Motivele lansării nocturne a rachetelor de către Iran. Explicații tactice și tehnologice din Teheran

În timp ce noaptea oferă o acoperire evidentă, alegerea Teheranului de a lansa atacuri în întuneric este susținută de mai multe aspecte, conform unor analize.

Pe parcursul recentelor confruntări dintre Israel și Iran, s-a putut observa o strategie clară din partea Teheranului: utilizarea întunericului pentru avantaj.

Atacurile repetate cu rachete efectuate de Iran pe timpul nopții nu sunt întâmplătoare; acestea reflectă o doctrină militară și tehnologică bine pusă la punct, menită să surprindă și să instige frică.

Decizia de a ataca sub acoperirea întunericului este influențată de mai mulți factori, incluzând constrângeri tehnice, necesitate operațională și strategii de război psihologic.

Spre deosebire de avioane care depind de oxigenul din atmosferă pentru propulsie, rachetele necesită transportul atât a combustibilului, cât și a oxidantului pentru ardere.

Aceasta este necesară deoarece, la altitudini mari, oxigenul este rar sau absent.

Această cerință fundamentală împarte rachetele în două categorii principale: cele cu combustibil lichid și cele cu combustibil solid, fiecare având implicații strategice distincte.

Combustibil lichid: Rachete puternice, dar vulnerabile

Rachetele cu rază lungă de acțiune ale Iranului, cum ar fi seria Shahab, funcționează de obicei cu combustibil lichid.

Aceste rachete necesită o alimentare complexă înainte de lansare, implicând două rezervoare separate – unul pentru combustibil și altul pentru oxidant.

Această etapă este riscantă, consumatoare de timp și necesită o infrastructură de lansare fixă și personal specializat.

Din acest motiv, procesul de alimentare cu combustibil se dovedește a fi cel mai vulnerabil, fiind sub supravegherea constantă a sateliților inamici și a avioanelor de recunoaștere.

Pentru a diminua riscurile de detectare și atac, Iranul efectuează frecvent operațiuni de alimentare cu combustibil pe timpul nopții, când vizibilitatea este redusă și șansele de detectare aeriană sunt mai mici.

Combustibil solid: Flexibile și gata de acțiune

În comparație, rachetele cu rază scurtă și medie de acțiune, asemenea celor Fateh-110 și Zolfaghar, sunt de obicei alimentate cu combustibil solid.

Aceste rachete sunt pregătite dinainte, cu combustibilul și oxidantul în formă solidă, stocate în structura rachetei.

Fiind deja pregătite pentru lansare, ele nu necesită alimentare la fața locului și pot fi lansate de pe platforme mobile, ceea ce le conferă un avantaj în operațiunile de atac surpriză și războaiele descentralizate.

Totuși, odată ce sunt activate, rachetele cu combustibil solid nu pot fi oprite sau încetinite, astfel lansarea devine ireversibilă – un compromis între mobilitate și viteză.

O doctrină influențată de tehnologie și tactică

Strategia Iranului de a efectua lansări nocturne nu este una întâmplătoare.

Ea reflectă o doctrină militară complexă ce ia în considerare aspectele tehnice, oportunitățile strategice și dinamica psihologică a conflictului.

Prin integrarea rachetelor atât cu combustibil solid, cât și cu combustibil lichid, utilizând platforme mobile și acoperirea nopții, Iranul a construit un sistem care prioritizează supraviețuirea, surpriza și efectul psihologic, chiar și atunci când rachetele nu își ating întotdeauna scopul.

În contextul competitiv al descurajării și apării, momentul lansării este la fel de crucial ca și tipul de rachetă utilizată.