Inițiative în UE pentru atragerea cercetătorilor care nu doresc să rămână în SUA

Emmanuel Macron, liderul Franței, și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, organizează luni o conferință la Paris menită să atragă cercetători din Statele Unite, care sunt dispuși să se relocheze datorită politicilor actuale din SUA, conform AFP.
În cadrul acestei întâlniri, comisarii europeni, oamenii de știință și miniștri ai cercetării din Uniunea Europeană vor analiza stimulentele financiare menite să atragă cercetători americani nemulțumiți de condițiile din propria țară.
Evenimentul, organizat de Universitatea Sorbona din Paris, se intitulează „Choose Europe for Science” (Alegeți Europa pentru știință) și va fi încheiat cu discursuri din partea lui Macron și von der Leyen.
După revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, instituțiile de învățământ și centrele de cercetare din SUA se confruntă cu o presiune politică și financiară tot mai mare, inclusiv riscuri de reduceri semnificative ale finanțării federale.
Mai multe programe de cercetare sunt în pericol de închidere, iar zeci de mii de angajați federali au fost disponibilizați, în timp ce unii studenți internaționali se tem de deportări din cauza contextului politic.
Uniunea Europeană aspire să ofere o alternativă viabilă pentru cercetători, în timp ce lucrează pentru a „protej ea interesele noastre strategice și a promova o viziune universalistă”, a transmis un oficial din biroul lui Macron.
Macron invită cercetătorii internaționali să opteze pentru Franța
Luna trecută, președintele francez le-a cerut cercetătorilor internaționali, inclusiv celor americani, „să aleagă Franța”, prezentând un program de finanțare destinat să sprijine universitățile și organizațiile de cercetare în procesul de integrare a specialiștilor străini.
După acest apel, Universitatea Aix Marseille a anunțat un flux crescut de candidaturi pentru programul său „Safe Place for Science” (Loc sigur pentru știință), care se adresează cercetătorilor americani afectați de posibile reduceri bugetare.
CNRS, un important centru de cercetare din Franța, a inițiat săptămâna trecută o nouă campanie pentru a atrage cercetători străini, dar și pe cei francezi din diaspora. Unii dintre aceștia nu doresc să-și crească copiii în SUA, conform afirmațiilor președintelui CNRS, Antonie Petit.
Conferința de luni se desfășoară „într-un context de restrângere a libertăților academice și amenințări pe mai multe planuri, moment în care Europa se prezintă drept un continent atractiv”, a declarat un oficial din biroul lui Macron.
Cu toate acestea, experții subliniază că, deși țările din Uniunea Europeană pot oferi infrastructuri de cercetare competitive și o calitate a vieții superioară, finanțarea cercetării și salariile cercetătorilor sunt semnificativ mai reduse comparativ cu cele din SUA.
Din partea CNRS, Petit a menționat că diferențele salariale ar putea părea mai puțin semnificative dacă se iau în considerare costurile mai reduse ale educației și sănătății, precum și beneficiile sociale mai generoase.
Biroul lui Macron a indicat că Franța și Uniunea Europeană își propun să cibleze cercetătorii din diverse domenii, inclusiv sănătate, climat, biodiversitate, inteligență artificială și explorare spațială.