Un expert în psihologie analizează incidentul de la Premiile Gopo, în care Claudiu Bleonț și-a umilit fiica, râsetele publicului fiind de-a dreptul șocante: „Diferențele mari de putere, precum cea dintre părinte și copil, pot transforma ironia în venin”

Agnes Remalia Dragomir, psiholog și psihoterapeut specializat în lucrul cu copiii, susține că, deși putem afirma că ne iubim copiii, adesea comportamentele noastre nu reflectă acest lucru.

• „Nu susțin supraprotecția. Cred că este esențial ca cei mici să învețe să facă față provocărilor, dar nu în felul acesta. Adăugarea unor astfel de dureri emoționale la dificultățile deja existente în viața unui copil este foarte greu de acceptat.”

Recent, am asistat într-un magazin la o mamă care, pe un ton nervos, își certa copilul spunând: „Dacă nu taci, te las afară să te fure cineva”. Nu am putut să nu-i fac observație, spunând: „Nu-i mai spune așa că îl traumatizezi”. Răspunsul ei a fost: „Lăsați-mă cu aceste chestiuni!” și a plecat mai departe cu copilul.

Importanța susținerii emoționale pentru copii

Câteva momente mai târziu, am observat un băiețel în cărucior, care mi-a zâmbit. Mi-am dat seama că acel copil nu doar că a observat, dar a apreciat ajutorul venit din partea unui străin.

Aceasta experiență m-a determinat să-mi promit că voi vorbi mereu, având în minte faptul că din întreaga informație pe care o primim, copiii rețin acele cuvinte sau gesturi care le vor fi de ajutor mulți ani mai târziu.

Incidentul de la Gala Premiilor Gopo, din 29 aprilie, unde Claudiu Bleonț a avut o reacție nepotrivită la adresa fiicei sale, a generat numeroase reacții. Acest incident a scos în evidență o vulnerabilitate în modul în care ne raportăm la copii, fiind un subiect demn de analizat.

Reflecții asupra abuzului și parentingului

Reacțiile publicului nu sunt doar legate de parenting, ci mai degrabă arată o nevoie de actualizare a mentalității noastre. De asemenea, regretul exprimat de Claudiu Bleonț arată necesitatea unei discuții mai profunde pe această temă.

Agnes Remalia Dragomir a oferit rapid o reacție pertinentă la această dezbatere. Am rugat-o să ne explice impactul umilirii unui copil în public și de ce aceste momente trebuie gestionate cu seriozitate.

-Doamnă Dragomir, ați menționat că momentul de pe scenă v-a provocat o stare de disconfort. De ce considerați aceasta?–Am realizat că, în fiecare dintre noi, există momente neprevăzute care ne pot afecta profund. Rolul părinților este de a ne proteja, iar în acest caz, lucrurile au fost total invers.

Contradicția mesajelor între părinte și copil

-Ce v-a impresionat la atitudinea celor doi?–M-a impresionat contrastul dintre gestul protector al tatălui și cuvintele sale degradante. Pare o dualitate: atitudinea părintească ar trebui să fie protectoare, dar cuvintele sale spun cu totul altceva.

Asemenea atitudini pot avea rădăcini adânci în egoismul adultului, iar copilul ar putea să nu deschidă gura, chiar și atunci când simte nevoia să oprească umilința.

Am fost influențată de perspectivele lui Brené Brown despre rușine și iubire. Poate că părinții afirmă că iubesc, dar comportamentul lor demostrează cu totul altceva.

M-a dus cu gândul la romanul „Băiatul cu pijamale în dungi”, unde comportamentul tatălui generează confuzie în mintea copilului.

Interacțiunea celor mici cu mesajele ambivalente

-Cum interpretează un copil un mesaj confuz, care subminează valoarea sa, dar este expus ca o glumă?–Părintele reprezintă o figură autoritară, aproape divină, până când copilul dobândește capacitatea de a gândi critic. Nu știu ce vârstă are fetița, dar din asemănarea sa, pot intui în ce stadiu de dezvoltare se află.

Un mesaj degradant nu este potrivit pentru nimeni. Când este ambivalent, devine extrem de dificil de procesat, chiar și pentru un adult.

Experiențele cu adulți care au avut relații toxice cu trăsături de psihopatie arată clar impactul negativ pe care iluzia ironiei o poate avea. În relațiile interumane, ironia nu este benefică.

Sprijinirea copiilor în fața dificultăților

-Textul referitor la incident a generat foarte multe reacții, majoritatea negative. Totuși, au fost și voci care afirmau că era o glumă sau că fetița nu părea afectată. Ce părere aveți despre aceste opinii?–Recunosc că și eu m-am întrebat dacă acest comportament era unul normal pentru ei, iar acest gând m-a îngrozit.

Nu este acceptabil să expui copilul la astfel de umilințe publice de dragul divertismentului. Ironia nu aduce nimic pozitiv în relațiile interumane.

Diferența de putere dintre părinte și copil transformă ironia într-un tip de otravă emoțională. Sper că fetița nu este obișnuită cu astfel de interacțiuni, deoarece ar fi extrem de problematic.

Sunt împotriva supraprotecției. Cred că cei mici trebuie să învețe cum să se descurce în viață, dar nu în acest mod.

Abuzul și toleranța socială față de el

-De ce credeți că s-a râs în sală, deși nu toată lumea a participat?–Poporul nostru are un istoric de abuz, un limbaj și o acceptare a violenței care sunt profund înrădăcinate.

Există expresii care normalizează violența, iar aceastea perpetuează ideea că „bătaia este o formă de educație”. Din păcate, râsul în fața abuzului este o practică prea des întâlnită.

Adesea, călătorind în diferite colțuri ale lumii, am constatat că în alte culturi o abordare similară este complet inacceptabilă.

O analiză mai profundă a comportamentului nostru sugerează o toleranță crescută pentru abuz și cum acesta se perpetuează din generație în generație.

Chiar dacă nu putem controla traumele trecutului, este responsabilitatea noastră să alegem ce să transmitem mai departe. Este esențial să rupem acest ciclu și să construim relații bazate pe respect și empatie.

Atitudinea copiilor în fața disprețului parental

-De ce nu reacționează copiii la devalorizarea din partea părinților?–Unii copii reacționează, dar nu este o respondență comună la această vârstă, în fața publicului.

Fetița a încercat să intervină, dar gestul ei a fost ignorat, iar acest lucru îi poate genera confuzie și durere.

Informațiile și studiile existente ne ajută să înțelegem cum copiii percep realitatea. Ca specialist, pot explica celor care au copii despre dezvoltarea acestora.

Etapa 6–12 ani este crucială pentru formarea relațiilor ulterioare ale fetiței, deoarece modelul de interacțiune cu tatăl va influența percepțiile sale viitoare asupra bărbaților.

În această etapă, copiii “absorb lecții” mai degrabă decât să acționeze, dar consecințele greșelilor părinților se vor face simțite.

Impactul rușinii asupra dezvoltării emoționale a copiilor

-Cum afectează un astfel de comportament al părinților percepția copilului?–Rușinea este o emoție extrem de dificilă. Este esențial să ne întrebăm cât de des ne simțim rușina? Chiar și adulții dau dovadă de această trăire.

În terapia psihologică, rușinea este o temă costisitoare. Poate duce la o percepție de inadecvare, afectând profund stima de sine și relațiile.

O lucrare fundamentală a lui Brené Brown detaliează complexitatea rușinii și cum aceasta afectează sufletul copiilor.

Psihoterapia este un drum lung, dar construit pe relații de încredere și siguranță este cea mai bună cale de a reconstrui.

Mulți clienți vin în terapie având rușine adânc înrădăcinată, ajungând să nu reușească să recunoască abuzul.

Reacția „îngheț” la stresul parental

-Cuvintele tatălui despre fiica sa, „Aude, dar nu-nțelege nimic”, ar fi trebuit să stârnească atenția. Ce simte un copil când părinte se referă la el ca și cum nu este de față?–Multe experiențe traumatice afectează profund copilul, generând un sentiment de inadecvare și lipsă de valoare.

Reacția de „îngheț” apare frecvent în astfel de situații, dar copilul are nevoie de timp pentru a procesa aceste experiențe dureroase.

Educația și influențele moderne asupra părinților

-Ce cunoștințe ar trebui să aibă părinții pentru a susține dezvoltarea emoțională a copilului? –Din păcate, rămân multe informații nefundamentate. Există surse valide, dar este important să le cunoaștem.

Părinții trebuie să aibă acces la literatură bazată pe știință, nu doar pe povești personale.

Observ că internetul este plin de influenceri care oferă „educație” nespecializată, ceea ce nu este în regulă. S-au creat multe temeri nejustificate.

Este important ca știința să fie tradusă pe înțelesul tuturor, astfel încât părinții să înțeleagă ce se petrece în mintea copiilor lor în diferite etape de dezvoltare.

De exemplu, între 6 și 12 ani, copiii își compară constant competențele cu ale altora, ceea ce le poate influența stima de sine.

Mesajele parentale sunt fundamentale pentru dezvoltarea unui copil

-Ce nu ar trebui să spui niciodată unui copil?–Sunt multe aspecte de discutat aici, incluzând atât cuvintele, cât și atitudinea.

Desigur, ironia nu este o opțiune. Este vital să comunici cu copilul fără a-l desconsidera, să îl asculți și să îi acorzi libertatea de a se exprima.

Să ne gândim cum ne-ar plăcea să fim tratați, chiar și atunci când ne aflăm într-o poziție inferioară.

Devenind părinte, îți trebuie multă înțelepciune, având în vedere că lucrezi cu suflete fragil.

-Cum afectează reziliența unui copil în fața criticilor?–Fiecare individ are diferite resurse, însă majoritatea rezilienței se dezvoltă în relația cu părintele.

Când există mesaje mixte, devine extrem de dificil pentru copil să dezvolte o identitate stabilă.

Un mesaj individului implicat în incidentul de la Gală

-Ce mesaj aveți pentru Claudiu Bleonț?–Primul lucru este să conștientizeze importanța relației tată-fiică, să își protejeze fiica cu iubire și apreciere.

Întrebarea este cum vrea ca fiica lui să fie tratată în viitor? Este esențial să pună accent pe ceea ce transmite.

Sper ca acest incident să reamintească tuturor părinților că iubirea adevărată nu se reflectă în comportamente umilitoare.

În final, psihologii au deja mult de lucru. Este datoria părinților să evite astfel de situații și să asigure un mediu protejat pentru copii.

Este important ca fetița să fie apărată de toate comentariile din online, ea nu a fost responsabilă pentru această situație.

Fiecare copil merită protecție și siguranță, iar părinții au obligația de a-i îngriji emoțional.

Agnes Remalia Dragomir este un expert recunoscut în psihologie clinică, specialist în dezvoltarea personală și psihoterapia copiilor.