Primul cod de caniculă din acest sezon. Județele afectate de temperaturi de 36 de grade

Primul cod de caniculă din acest sezon. Județele afectate de temperaturi de 36 de grade
Caniculă. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Meteorologii au emis o alertă de cod galben pentru caniculă, valabilă miercuri, 4 iunie, în 8 județe din sudul și sud-vestul țării. În același timp, ANM anunță furtuni și vijelii pentru regiunile din nordul țării, până în seara zilei respective.

Alertă de cod galben pentru caniculă se aplică în județele din Banat, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei, unde se așteaptă temperaturi semnificativ ridicate pentru această dată, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Temperaturile maxime vor varia între 33 și 36 de grade. ANM subliniază că disconfortul termic va persista și în zilele următoare, în special în regiunile vestice și sudice.

Alertă de furtuni în nordul țării

De asemenea, ANM a emis o avertizare de cod galben de vreme instabilă, valabilă de la ora 12 pe 3 iunie până la ora 23 în aceeași zi, pentru 7 județe din Maramureș, nordul Crișanei, nordul și centrul Transilvaniei.

Aici se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și, ocazional, grindină. Cantitățile de apă în intervale scurte sau prin acumulare vor atinge 15…25 l/mp și, izolat, 30…40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi prezente în special în zonele montane și submontane din celelalte regiuni.

Recomandari
Show Cookie Preferences