Un nou imperiu autoritar la orizont: Republica Populară Chineză

Se profilează o nouă forță autoritară care contestă ordinea liberală a lumii. Trecerea deceniilor de după discursul iconic al lui Reagan a dezvăluit un totalitarism nou, în formă de autocrație digitală și aparat militar puternic. Chiar dacă ambalajul poate părea diferit, obiectivul rămâne același: înlocuirea libertăților economice și politice ale națiunilor cu dominația unei dictaturi comuniste.
Parada militară ce marchează opt decenii de la victoria asupra Japoniei transmite un mesaj clar de intimidare. Exponerea armamentului sofisticat oferă dovada tangibilă a realizării pe care regimul de la Beijing o proclamă cea mai importantă: ridicarea Chinei la rang de rivala globală a Statelor Unite.
Ceremoniile de la Beijing reprezintă vârful unui efort început la finalul erei Mao. Profitând de slăbiciunea și lăcomia occidentală, Partidul Comunist Chinez a reușit să modifice regulile comerțului internațional și să ocupe poziția pe care Rusia a avut-o ca stat hegemon într-un bloc revizionist. Ambiția de a ataca Taiwanul reflectă dorința unui regim ideocrat de a elimina alternativa la ordinea proprie. O China democratică ar reprezenta o amenințare pentru monopolul PCC și pentru tirania de la Beijing.
O zi de consolidare a alianței
Parada recentă a fost, de asemenea, un reper pentru consolidarea unei coaliții ostile. În spatele discursurilor, realitatea este o întâlnire reală între Rusia, China comunistă și Coreea de Nord; o alianță văzută cu un oarecare sarcasm de către unii ca pas spre eliminarea hegemoniei americane. Revanșa este motivul care le unește.
În această triadă a răului, China lui Xi Jinping este elementul central. Ea controlează prin mijloace variate supravegherea regimurilor aliate. Aderarea Rusiei în Ucraina nu ar avansa fără sprijinul Chinei, iar dictatura familiei Kim din Phenian rămâne o fortă plină de foame și teroră în spațiul Pacific.
Zilele din urmă au probat existența acestei relații asimetrice între China și Rusia. Vladimir Putin a demonstrat, prin războiul din Ucraina și consecințele ulterioare, că Beijingul a preluat poziția centrală: Moscova nu mai este nucleul, iar Beijingul contestă ordinea internațională susținută de SUA. Exclusă din Pacific și din Asia, unde agresivitatea Chinei este evidentă, Rusia este împinsă spre teroare în Europa de Est. Regimul de la Moscova devine vasalul care vinde țiței partenerului dominant în această axă a răului.
Insolența cu care Vladimir Putin îndeamnă Ucraina să capituleze la Moscova este efectul direct al sprijinului chinez. China este responsabilă, mai mult decât India lui Modi, pentru eșecul politicilor de sancțiuni. Crimele din Ucraina devin posibile grație intervenției chineze.
Dar acest tablou al dominației chineze nu este lipsit de nuanțe pe cât pare în propaganda. În realitate, tensiunile cu vecinii sunt evidente: deși India a fost prezentă la summit, este ostilă față de China, iar pentru Vietnam sau Filipine hegemonia chineză ar însemna capătul existenței lor. Cât despre Japonia, Coreea de Sud și Taiwan, nu au loc în acest proiect; victoria autocrației lui Xi ar fi fatală pentru ele.
Ca și Germania nazistă sau URSS, Xi urmărește să imlească prin demonstrarea forței militare un efect de paralizie colectivă. Soluția este realismul pragmatic, la fel ca în perioada Războiului Rece. Statele Unite reprezintă nucleul ordinii noastre, de la Atlantic până în Pacific. Politica americană trebuie să facă descurajarea o realitate: axa autoritară există, iar Iranul este integrat în acest peisaj al alianțelor revizioniste. Fermitatea lucidă este singura opțiune care ne poate proteja libertatea în fața acestui nou imperiu al răului.
Este esențial să menținem o poziție fermă și vigilență pentru a proteja libertatea noastră în fața acestui nou imperiu al răului.