„Nimeni nu vrea să se joace cu mine”: Modalități prin care îți poți sprijini copilul să-și găsească prieteni

Copilul tău stă singur pe balansoar la locul de joacă sau se apropie de tine spunând că „nimeni nu vrea să se joace cu mine”. Cum poți, ca părinte, să-l ajuți să-și facă prieteni?

Un sondaj realizat de Spitalul de Copii CS Mott de la Universitatea din Michigan evidențiază că 19% dintre părinți menționează că cei mici, cu vârste între 6 și 12 ani, nu au suficienți prieteni. Ce îi împiedică pe copii să lege prietenii în aceste zile? Din datele sondajului, reiese că 52% dintre părinți identifică diverse bariere, precum timiditatea (21%), lipsa timpului pentru socializare (18%) și existența unor grupuri deja formate (17%) — aspecte simțite mai intens odată cu înaintarea în vârstă a copiilor.

De asemenea, 63% dintre părinți ar prefera ca micuții lor să socializeze cu copii proveniți din familii cu stiluri de viață similare, atât din punct de vedere al valorilor, cât și al statutului socioeconomic.

Aceste criterii înguste pot limita drastic rețeaua de prieteni a copiilor, exact când aceștia au cea mai mare nevoie de diversitate și de noi perspective. Experții atrag atenția că, între 6 și 12 ani, izolarea poate deteriora imaginea de sine și performanța academică, crescând vulnerabilitatea la anxietate și depresie, potrivit studiului. În acest timp, 90% dintre părinți recunosc că cei mici doresc să-și extindă cercul social, iar trei sferturi dintre părinți organizează deja întâlniri de joacă sau îi înscriu la diferite activități extrașcolare.

Aceste cifre subliniază o nevoie de sprijin reală, însă există riscul ca intențiile bune să devină supraprotecție. Cum putem găsi un echilibru?

Cum să sprijini interacțiunea socială fără a interveni în exces

„Modul în care copiii socializează astăzi diferă semnificativ față de generațiile anterioare”, explică dr. Becca Wallace, un psiholog specializat pe copii, conform publicației Parents. Tehnologia a extins considerabil sferele sociale, părinții interacționând rareori cu familiile colegilor. Dr. Brook Choulet, un psihiatru, sugerează organizarea de activități structurate, precum sporturi, cluburi de artă sau tabere de vară, ca fiind soluții ideale. „Interesele comune facilitează întemeierea prieteniilor”, precizează ea, avertizând totodată împotriva manipulării sociale: „Este esențial să susținem copiii în găsirea prietenilor, fără a-i alege pentru ei”. Dotarea copiilor cu abilități sociale, de la inițierea dialogurilor la gestionarea conflictelor, are o valoare mai mare decât alegerea colegilor de joacă.

Întelegerea nivelului personal de socializare: importanța acceptării preferințelor individuale

Conceptul de „baterie socială” sau disponibilitatea de a interacționa social, variază de la o persoană la alta. Unii copii sunt înfloritori în mijlocul unui mare grup de prieteni, în timp ce alții găsesc pace în solitudine. Aceasta nu este o problemă, ci o combinație între temperament (introvertit sau extrovertit), energie, preferințe și sensibilitate la stimuli.

Numărul de prieteni ideal variază. Un copil se poate simți complet satisfăcut cu unul sau doi prieteni apropiați, în timp ce altul ar putea prefera o rețea vastă. Părinții sociabili adesea proiectează propriile standarde sociale asupra copiilor („ar trebui să ai mulți prieteni, ca noi”), sugerează dr. Choulet. Este important să nu forțăm sau să comparăm; ce funcționează pentru părinte nu este întotdeauna norma pentru copil.

Acest lucru se traduce prin observarea stării copilului: dacă are puțini prieteni, dar este fericit, nu este necesară o intervenție radicală. Susținem dezvoltarea socială respectând ritmul și nevoile copilului – calitatea relațiilor este mai importantă decât numărul lor.

Dr. Wallace subliniază importanța acceptării diverselor „baterii sociale”: „Fiecare copil are propria sa «baterie socială» și numărul de prieteni care i se potrivește. Faptul că tu, ca părinte, ești sociabil și ai o rețea mare de prieteni nu înseamnă că și copilul va fi la fel.” Astfel, scopul nu ar trebui să fie umplerea agendei copilului cu prieteni, ci să-l ajutăm să găsească balanța potrivită lui.

Influența modelului parental și cultivarea rezilienței emoționale

„Copiii deprind abilități sociale observând cum părinții lor își gestionează propriile relații”, explică Stacy Thiry, un consilier de sănătate mentală menționat în publicația Parents.com. Văzând părinții interacționând sănătos, oferind și acceptând ajutor, le oferă copiilor un exemplu remarcabil de urmat. Atunci când copiii trec prin despărțiri inevitabile, Thiry recomandă să le dezvoltăm reziliența: „Îndemnăm copiii să-și exprime emoțiile în fața schimbărilor și să le reamintim că pierderea unui prieten nu le diminuează valoarea ca indivizi”. Menținerea unui rol de „pernă de aterizare” emoțională, fără a minimiza durerea pierderii, este crucială.

Un mesaj calm și care recunoaște emoțiile copilului („Îți înțeleg tristețea, este firesc să doară”) servește drept suport atunci când acesta pierde un prieten, reducând șocul emoțional. Siguranța oferită de părinte nu trebuie să minimalizeze durerea: a spune „nu-i nimic, vei găsi alt prieten” poate minimiza trăirile copilului. În schimb, îi reamintim că valoarea lui personală nu este afectată. În acest mod, protejăm stima de sine a copilului și îi permitem să proceseze și să simtă tristețea.

Validarea, alături de asigurarea că pierderea unui prieten nu diminuă valoarea personală, oferă copilului baza necesară pentru a încerca noi relații, în loc să le evite de teama eșecului. „Perna” emoțională nu elimină durerea, dar o face gestionabilă, transformând despărțirile în momente de învățare și creștere emoțională.

Încurajarea diversității pentru a oferi multiple opțiuni copilului

Encourajarea copiilor să exploreze diversitatea este esențială: „Cele mai valoroase prietenii se nasc adesea între persoane diferite”, spune Thiry. Prin interacțiunea cu colegi care au opinii, interese sau proveniențe diferite, copiii își dezvoltă flexibilitatea cognitivă și empatia.

Totodată, așa cum subliniază terapeuta Rachael Jones, este esențial să diferențiem între preocupările părinților și nevoile reale ale copiilor. „Dacă un copil nu pare preocupat de situațiile sociale, părinții trebuie să-și gestioneze propriile temeri și sentimente pentru a nu le transmite copiilor.” Referitor la numărul de prieteni, nu ar trebui să considerăm solitudinea o problemă dacă cel mic este mulțumit cu un cerc restrâns de prieteni.

Când este cazul să apelăm la ajutor specializat

Chiar și cei mai atenți părinți pot rata semne subtile ce indică faptul că lipsa prieteniei s-a transformat în izolare îngrijorătoare. Dr. Brook Choulet punctează câteva repere esențiale: „Un copil care prezintă iritabilitate excesivă, tristețe sau anxietate poate avea nevoie de sprijin psihologic”, spune ea. Alte semnale includ evitarea activităților care odinioară aduceau bucurie și o tendință spre auto-devalorizare.

Dr. Wallace menționează: „Nu toți copiii vor verbaliza atunci când se simt excluși sau singuri, de aceea este important să fim atenți la indicii subtile”. Acestea pot include evitarea frecventă a interacțiunilor sociale, plângerile somatice legate de mersul la școală sau refugierea în utilizarea excesivă a ecranelor ca substitut pentru interacțiunile reale. În astfel de situații, consultarea unui psiholog de copii devine esențială. Intervențiile timpurii pot preveni dezvoltarea unor probleme mai grave, cum ar fi anxietatea severă sau depresia, și ajută la crearea unor strategii sociale adaptate copilului.

Dr. Choulet subliniază și importanța siguranței online: „Educația cu privire la siguranța online trebuie să fie constantă și atentă, chiar dacă prieteniile se desfășoară virtual”. Prieteniile online pot fi folositoare, dar trebuie completate de discuții deschise despre limite și riscuri.

Prietenia este o abilitate ce se poate dezvolta, practica și uneori susține discret din fundal. Rolul părinților nu este să rezolve relațiile copiilor, ci să le ofere ocazia de a explora aceste relații, exemplul personal și suportul emoțional necesar. Când singurătatea devine problematică, este esențial să avem curajul de a cere ajutor specializat.