O premieră în România: toate meciurile din Premier League, disponibile pe Voyo

O premieră în România: toate meciurile din Premier League, disponibile pe Voyo
Meci din Pemier League. FOTO: Jim Johansen | Dreamstime.com

Începând cu sezonul următor, fanii Premier League din România vor putea urmări toate meciurile exclusiv pe Voyo, platforma de streaming a Pro TV. Aceasta marchează prima dată când meciurile sunt disponibile doar online.

Pro TV a anunțat decizia miercuri.

Primele meciuri vor fi accesibile din luna august, fiind însoțite de comentarii experte și analize detaliate.

Potrivit lui Antonii Mangov, director de programare la Pro TV, „Premier League este un produs premium, având o comunitate de suporteri foarte dedicată. Ne dorim să le oferim o experiență captivantă și completă, adaptată tendințelor actuale. Transmiterea competiției prin Voyo le va permite fanilor să urmărească fiecare meci, oriunde și oricând, fără a pierde niciun moment important”.

Deși calitatea transmisiunilor de pe Voyo a fost subiect de discuție în mediul online, Pro TV afirmă că „pe parcursul transmisiunilor Premier League, Voyo va oferi un streaming de cea mai bună calitate, cu comentarii profesionale și o experiență de vizionare premium, astfel încât fanii să se bucure de fiecare meci la standardele așteptate”.

În ultimii trei ani, drepturile de difuzare ale Premier League au fost împărțite între Digi Sport și Prima Sport, iar anterior, Eurosport a transmis campionatul britanic timp de aproape un deceniu.

Serviciul de streaming Voyo, care deține în România drepturile pentru Premier League, este disponibil contra unui cost lunar de 4,76 euro.

Recomandari
Show Cookie Preferences