Un lider PSD propune implicarea partidului în discuțiile despre noul guvern. „Clasa politică să demonstreze că a receptat mesajul”

Un lider PSD propune implicarea partidului în discuțiile despre noul guvern. „Clasa politică să demonstreze că a receptat mesajul”
Constatin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea Foto: Inquam Photos / George Călin

Partidul Social Democrat (PSD) trebuie să adopte o atitudine matură, axată pe viitorul european al României, și să participe activ la consultările ce vor fi inițiate de noul președinte, Nicușor Dan, pentru formarea guvernului, afirmă Constantin Rădulescu, liderul organizației județene a partidului, conform unui comunicat.

Rădulescu consideră că decizia referitoare la participarea PSD la guvernare trebuie luată de către conducerea partidului după discuțiile de la Cotroceni și consultările cu toate organizațiile locale.

„Cred că, având în vedere că noul președinte al României își exprimă dorința de a dialoga cu partidele proeuropene precum PSD, PNL, USR și UDMR, aceste partide au datoria de a acționa responsabil. Consultările ar trebui să fie un semnal semnificativ pentru viitorul acestei națiuni, având în vedere contextul economic și internațional complicat. PSD trebuie să se prezinte ca un partid responsabil la aceste întâlniri. Ulterior, toți liderii organizațiilor județene vor avea ocazia să discute cu colegii și să decidă dacă partidul va face parte din viitorul guvern sau va alege o altă direcție”, a adăugat Rădulescu.

Președintele PSD Vâlcea a subliniat că partidul se află într-o „perioadă delicată” și că o schimbare în conducerea națională este esențială pentru a recâștiga încrederea cetățenilor.

„Întreaga clasă politică trebuie să demonstreze maturitate și să se arate receptivă la mesajul alegătorilor. Este important să reflectăm și să înțelegem de ce oamenii au fost nemulțumiți de PSD, de PNL și de celelalte partide care, cu bune și rele, au traversat această perioadă alături de români”, a spus Rădulescu.

Referitor la posibilele schimbări în cadrul PSD, liderul organizației din Vâlcea a menționat că unii membri ai conducerii ar trebui să facă un pas înapoi.

„Nimeni nu trebuie să fie exclus, dar unii trebuie să își asume roluri de susținere pentru noile generații de lideri care trebuie să se dezvolte în cadrul PSD. Eu voi oferi tot sprijinul meu generației tinere care are potențialul să conducă acest partid, bazându-mă pe experiența acumulată în cei 31 de ani de când sunt membru al acestei formațiuni”, a adăugat Rădulescu, care îndeplinește și funcția de președinte al Consiliului Județean Vâlcea.

Liderii PSD se vor reuni marți în Consiliul Politic Național pentru a discuta planurile de viitor ale partidului.

Recomandari
Show Cookie Preferences