Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori 2024 la București: Finanțare de peste 500.000 de euro aprobată de Guvern

Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori 2024 la București: Finanțare de peste 500.000 de euro aprobată de Guvern
Elevi în curtea școlii, Foto: AGERPRES

Guvernul a aprobat, miercuri, bugetul necesar pentru organizarea și desfășurarea Olimpiadei Internaționale de Științe pentru Juniori 2024 (IJSO), o competiție interdisciplinară axată pe științele naturii - fizică, chimie și biologie, care va avea loc la București în perioada 2-12 decembrie 2024.

Valoarea totală a fondurilor alocate este de 546.787 euro (aproximativ 2,734 milioane lei), sumă care va fi distribuită din fondurile valutare ale Ministerului Educației și din bugetul activităților finanțate integral din venituri proprii, conform devizului estimativ.

Olimpiada, organizată de Ministerul Educației în colaborare cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, va reuni 813 participanți, dintre care 607 vor fi din străinătate.

Fiecare echipă participantă va plăti o taxă de 1.000 USD. Aproximativ 75% din aceste încasări vor fi destinate acoperirii cheltuielilor de cazare și masă pentru liderii și observatorii echipelor, iar restul de 25% va fi returnat trezorierului IJSO în termen de șase luni pentru a sprijini costurile operaționale ale organizației.

Taxa pentru observatori este de 1.500 USD, iar în general, fiecare țară participantă alocă un observator. România va gestiona toate taxele plătite de observatori, care vor fi utilizate pentru costurile de cazare și masă ale elevilor.

România a fost reprezentată la toate edițiile olimpiadei din 2004 până în prezent, având un palmares bogat în medalii de aur, argint și bronz.

Competiția se desfășoară prin rotație în țările membre, conform statutului IJSO.

Recomandari
Show Cookie Preferences