POT anunță strângerea semnăturilor necesare pentru suspendarea lui Iohannis / Parlamentarul USR care a semnat

POT anunță strângerea semnăturilor necesare pentru suspendarea lui Iohannis / Parlamentarul USR care a semnat
Anamaria Gavrilă, alături de alți parlamentari POT. Foto: Inquam Photos / George Călin

Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă și susținător al lui Călin Georgescu, a anunțat miercuri că a adunat 125 de semnături, depășind cele 117 necesare pentru a demara procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. AUR, SOS și POT dispune de un total de 162 de parlamentari, un număr suficient pentru a iniția procedura, însă insuficient pentru a asigura aprobarea acesteia în Parlament.

„În prezent, avem 125 de semnături din partea parlamentarilor pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Toți parlamentarii noștri au semnat această inițiativă, împreună cu 91 de parlamentari AUR, 1 parlamentar de la USR și membri de la SOS (partidul Dianei Șoșoacă). Așteptăm și ceilalți parlamentari ce susțin democrația în România să se alăture. Românii doresc fapte, nu doar promisiuni politice”, a transmis miercuri Partidul Oamenilor Tineri, partid nou intrat în Parlament după alegerile din decembrie 2024.

Emanuel Ungureanu este singurul parlamentar USR care a aderat la demersul inițiat de POT, AUR și SOS.

Procedura de suspendare a președintelui

Articolul 95 din Constituția României reglementează procedura de suspendare a președintelui:

  • În cazul în care sunt săvârșite fapte grave care contravin prevederilor Constituției, președintele poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul majorității acestora, după consultarea Curții Constituționale.
  • Președintele are dreptul de a oferi explicații în fața Parlamentului pentru faptele imputate. Inițiativa de suspendare poate fi propusă de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și trebuie comunicată rapid președintelui.
  • Dacă propunerea de suspendare este aprobată, un referendum pentru demiterea președintelui va fi organizat în termen de 30 de zile.

Partidele radicale de dreapta și numărul lor de parlamentari comparabil cu PNL, USR și UDMR

Dintre cei 446 de deputați și senatori aleși pe 1 decembrie, 162 aparțin partidelor radicale de dreapta: AUR, SOS și POT. Acest număr este echivalent cu cel obținut de PNL, USR și UDMR în total.

Pentru a obține o majoritate necesară suspendării președintelui în Parlamentul României, este nevoie de 234 de voturi.

AUR a adresat marți o cerere Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru a demara procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

Mandatul lui Klaus Iohannis a expirat pe 21 decembrie 2024, însă Curtea Constituțională a decis că el va rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către următorul președinte. Coaliția guvernamentală a stabilit că următoarele alegeri prezidențiale se vor desfășura în 4 mai (primul tur) și 18 mai (turul doi).

Recomandari
Show Cookie Preferences