„Toți prietenii mei români îl votează”. Candidatul susținut de Tristan Tate și opinia sa despre cel care „NU trebuie să câștige”

„Toți prietenii mei români îl votează”. Candidatul susținut de Tristan Tate și opinia sa despre cel care „NU trebuie să câștige”
Fraţii Andrew şi Tristan Tate, duși la instanță. Foto: Inquam Photos / George Calin

Victor Ponta, candidatul independent la alegerile prezidențiale din 4 mai, a primit sprijin din partea lui Tristan Tate, într-o postare pe rețeaua socială X, cu doar două zile înainte de ziua alegerilor.

Tristan Tate, fratele mai mic al lui Andrew Tate, ambii fiind sub investigație în România pentru acuzații de viol și trafic de persoane, și-a declarat vineri sprijinul pentru Victor Ponta, concurent la alegerile prezidentiale de duminică.

„Toți prietenii mei români votează cu Victor Ponta. Eu nu sunt cetățean român, iar alegerea este în mâinile poporului. Îl apreciez pe Ponta pentru faptul că semnalează problemele legate de corupție și ingerințele din partea Uniunii Europene. Nicușor Dan NU trebuie să câștige”, a afirmat Tristan Tate în mesajul său.

Frații Andrew și Tristan Tate sunt sub investigație în România pentru acuzații grave

Andrew Tate și fratele său Tristan, ambii foști kickboxeri cu cetățenie americană și britanică, au fost acuzați de procurorii DIICOT în vara anului 2023 pentru trafic de persoane, viol și constituirea de grup organizat pentru exploatarea sexuală a femeilor. Aceștia sunt suspectați de formarea unui grup infracțional organizat care ar fi acționat atât pe teritoriul României, cât și în alte țări precum Statele Unite și Marea Britanie.

La sfârșitul anului trecut, frații Tate au fost exonerati de procesul din România, după ce Curtea de Apel București a dispus restituirea dosarului la DIICOT pentru refacerea anchetei. În urma acestei decizii, cei doi au fost eliberați din arest la domiciliu.

În prezent, cei doi au parte de măsura controlului judiciar, însă fără interdicția de a părăsi România.

În august anul trecut, o nouă anchetă penală a fost inițiată împotriva fraților Tate și a altor patru suspecți, vizând constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și minori, precum și acuzații de viol și spălare de bani.

De asemenea, autoritățile din Marea Britanie au solicitat extrădarea fraților Tate, după ce poliția din Bedfordshire a obținut un mandat de arestare în cadrul unei investigații legate de acuzații de viol și trafic de persoane. O instanță din România a stabilit că aceștia pot fi extrădați după pronunțarea unei decizii finale în cazul de aici.

Recomandari
Show Cookie Preferences