STOICA & ASOCIAȚII obține o victorie decisivă într-un litigiu major referitor la înregistrarea mărcilor

STOICA & ASOCIAȚII obține o victorie decisivă într-un litigiu major referitor la înregistrarea mărcilor
Daniel Aragea, Yolanda Beșleagă, Foto: STOICA & ASOCIATII

Avocații din cadrul STOICA & ASOCIAȚII au obținut rezultatul favorabil într-un litigiu complex pentru un distribuitor de carburanți important, activ în sudul și sud-estul țării. Aceștia au reușit să anuleze o marcă ce putea interfera grav cu desfășurarea activității comerciale a clientului. Procesul a fost determinat de conflictele apărute între un nume comercial folosit de mult timp și o marcă ulterioară înregistrată de un terț.

În prima etapă a procesului, Tribunalul București, având la dispoziție un ansamblu complex de probe, a decis în favoarea clientului, explicând în detaliu raționamentul se bazează pe jurisprudenta Curții de Justiție a Uniunii Europene. Acesta a concluzionat că ambele motive de anulare erau valide, având în vedere că marca fusese înregistrată cu rea-credință și prin vătămarea unui nume comercial protejat conform Convenției de la Paris din 1883.

Pe parcursul apelului formulat de pârâtă, Curtea de Apel București a confirmat decizia de primă instanță, evidențiind existența unui consorțiu fraudulos responsabil de înregistrarea mărcii și a aplicat normele legale necesare pentru protejarea numelui comercial asociat activității comerciale.

Decizia luată de Curtea de Apel București a fost finalizată prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Echipa legală de la STOICA & ASOCIAȚII a fost formată din Daniel Aragea (Partener) și Yolanda Beșleagă (Asociat Senior).

Daniel Aragea a declarat: “Scopul acestui litigiu a fost protecția activităților clientului, asigurându-se continuitatea utilizării numelui care i-a consacrat reputația pe piață. În cazul respingerii acțiunii de anulare a mărcii, impactul economic asupra clientului nostru ar fi fost semnificativ. Din perspectiva juridică, litigiul a implicat nu doar o strânsă colaborare cu clientul pentru obținerea unui probatoriu solid, ci și aplicarea unei analize referitoare la anularea înregistrării unei mărci provenite dintr-un consorțiu fraudulos, precum și gestionarea conflictului între un nume comercial existent și o marcă recent înregistrată. Instanțele au decis în favoarea clientului nostru, protejând astfel numele comercial utilizat ca marcă chiar și în fața unei înregistrări ulterioare.”

Înființată în 1995, firma STOICA & ASOCIAȚII a obținut recunoaștere atât la nivel național, cât și internațional pentru expertiza sa în domeniul dreptului și al afacerilor, prin oferirea de consultanță și reprezentare pentru o varietate de clienți. De-a lungul timpului, avocații care compun echipa STOICA & ASOCIAȚII au demonstrat că respectă valori fundamentale precum Fidelitate, Integritate și Curaj. Reputația firmei este una excelentă, reflectată în recunoașterea din cele mai influente ghiduri juridice, cum ar fi Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000 și IAM Patent 1000.

Recomandari
Show Cookie Preferences