera de emoții negative.”

- Cum vă percepeți rolul față de generațiile viitoare în România? Ce valori considerați că ar trebui stimulate pentru a înfrunta provocările sociale și economice? - „Crescând, am simțit milă pentru adolescenți, periaodă delicată și plină de provocări. Un stat puternic care să protejeze valorile liberalismului este esențial.”

„Între timp, această povară a educației a fost transferată pe umerii părinților, care acum trebuie să fie nu doar susținători financiari, ci și terapeuți pentru copiii lor.”

„Trăim o epocă în care educația umanistă este adesea subestimată; tinerii sunt instruiți să devină specialiști în tehnica, dar uită de umanitate.”

„Avem literatură capabilă să se facă auzită din toate punctele de vedere”

- Credeți că literatura română abordează suficient problemele familiale, depresia și frustările umane? - „Consider că avem o literatură remarcabilă, dar receptarea ei trebuie îmbunătățită.”

- Credeti ca „Soarele negru” ar putea oferi o perspectivă utilă în prezent? - „E un roman de fictiune care, așa cum sper, va reflecta mai bine viitorul. La un anumit nivel, abordează realitatea răului - răul generat de oameni și societăți, și afrontul acestuia.”

- Fiind un autor apreciat, cum vedeți amploarea lecturii în România, deși suntem pe ultimele locuri în consumul de carte? - „Mă impresionează numărul celor care citesc cu entuziasm și solemnitate. Viziunea mea asupra rolului meu este de a deschide porți către interpretare și emoții.”

„Sunt convins că soluțiile prin educație sunt la îndemâna profesorilor pasionați. Cei care promovează literatura română contemporană în rândul tinerilor, sacrificându-și timpul și resursele.”

„Le mulțumesc profesorilor care se dedică acestei misiuni mai mult decât orice politician din domeniul cultural.”

„Am responsabilitatea de a reflecta realitatea în scrierile noastre”

- Într-o eră în care digitalizarea domină, cât de importantă mai este literatura pentru educația unei societăți? - „Răspunsul se leagă de calitatea educației care a fost neglijată în ultimele decenii. Editurile încearcă să se adapteze, însă un tânăr cititor are nevoie de prima educație acasă despre literatură.”

„Din păcate, teama este că rolul literaturii ca formator s-a diminuat, dar ea continuă să genereze dialog și înțelegere.”

- Ce responsabilitate ar trebui să-și asume scriitorii în contextul societății actuale? - „Noi, scriitorii, avem datoria de a reflecta realitatea din jurul nostru, atât pentru cititorii contemporani cât și pentru cei din viitor.”

„Sper ca viitoarele generații să poată percepe anii 80, 90 și 2000 prin intermediul romanelor mele.”

„Simt că anii ‘90 revin în prezent”

- Frica este un leitmotiv în operele dumneavoastră. Ce vă îngrijorează în legătură cu viitorul? - „Frica a fost dominantă în anii ‘90: de la executarea cuplului Ceaușescu până la violențele mediatizate. Încep să percep din nou accentele acelor vremuri. Mă îngrijorez pentru copiii mei adolescenți și pentru părinții mei în vârstă, mă tem să mă uit la știri.”

- Ce lecturi ați recomanda pentru alinarea sufletului în actualul context românesc? - „Prima mea recomandare nu este o carte, ci un autor - Caragiale. Citind operele sale, se va înțelege ridicolul din prezent, comparându-l cu realitatea alegerilor actuale.”

A doua recomandare este un ansamblu de opere ale istoricului Tacitus: studiul istoriilor și analele sale oferă o perspectiva asupra naturii umane și a violenței care persistă de-a lungul timpului.”}]} ীয় 4 **[{'t':'h1','c':'„Mi-e frică să deschid televizorul”. Interviu cu unul dintre cei mai apreciați scriitori români despre provocările prezentului, literatură și alegeri prezidențiale'},{'t':'p','c':'Bogdan-Alexandru Stănescu este unul dintre cei mai iubiți și apreciați scriitori contemporani, odată cu lansarea romanului „Soarele Negru”, apărut la Editura Trei, la final de 2024. Într-un interviu acordat HotNews, autorul vorbește despre responsabilitatea scriitorului într-o societate polarizată, dar și despre rolul educației, al fricii și al artei într-o Românie aflată în fața unei noi crize de identitate.'},{'t':'ul','c':'„Încep să simt din nou ceva din anii ‘90 strecurându-se în prezent”, mărturisește scriitorul. În ceea ce privește alegerile prezidențiale de peste câteva zile, Bogdan-Alexandru Stănescu spune că „absolut toți candidații ar putea fi personaje într-o piesă de-ale lui Caragiale”.'},{'t':'p','c':'Bogdan-Alexandru Stănescu (46 ani) este doctor în literatură, prozator, poet, eseist, traducător și editor, iar în prezent este director editorial al imprintului Anansi. Cel mai recent roman al său, „Soarele Negru”, încheie o sagă familială, începută odată cu „Copilăria lui Kaspar Hauser”, unde tatăl a fost personaj central, și urmată de „Abraxas”, un roman al mamei, multi-premiat, inclusiv cu premiul „Ion Creangă”, oferit de Academia Română, ediția 2024, dar și Premiul revistei Observator cultural, ediția 2023, la categoria Proză.'},{'t':'p','c':'„E un roman cu multe fire narative care pornesc însă dintr-un trunchi comun, care este povestea unui copil născut în anii `80 în România lui Ceaușescu, dintr-un cuplu cel puțin ciudat: o româncă pasionată de artele marțiale și un camerunez student la geologie, troțkist pe cale să se mântuiască de credințele sale marxiste. '},{'t':'p','c':'De aici se nasc o sumedenie de povești care coboară până între cele două războaie mondiale și, în sens opus pe axa temporală, ajung până-n zilele noastre. Pe axa spațială, e un roman care acoperă o foarte largă arie geografică, de la Constanța anilor `80 până la Leningradul imediat postbelic sau München-ul anilor 1920-30”, explică autorul despre „Soarele Negru”.'},{'t':'p','c':'Cititorii vor avea parte de o aventură literară plină de fantezie, personaje bizare și întâmplări care traversează epoci și locuri: Bucureștiul comunist, Sulina anilor ’90, Germania nazistă, KGB-ul, societăți secrete și obsesii personale. '},{'t':'p','c':'Rezultatul este un roman despre memorie, vinovăție, ficțiune și nevoia de a înțelege trecutul, în care granițele dintre realitate și fantezie sunt intenționat șterse. A fost numit „cartea anului”, în cadrul Galei Premiilor Literare Bookzone 2025, după ce un juriu de peste 80 de scriitori, profesioniști din industria de carte și oameni de cultură a creat o listă personală cu topul celor mai bune cărți publicate în 2024. '},{'t':'p','c':'„E o ficțiune și, dacă mi-a ieșit cum mi-am dorit, poate va vorbi mai bine chiar în viitor despre lumea contemporană. Dar da, la un anumit palier al interpretării, este un roman despre Rău, despre răul pe care-l fac oamenii, dar și societățile, despre răul istoric și cel „mic”, al omului față de om”, adaugă scriitorul.'},{'t':'p','c':'În interviul acordat HotNews, Bogdan-Alexandru Stănescu vorbește nu doar despre rolul literaturii în prezent, ci și despre situația adolescenților într-o societate unde frații Tate se plimbă liberi, despre imposibilitatea scrisului de a înlocui terapia, despre tinerii scriitori, despre presiunea rețelelor sociale și degradarea discursului public într-o Românie aflată în plin an electoral.'},{'t':'h2','c':'„Scrisul este războiul scriitorului cu sine însuși”'},{'t':'p','c':'– Romanul încheie o trilogie (însă poate trăi detașat de celelalte două), începută cu Copilăria lui Kaspar Hauser și urmată de Abraxas – o trilogie a memoriei și familiei. Tatăl sau absența lui din prima carte, mama din a doua și cea a tânărului care se maturizează din a treia, care pendulează între părinți, m-au dus cu gândul la traumele transgeneraționale prezente în fiecare dintre noi. Ce rol joacă literatura în vindecarea traumelor? Poate scrisul să înlocuiască terapia?– Bogdan – Alexandru Stănescu: Într-adevăr, cele trei romane pot fi citite independent, legătura dintre ele fiind una tematică, dar împreună alcătuiesc un triptic rezumabil așa: prima carte este a Tatălui, a doua, a Mamei, pe când acest al treilea roman este unul al triadei familiale văzute ca structură fantomatică. '},{'t':'p','c':'Revenind la întrebare, însă, răspunsul meu ferm este „Nu”: scrisul nu poate să înlocuiască terapia, o poate face doar pentru cel care scrie, ca formă de sublimare, însă nu poate înlocui actul terapeutic pentru cititor. '},{'t':'p','c':'Poate oferi alinare, poate deschide o poartă spre un teritoriu străin, care însă nu conține pericolele propriului tău inconștient – deci o formă de escapism –, dar nu te poate echilibra, nici întregi, nu-ți poate oferi un centru. Poate oferi uitare și desfătare – lucrurile nu s-au schimbat de pe vremea lui Horațiu – prin frumusețe și poate oferi un spațiu de refugiu.'},{'t':'p','c':'– Aveți un interes față de psihologie și ați spus la un moment dat că „Soarele Negru” urmează parcursul unui om spre individuare. Când ați scris romanul, ați avut și un scop pentru cititori în direcția de a-și accepta umbrele sau de a-i pune pe gânduri?– Când scriu (proză, poezie), nu-mi propun nimic atât de bine definit, ci pornesc în general de la o imagine sau de la o senzație vagă pe care încerc să mi-o lămuresc cu ajutorul unor povești sau mecanisme narative. '},{'t':'p','c':'Îmi pare rău dacă dezamăgesc, dar nu mă gândesc absolut deloc la cititori atunci când scriu. Bineînțeles că literatura este (și) o formă de comunicare, însă inițial ea reprezintă o schemă a comunicării între două personaje aproape identice: Eul și Sinele. Îns însă, în măsura în care suntem unici, facem parte din aceeași specie, ne hrănim dintr-un fond psihic comun, deci această comunicare are cele mai mari șanse să pară familiară multor oameni. De aici iluzia că o carte „e scrisă pentru mine”. '},{'t':'p','c':'Bineînțeles că nu sunt atât de absurd încât să susțin că literatura e un act solipsist, știu că se transformă într-un produs care trebuie, of!, vândut, dar cel puțin ab ovo, scrisul este războiul scriitorului cu sine însuși. '},{'t':'h2','c':'„Scriitorii români își practică meseria after hours”'},{'t':'p','c':'– Aveți un ritual anume atunci când creați? În ce cotloane ale sufletului mergeți și cum vă activați imaginația, ca apoi să ne purtați în toate lumile astea fantastice?– Nu-mi permit ritualuri. Scriitorii români – și de fapt marea majoritate a scriitorilor – își practică meseria after hours, după ce se întorc de pe la slujbe. Scriem când putem, unde putem, cât putem: seara, noaptea, dimineața devreme, în concedii. Când alți oameni se odihnesc sau socializează, noi ne apucăm de adevărata muncă. Activarea imaginației despre care vorbiți se întâmplă automat, pentru că – și cred că nu vorbesc doar în numele meu – din cauza condițiilor „de producție”, de fapt scriem în minte pe drum spre serviciu, în timp ce gătim sau ne scoatem copiii în parc.'},{'t':'p','c':'– Ați fost un copil care s-a plimbat între cei doi părinți și poate cărțile dvs. au și rădăcini autobiografice. V-ați temut vreodată că literatura poate deveni o formă de reîntoarcere la traumă, nu o eliberare de ea?– Aici răspunsul meu va fi destul de succint: nu există eliberare de traumă fără o întoarcere la ea.'},{'t':'p','c':'– Este tatăl o figură pe care o scrieți pentru a o înțelege sau pentru a o depăși?– Cred că înțelegerea părinților se lovește de zidul universal și misterios aflat între doi oameni, fie că sunt străini, rude sau prieteni. Părintele rămâne figura etern fascinantă aflată într-un templu interior în care pășești cu frică toată viața, chiar la mult timp după ce ființa din carne și oase a dispărut. Nu depășești niciodată figura tatălui sau a mamei, pentru că actul acesta ar fi echivalent cu depășirea propriului Sine.'},{'t':'h2','c':'„Sincer să fiu, mi-e milă de adolescenți”'},{'t':'p','c':'– Recent a fost discutat intens serialul „Adolescence”, care vine la pachet cu influența masculinității toxice, cât și a retoricilor fraților Tate. Trăim într-o Românie aflată în an electoral, cu o extremă dreaptă în plină ascensiune și o întoarcere spre valori tradiționale. Cum credeți că absența figurii paterne în formarea unui copil poate contribui la manifestările extreme ale bărbaților neiubiți?– Cred că altele sunt circumstanțele care au dus la apariția acestor fenomene. Tați absenți avem de când lumea. Și în hoarda primară tatăl pleca cu săptămânile să vâneze vreun mamut, iar copilul rămânea alături de femeile tribului, lângă foc. Tații au plecat dintotdeauna la război și în alte aventuri „masculine”, iar copiii au rămas alături de mame. '},{'t':'p','c':'Ce știu însă este că, în anii de pandemie, generația de adolescenți și preadolescenți care a rămas blocată în fața computerului a găsit în online o lume care aparent o suplinea pe cea ciuntită de izolare. Atunci s-a produs un declic cu consecințe foarte grave. Și importanța presiunii sociale din online a continuat să crească în anii de după izolare, devenind în prezent un mediu foarte toxic, foarte conflicual. '},{'t':'p','c':'E enormă violență acolo, la fel cum media oferă și ea, sub imperiul aceleiași vandabilități, enorm de multă violență și conflict căutat cu lumânarea. Vă rog să urmăriți știrile sportive sau ziarele de sport din România și să vedeți cât de des apar nume precum cel al lui Gigi Becali.'},{'t':'p','c':'Oferim adolescenților un cadru atât de nociv, încât absența tatălui, deși un factor grav în sine, devine aproape un amănunt. Tatăl este, într-adevăr, întruparea Supraeului, dar degeaba este el un factor valabil de cenzură și educație dacă tot ce se află în jurul familiei derivă din sex, violență, marketing agresiv și regresie.'},{'t':'p','c':'– Credeți că literatura are un rol în combaterea acestor tendințe și în promovarea unui discurs mai deschis și mai echilibrat despre masculinitate și identitate în societatea actuală?– Literatura are un rol mai important decât atât: printr-un imperativ al singurătății, ea impune o atitudine meditativă, o desfătare în prezența frumosului și, ca să ne întoarcem la Aristotel, ea pune în mișcare mecanismele catharsisului, ale purificării de emoții. Cred că trăim o epocă super-emoțională, se simte un clocot în subsolurile inconștientului colectiv care de multe ori răbufnește pe căi nedorite: atacuri armate de multe ori fără motiv „rațional”, confruntări inutile, o violență omniprezentă a limbajului.'},{'t':'p','c':'– Cum vă raportați la situația actuală a tinerelor generații în România? Ce valori considerați că ar trebui promovate mai mult pentru a înfrunta crizele sociale și economice?– Sincer să fiu, mi-e milă de adolescenți. Mi-a fost întotdeauna: e o perioadă tare ingrată din viața unui om, pe care mi-o amintesc foarte bine. Mila mea vine dintr-o autoanaliză continuă. Și mai cred în utilitatea unui Stat puternic, care vine ca garant al liberalismului. '},{'t':'p','c':'Or, în clipa de față, noi nu avem Stat, ne apropiem încet-încet de o stare naturală hobbesiană, de care mă tem îngrozitor. Încep să-mi amintesc din ce în ce mai mult de anii ‘90. Și ar mai trebui adăugat că acest Stat, chiar și când a existat, a acordat cea mai mică importanță educației și culturii, iar consecințele le trăim acum.'},{'t':'p','c':'Din nefericire, toată greutatea acestei perioade a căzut acum pe umerii familiei, pe părinții care trebuie să câștige pâinea, dar să fie și niște excelenți psihologi și, eventual, buni polițiști anti-drog. '},{'t':'p','c':'Trăim, mai mult, într-o epocă în care se disprețuiește fățiș educația umanistă (aceiași părinți, disperați să asigure bunăstarea viitorului adult, îl îndoapă cu matematică și gramatică, iar literatura nu e altceva decât o plajă de opțiuni pe rotativă, cât să trecem examenul), iar asta va da naștere unor generații care n-o să mai știe absolut deloc ce înseamnă să fii om, dar o să fie experte în a oferi manipulatori ai mijloacelor de producție.'},{'t':'h2','c':'„Avem o literatură care poate ține capul sus din toate punctele de vedere”'},{'t':'p','c':'– Credeți că în literatura română vorbim suficient – și suficient de bine – despre traume familiale, depresie, furie?– Da, cred că avem o literatură care poate ține capul sus din toate punctele de vedere. Cred că punctul ei slab stă mai curând în partea receptării – am merita să fim citiți mai mult. Și mai bine.'},{'t':'p','c':'– E „Soarele negru” o lectură care ne-ar face bine fix în contextul prezent?– Nu știu dacă „Soarele negru” poate fi un paliativ. E un roman, e ficțiune și, dacă mi-a ieșit cum mi-am dorit, poate va vorbi mai bine chiar în viitor despre lumea contemporană. Dar da, la un anumit palier al interpretării, este un roman despre Rău, despre răul pe care-l fac oamenii, dar și societățile, despre răul istoric și cel „mic”, al omului față de om. Iar înfruntarea, chiar și metaforică, a Răului, e altceva decât pasivitatea, nu-i așa?'},{'t':'p','c':'– Sunteți un autor iubit și ați declarat într-un interviu că ați întâlnit oameni care citesc, deși suntem pe ultimul loc în Europa la consumul de carte. Aveți o soluție pentru problema asta din societate?– Sunt în continuare uimit de numărul mare de cititori pe care-i întâlnesc, de pasiunea pe care o pun în actul lecturii, de seriozitatea cu care o abordează. Nu simt decât arareori că sunt „creator de entertainment”, ci mai curând un mediu care deschide un portal spre interpretare, diverse emoții și uitare de sine. '},{'t':'p','c':'Soluțiile sunt la îndemână, dar și aici cred că frâiele au fost luate în mână de oameni, de profesori pasionați de meseria lor. Mă gândesc la cluburile de carte organizate de profesorii de literatură de liceu care le pun în mâini elevilor și liceenilor cărți ale autorilor români contemporani. O fac în timpul lor liber, își sacrifică energia și de multe ori propriile resurse, pe fundalul unui enorm dezinteres instituțional. '},{'t':'p','c':'Acestor oameni, precum profesorii Eugen și Nicoleta Munteanu sau Serinella Zara, din Iași, Dana Papadima, Georgiana Sârbu sau Corina Buzoianu din București (sunt doar câteva exemple) le sunt recunoscător de n-am cuvinte. Ei fac pentru literatura română contemporană mai mult decât orice ministru al culturii dintre toți care s-au perindat până acum.'},{'t':'h2','c':'„Am responsabilitatea de a reflecta lumea în care scriem”'},{'t':'p','c':'– Într-o eră în care tehnologia și digitalizarea sunt omniprezente, cât de relevantă mai este literatura în formarea și educația unei societăți?'},{'t':'p','c':'Aici ne întoarcem la învățământ și la efectele nocive ale neglijării lui de-a lungul celor trei decenii și jumătate de democrație. Editurile încearcă din răsputeri să se adapteze inovațiilor tehnologice, așezăm cartea în toate mediile posibile, dar e nevoie ca un tânăr cititor să știe din școală și de acasă ce anume este literatura, ce e o carte. Mi-e teamă că rolul „formator” al literaturii s-a disipat și poate că nu e neapărat rău, întotdeauna curriculumul a dăunat receptării corecte a produsului literar, la fel cum lectura textului literar ca „bocca della verita” este total greșită. Ceea ce știu însă e că literatura generează sensibilitate, gândire, dialog, înțelegerea Celuilalt. Lucruri importante, nu?'},{'t':'p','c':'– Într-un context politic tensionat, ce fel de autor ar trebui să fie scriitorul român pentru a nu rămâne indiferent față de ceea ce se întâmplă în jurul său? Vedeți vreo responsabilitate în sensul ăsta?– Am, alături de colegii mei, responsabilitatea de a reflecta lumea în care scriem. Și o facem nu doar pentru cititorul contemporan, ci și pentru un cititor din viitor care va dori să înțeleagă această lume nu doar din manualele de istorie. Așadar, da, simt această responsabilitate, și nu e deloc una lipsită de importanță. '},{'t':'p','c':'Așa cum eu am înțeles începutul secolului trecut din „Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann sau Rusia stalinistă din operele lui Bulgakov ori Pasternak, sper din tot sufletul ca un tânăr curios de pe peste 20-30 de ani să prindă vibe-ul anilor ‘80, ‘90, 2000 din romanele mele.'},{'t':'h2','c':'„Încep să simt din nou ceva din anii ‘90 strecurându-se în prezent”'},{'t':'p','c':'– Frica este un alt element prezent în romanele dvs. Ce vă sperie la viitor?– Frica a fost o emoție omniprezentă în anii ‘90: de la executarea soților Ceaușescu, trecând prin toate mineriadele, apoi culminând cu violența emanată de televiziuni, ea s-a infiltrat în toate straturile sufletelor generației din care fac parte. De aici prezența ei în literatura mea. Așa cum spuneam mai sus, încep să simt din nou ceva din anii ‘90 strecurându-se în prezent. Mi-e frică pentru copiii mei adolescenți, mi-e frică pentru părinții mei bătrâni, mi-e frică să deschid televizorul la știri sau să deschid platformele similare. Cred că avem atâtea motive de anxietate în jur, de la războaie, abisuri economice, pandemii, atentate, la o stare generală marcată de emoții explozive, încât lipsa fricii ar fi mai curând dovadă de nesimțire.'},{'t':'p','c':'– În existența noastră prezentă din România, ați putea să ne recomandați două lecturi care să ne împace sufletele și să ne spuneți de ce le-ați ales?– Prima recomandare este un tertip: nu recomand o carte, ci un autor – Caragiale. Pentru cel care-l citește integral pe Caragiale (incluzând aici scrisorile), prezentul românesc își va pierde luciul noutății, dar îl va câștiga pe cel al ridicolului. Dacă priviți lista de candidați la Președinția României, absolut toți ar putea fi personaje într-o piesă de-ale lui Caragiale.'},{'t':'p','c':'A doua „carte” iarăși nu este o carte, ci tot un cumul de opere: e vorba despre discursul istoric al lui Tacitus. Citind Istoriile și Analele, percepi universalitatea răului, dar înțelegi și imperativul luptei împotriva entropiei. Recursul lui permanent la dignitas sau libertas e pentru mine înduioșător: de mii de ani oamenii încearcă să se țină drepți în fața violenței, cupidității și ipocriziei. Rezistența asta dă cumva speranțe în viitorul speciei umane.'}]} ``` 194 **[{