VIDEO Supraviețuire miraculoasă în Amazon. Cinci persoane, blocate 36 de ore în mlaștină înconjurate de crocodili după o aterizare de urgență.

VIDEO Supraviețuire miraculoasă în Amazon. Cinci persoane, blocate 36 de ore în mlaștină înconjurate de crocodili după o aterizare de urgență.
Cei cinci pasageri au fost salvați. Sursa foto: Captură X / BFMTV

Un avion de mici dimensiuni, care a decolat miercuri din Baures cu destinația Trinidad, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență în Amazonul bolivian. Pasagerii s-au regăsit astfel blocați într-o mlaștină plină de crocodili, conform raportărilor BBC.

Autoritățile au confirmat că toți cei aflați la bord – trei femei, un copil și pilotul – au supraviețuit fără răni și au fost recuperați după 36 de ore de pescari care au alertat echipele de intervenție.

Andrés Velarde, unul dintre piloți, a descris experiențele terifiante trăite de grupul aflat în mlaștină, relatând ceea ce s-a întâmplat de pe patul de spital.

„Eram înconjurați de crocodili care se apropiau de noi”, a declarat pilotul în fața jurnaliștilor. De asemenea, pasagerii au observat un anaconda curioasă, lungă de câțiva metri, apropiindu-se.

Pilotul a menționat că, atunci când avionul a început să piardă altitudine, a căutat un loc pentru aterizare și a găsit doar o mlaștină în apropierea unei lagune. „Am petrecut aproape 36 de ore fără somn”, a precizat Velarde. „Nu am putut bea apă și nu ne-am putut mișca din cauza caimanilor”, a adăugat el.

Ruben Torres, directorul departamentului de sănătate din Beni, a afirmat că s-au făcut „multe speculații și teorii” cu privire la dispariția avionului.

„Sunt extrem de fericit că, în final, toate autoritățile au colaborat pentru a găsi persoanele dispărute și pentru a le salva pe acestea”, a transmis el reporterilor de la Reuters.

Recomandari
Show Cookie Preferences