Referendum în comuna Corunca, Mureș: Aproape 90% dintre votanți au spus „Nu”

Referendum în comuna Corunca, Mureș: Aproape 90% dintre votanți au spus „Nu”
Construcții în România, Foto: Inquam Photos / George Calin

La referendumul local din Corunca, 1.646 de alegători, reprezentând 47,50% din cei înscriși, s-au prezentat la vot duminică, pentru a răspunde la întrebarea „Sunteţi de acord să se construiască blocuri în zone rezidenţiale din comuna Corunca?”. Din aceștia, 1.423 (87,30%) au votat „Nu”, iar 207 (12,70%) au votat „Da”, conform rezultatelor numărării voturilor disponibilizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Referendumul este valid, având în vedere că participarea a fost de 47,50% din numărul alegătorilor înscriși, depășind astfel pragul minim de 30% necesar, iar opțiunile valide exprimate au trecut de 25% din totalul alegătorilor.

Pentru organizarea acestui referendum local, Consiliul Local Corunca a alocat o sumă de 100.000 de lei din bugetul comunal.

Daniel Cheşa, consilier local și unul dintre inițiatorii referendumului, a declarat că decizia de a organiza acest referendum a fost luată în 2021, în urma unei controverse între locuitorii din Corunca și dezvoltatorii imobiliari care plănuiau construirea a 10 blocuri, ce ar fi totalizat peste 400 de apartamente.

Inițiatorii proiectului au considerat că aceste construcții ar transforma comuna Corunca într-un „cartier-dormitor” al municipiului Târgu Mureș și ar afecta negativ mediul înconjurător și peisajul.

Recomandari
Show Cookie Preferences