O fetiță de 2 ani a decedat la spital după un accident cu mobilă, în casa unei îngrijitoare din Medgidia

O fetiță de 2 ani a decedat la spital după un accident cu mobilă, în casa unei îngrijitoare din Medgidia
Ambulanță (Foto: Inquam Photo / Octav Ganea)

O fetiță de aproape doi ani a murit vineri la spital, după ce a suferit traume severe în urma unei lovituri de un corp de mobilier, în timp ce se afla sub îngrijirea unei femei care avea grijă și de alți șase copii, la locuința acesteia din Medgidia. În urma acestui incident, polițiștii din Constanța au demarat o anchetă, conform informațiilor de la Agerpres.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a anunțat într-un comunicat că, vineri, în jurul orei 13:20, Poliția Municipiului Medgidia a fost sesizată cu privire la decesul unui minor de 1 an și 10 luni, survenit într-o unitate medicală din localitate.

„Conform primele verificări, s-a stabilit că fetița a suferit vătămări corporale după ce a fost accidentată de o piesă de mobilier, în timp ce se afla în grija unei femei, alături de alți 6 copii preșcolari, la locuința acesteia din Medgidia”, se menționează în comunicatul emis de IPJ Constanța.

Polițiștii au început cercetări pentru a determina cu exactitate circumstanțele acestui incident și pentru a lua măsurile corespunzătoare.

Potrivit Observator News, fetița ar fi avut capul prins într-o canapea extensibilă în momentul accidentului, în locuința femeii care o îngrijea.

Recomandari
Show Cookie Preferences