O confesiune emoționantă a unei autoare de top după apariția celui mai nou roman: «Mint oamenii de un an și jumătate»
Intrarea în toamnă marchează deschiderea sezonului literar, iar Amélie Nothomb răspunde cu o nouă apariție pe 20 august: «Tant mieux», o lucrare care îmbină ficțiunea cu realitatea și onorează amintirea mamei sale, dispărută în anul precedent.
Întotdeauna în negru, mereu plină de farmec, figura ei este surprinsă adesea cu o pată de ruj roșu-sângeriu pe buze, iar atitudinea ei rămâne politicoasă și captivantă: așa o descriu tabloidele.
În rutina zilnică, după patru ore dedicate scrisului între 04:00 și 08:00, autoarea își răsfață în fiecare dimineață o jumătate de oră pentru lectură și pentru a răspunde corespondenței, în micuțul său birou.
Și în lunile ce vor urma, odată cu publicarea noului roman, volumul de mesaje probabil va crește în continuare.
Amélie Nothomb descrie un șoc profund
În interviuri, această scriitoare în vârstă de 58 de ani dezvăluie că mama ei a pierit pe 11 februarie 2024, o lovitură dureroasă, iar tatăl său a fost pierdut demult, cu patru ani înainte; ea a adus un omagiu mamei printr-o lucrare anterioară.
Pierderea mamei, persoana pe care a apreciat-o enorm, a lăsat o rană și mai adâncă.
De mai bine de un an și jumătate, răspunde cu o substituție de cuvinte când este întrebată despre starea mamei sale: spune că este bine, dar recunoaște că a mințit, nu din perversitate, ci din motive personale.
Simt că, în această perioadă, îmi deschid, într-un mod similar unui coming out, o confesiune despre a fi orfană, faptul pe care nu am îndrăznit să-l declar înainte, comentându-se și cu referire la terminologia folosită în comunitatea LGBT pentru a marca dezvăluirea despre identitate.
Un omagiu literar emoționant
În «Tant mieux», romanul urmărește destinul Adriennei, o fetiță de patru ani lăsată pentru o vară în grija bunicii sale materne. Această figurină autoritară și dură o obligă să suporte vărsături după un mic dejun cu hering, iar într-un ambient sufocant Adrienne caută alinare în o formulă repetată: «cu atât mai bine».
Acest «cu atât mai bine» se transformă rapid într-o armă mentală pentru a face față traumei copilăriei, totul revenind sub forma unei rezistențe, a supraviețuirii și, în mod paradoxal, a speranței.
Pe măsură ce narațiunea avansează, devine clar că povestea Adriennei este, de fapt, un portret ficționalizat al mamei sale, Astrid Nothomb.
Pe măsură ce narațiunea avansează, indicii se adună: copilăria provocatoare, relația cu o mamă iubitoare, însă instabilă, iar adolescența marcată de tăceri ajung la o revelație finală că «Tant mieux» nu este doar ficțiune pură.
