„Simion a suferit o transformare radicală: O marionetă rece, controlată din umbră de Georgescu. La vot, Georgescu nici măcar nu l-a observat” / Ne îndreptăm spre o țară sub influență rusească?

„Simion a suferit o transformare radicală: O marionetă rece, controlată din umbră de Georgescu. La vot, Georgescu nici măcar nu l-a observat” / Ne îndreptăm spre o țară sub influență rusească?
Foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

”Ceea ce s-a întâmplat recent este o schimbare comportamentală spectaculoasă și îngrijorătoare a lui Simion. Analizându-i atitudinea din ultimele săptămâni, se observă că și-a pierdut complet individualitatea. Este evident că este complet subordonat lui Georgescu”, afirmă profesorul Corneliu Bjola de la Oxford.

”Dacă Simion ajunge președinte, va aduce cu sine toată gama extremistă care îl susține: de la Potra la grupurile legionare, inclusiv securiștii vechi și noi care îl sprijină în mod deschis”, adaugă profesorul Bjola.

”În plus, această situație este amplificată de influența rusească, care va profita de această oportunitate pentru a-și extinde controlul asupra României și a Republicii Moldova”.

Într-un interviu cu jurnalista Magda Grădinaru de la Spotmedia, Corneliu Bjola subliniază că Simion a exprimat o singură idee clară: ”Planul de a-l face pe Călin Georgescu, un agent de influență al Moscovei cu un profil ideologic extrem de toxic și fascist, președinte al României”.

Simion a afirmat în mod repetat că „știe care îi este locul” și că dorința lui de a deveni președinte este de a „schimba membrii Curții Constituționale și ai serviciilor secrete”, formulare aproape identică cu cea folosită de Georgescu.

”Simion părea un supus în fața unui stăpân”

”Cred că ideea că acționează doar din rațiuni electorale este una greșită. A avut loc o schimbare profundă în comportamentul său. Atunci când au votat împreună, scena a fost incredibilă: Simion părea un supus în fața unui stăpân. Nu pronunța niciun cuvânt fără a căuta aprobarea lui Georgescu, care, surprinzător, nici măcar nu îl privea, tratându-l cu dispreț”, afirmă Corneliu Bjola.

”Mesajul lui Simion, formulat după anunțarea exit-poll-urilor, a amplificat această imagine. Cadrajul video reproducea cu fidelitate stilul lui Georgescu: același birou, aceleași rafturi cu icoane în fundal, același ton emoțional; chiar și expresiile folosite erau identice — „Dragii mei… vă iubesc, vă port în suflet”.

Crede că se votează pentru ”viitorul României ca stat suveran și democratic”

”Din punctul meu de vedere, mesajul a fost cel mai probabil redactat de Georgescu și recitat mecanic de Simion, într-o coregrafie menită să arate cine deține, de fapt, controlul. Asistăm la un caz fără precedent de depersonalizare politică – și, mai grav, la apariția unui candidat-președinte fantomă: o marionetă rece și lipsită de scrupule, controlată din umbră de Georgescu”, crede profesorul Bjola de la Oxford.

În acest context, ”tema centrală a acestor alegeri din turul 2 este dacă România se îndreaptă spre un autoritarism mistic, de inspirație fascistă, sub influența directă sau indirectă a Rusiei”.

Se votează, consideră profesorul Bjola, ”Nu despre „fumigene” legate de persoane LGBTQ+, vaccinuri, Nordis, Coldea sau alte distrageri fără substanță. Ci pentru viitorul României ca stat suveran, independent și democratic, bine ancorat în civilizația europeană”.

Recomandari
Show Cookie Preferences