O enigmă învăluită într-un mister complex pune presiune pe scena geopolitică globală. Ce soluții pot oferi Ucraina, Statele Unite, Rusia și Europa, iar ce rol capătă China în această ecuație?

Anul 2025 poate fi perceput ca un moment extrem de nefavorabil pentru Europa, înainte de a se încheia, cu conflictul din Ucraina fără o perspectivă clară. Războiul continuă și soluția pare îndepărtată. Administrația Trump nu mai pare să dorească implicare directă în Ucraina și nu pare dispusă să asigure în mod ferm securitatea continentului. Între timp, Rusia prin cooperare cu China și cu parteneri precum Iran, Coreea de Nord și India consolidează postura antioccidentală. O nouă ordine mondială pare să prindă contur, iar Europa riscă să fie plasată într-un rol secundar într-un context de schimbări profunde.

Ce pași pot reduce această stare de fapt? Primul test major pentru Europa rămâne rezolvarea conflictului din Ucraina. În prezent, Europa nu vorbește cu o voce unitară în problema ucraineană. Întâlnirea de la Washington din 18 august a arătat că în situații de criză, precum cea după întâlnirea dintre Trump și Putin, Europa poate mobiliza rapid o echipă de lideri cu o poziție comună. Însă pe viitor nu există garanția ca acest format ad hoc să continue să funcționeze.

Este imperativ să se desemneze cât mai repede un reprezentant special pentru Ucraina. E greu să înțelegi cum UE poate avea 11 reprezentanți speciali pentru diverse conflicte însă fără un rol central în relația cu Ucraina. Administrația Trump pare să opereze prin emisar special în dosarul ucrainean, ceea ce subminează diplomația tradițională. Ne aflăm astfel între două extreme: lipsa unei voci comune și o voce singură care, de fapt, este influențată de schimbările bruște din dosarul ucrainean.

SUA pare să nu aibă un plan coerent pentru Ucraina.

Există un plan american pentru încheierea războiului din Ucraina? La o analiză atentă, un plan nu apare. Donald Trump pare să nu realizeze că Rusia are mai mare nevoie de intervenția SUA decât s-ar crede. Orice încheiere prin mediere ar putea plasa SUA drept responsabil de eșec. Orice alt deznodământ ar genera un haos greu de controlat în Federația Rusă. Cei demobilizați de pe front ar putea provoca revolte și organizații civice care luptă pentru putere. Acest aspect nu pare să fie înțeles pe deplin în prezent în Washington.

Confruntată cu indecizia SUA, Europa s-a mobilizat încă din februarie, organizând două summituri la Paris și Londra dedicate construirii unei coaliții de voință.

Prima întrebare concretă a fost cum ar trebui să arate o forță de descurajare pe frontul din Ucraina pentru a împiedica un conflict viitor. Rusia nu este de acord cu o forță de descurajare desfășurată în Ucraina, compusă în exclusivitate din militari occidentali. Putin ar accepta numai dacă ar participa el, iar Rusia și China, prin Xi, ar susține ideea în numele dreptului internațional. A fost invocată necesitatea ca ONU să participe, dar problema este că atunci când s-a creat acest mecanism nu s-a luat în calcul ca unul dintre membri să fie agresor. Este greu de respins această propunere, însă reforma Consiliului de Securitate a întârziat și mecanismele post Război Rece nu se reflectă integral în prezent.

Din realitatea de pe teren se observă că există pe front aproximativ 600.000 de militari ruși dislocați, sprijiniți de un prim contingent nord-coreean de 10.000, dintre care aproximativ 2.000 au fost uciși. Pentru a fi credibilă o forță de descurajare ar trebui să fie cel puțin egală cu acest număr. În prezent doar 10 state din coaliția de voință ar accepta să trimită trupe. Experții estimează că ar fi necesari minimum 75.000 de militari, sprijiniți de o forță aeriană puternică. Franța, Marea Britanie și alte opt țări ar putea contribui cu 25.000–30.000 de militari, ceea ce nu ar constitui o adevărată forță de descurajare, ci ar încuraja Rusia. Aceasta este opinia unui analist ucrainean, Volodymyr Dubovyk, care conchide că această coaliție nu poate oferi mai mult.

O variantă alternativă ar fi să existe un contingent chinez, Rusia și China urmate de un număr mare de militari dislocați în teren pentru descurajare. Este China un partener onest în această privință? Este posibil să existe o înțelegere Bruxelles–Washington–Beijing pe această temă? Până acum nu, iar dovezile despre implicarea Chinei în sprijinul Rusiei devin din ce în ce mai frecvente. China nu poate fi considerată un mediator cinstit.

În cadrul aceleiași întâlniri cu liderii europeni, Trump a afirmat că într-un plan de pace cu garanții de securitate Ucraina, europenii ar trebui să fie prima linie de apărare iar SUA să sprijine. Această poziție a fost privită ca un avans semnificativ de către liderii europeni. Ideea unei forțe aeriene de sprijin, condusă de SUA, a fost sugerată încă din februarie de către premierul britanic în formula backstop. Problema este că Rusia se opune ferm acestei soluții. Un asemenea plan ar putea fi foarte util pentru România, care poate pune la dispoziție aeroportul Mihail Kogălniceanu pentru sprijin, în timp ce alte țări din coaliția de voință nu au același avantaj. Polonia ar putea utiliza aeroportul din Rzeszów, dar distanța față de linia frontului complică realimentarea aeriană.

Forțele private, un scenariu utopic.

Donald Trump a propus recent ideea unei forțe de descurajare compusă din militari americani din firme private de securitate.

Există și un alt scenariu intens discutat în prima jumătate a anului: crearea unei forțe de descurajare care să includă China, Brazilia, Turcia, Japonia și Coreea de Sud. Un comentator a ironizat această propunere, amintind de cazul coridorului Trump. Până în prezent discuțiile despre o astfel de forță rămân la stadiul scenariului.

Problema majoră a garanțiilor de securitate pentru Ucraina este cât de solide trebuie să fie pentru a preveni o agresiune viitoare. De repetate ori Ucraina a fost asigurată că nu poate conta pe protecția articolului 5 din NATO. Deși inițial s-a vorbit despre aderarea Ucrainei la NATO după război, această discuție a fost diminuată sub influența lui Donald Trump.

Este interesant de remarcat cum poziția Rusiei s-a schimbat din 2022 până în prezent. La Istanbul Rusia a fost de acord să ofere garanții Ucrainei din partea Occidentului; acum însă cere ca și China să fie un stat garant. Motivul pare legat de faptul că Beijingul adoptă o poziție tot mai autonomă.

O variantă solidă ar fi ceva asemănător Memorandumului de înțelegere în 1975 dintre SUA și Israel, prin care SUA se angajează la ajutor militar când este necesar, fără a enunța explicit garanții de securitate. În cazul Ucrainei, un astfel de acord ar putea fi semnat de mai multe state care doresc să acționeze ca garanți ai păcii.

Când agresorul este consultat pentru acordul de securitate.

Problema de bază este că orice model de garanții se bazează pe o premisă contradictorie: Rusia, ca agresor, trebuie să-și dea anterior consimțământul. Unii oficiali susțin însă că această condiție poate fi adaptată în funcție de situație.

Să presupunem că toate părțile sunt de acord să existe o forță de descurajare în Ucraina. Care ar trebui să fie mandatul acesteia? S-ar lucra împreună cu trupele ucrainene sau ar exista un rol de antrenament? Cine ar antrena pe cine? Dacă forța este atacată, cine răspunde? Reglementările de angajament trebuie să fie clar definite și acordate cu partea rusă, altfel Putin ar putea interpreta invitația drept o încălcare a înțelegerii.

Garanțiile de securitate pentru Ucraina vor trebui să țină cont de viitoarea armată a Ucrainei. Putin nu și-a abandonat obiectivul de demilitarizare, ceea ce înseamnă dispariția totală a armatei ucrainene. Pe de altă parte, aliații occidentali consideră că întărirea armatei ucrainene reprezintă cheia oricăror garanții. Cum se poate negocia pornind de la poziții diametral opuse?

O altă poate apărea în discuție: garanțiile cele mai eficiente sunt cele pe care Ucraina le poate asigura singură, cu condiția ca sprijinul militar occidental să rămână constant. În plus, este necesară o investiție masivă occidentală în industria de apărare a Ucrainei. Scopul este de a crea un fel de containment al Rusiei și de a descuraja tentativele viitoare de agresiune și față de alte state. Ideea ca Ucraina să funcționeze ca avanpost occidental și tampon în fața extinderii ruse nu este nouă, însă Rusia poate acționa în cooperare cu Belarusul, deschizând breșe fără să mai implice o nouă intervenție în Ucraina.

Kurt Volker a folosit platforma CEPA pentru a propune o altă viziune: garanțiile de securitate necesită implicarea NATO în ansamblu, nu doar a unei coaliții de voință. Ucraina are nevoie de expertiză în demninare, inginerie, dar și de o apărare aeriană integrată, ceea ce nu are în prezent. Dacă Ucraina ar avea un sistem de apărare antiaeriană similar Iron Dome sprijinit de NATO, după un posibil armistițiu, Rusia ar fi descurajată să atace iar alianța ar învăța din această experiență cum să integreze tehnologiile în statele membre. Volker accentuează că o arhitectură defensivă de acest tip ar fi utilă și pentru NATO prin creșterea interoperabilității între servicii de informații și cele militare în perioada post conflict.

Un citat din Churchill.

La unison nu există un consens clar privind conținutul garanțiilor pentru Ucraina și nici cine ar trebui să le ofere. Este paradoxal faptul că Ucraina în acest timp își oferă garanții de securitate țărilor europene prin rezistența sa împotriva agresiunii. Cum se vor inversa aceste condiții nu este clar deocamdată. Rusia pare să mimeze o apropiere de un proces de reflecție privind definirea garanțiilor, cu scopul de a cuceri cât mai mult din Ucraina.

Winston Churchill spunea despre Rusia că reprezintă o ghicitoare învăluită într-un mister. Aceeași descriere se potrivește garanțiilor de securitate, pentru că nu este clar ce ar trebui să includă pentru a preveni viitoare asemenea amenințări. Poate că soluția rațională ar fi o formulă 2 plus 2 — SUA și UE în față iar Rusia și China în spate. Însă situația Ucrainei este una globală, iar realizarea ei necesită renunțarea la orgolii pentru a evita repetarea unui conflict la scară largă.

Acest text reprezintă o analiză independentă despre evoluțiile geopolitice recente.