Alienarea parentală – posibile soluții legislative
Recent, Judecătoria din Oradea a aplicat sentințe penale de 5 și 4 ani de închisoare pentru tatăl a doi minori și partenera acestuia, după ce au fost găsiți vinovați de rele tratamente aplicate minorilor. Instanța a stabilit că aceștia au acționat sistematic pentru a restricționa contactul dintre minori și mama lor, deși aceasta obținuse prin instanță dreptul de a locui cu băiatul cel mic și de a avea legături personale cu fiica mai mare, care avea 11 ani la începutul anchetei.
La divorț, legătura dintre copii și mamă era una normală, dar în timp, copiii au dezvoltat o aversiune extremă față de ea. Profitorii de situație, tatăl și partenera sa, au restricționat orice contact între minori și mama lor, interzicându-le să o vadă sau să comunice cu ea. Pe lângă acest lucru, cadourile primite de copii de la mamă erau aruncate sau lăsate să putrezească pe proprietate. Fetița cea mare a ajuns să își insulte mama în fața colegilor și profesorilor, folosind expresii degradante.
La școala fiicei, mama a fost tratată cu ostilitate, iar tatăl a acționat pentru a-și ascunde culparea, susținând că mama ar face abuzuri. Expertiza psihologică arăta că amândoi copiii credeau că mama îi lovește, deși cel mic nu a reușit să ofere dovezi. Expertiza a concluzionat că izolarea copiilor de mama lor a dus la alienare parentală.
Instanța a stabilit că părinții au influențat negativ copiii, denigrându-și mama în fața lor. Limbajul folosit de copii, necorespunzător vârstei lor, era împrumutat de la inculpați. Comportamentul tatălui și al soției sale a exacerbat deteriorarea relației dintre copii și mamă, ignorând hotărârile instanței și manipulând percepțiile copiilor.
Inculpații au restricționat dreptul copiilor la educație, retrăgând-o pe fetiță de la școală timp de trei săptămâni din cauză că mama a lăsat un pachet cu mâncare. De asemenea, băiatul a fost scos de la grădiniță timp de un an pentru a împiedica contactul cu mama. Refuzul de a le oferi acces la evaluare psihologică, chiar și împotriva deciziilor instanțelor, a fost considerat tot un abuz asupra minorului.
Într-o altă speță, Curtea de Apel din București a decis returnarea unui minor în statul de reședință obișnuit, după ce a fost luat ilegal de mama sa. Minorul, în vârstă de 10 ani, a declarat că a venit în România din proprie voință și nu dorește să se întoarcă la tatăl său, despre care a afirmat că l-ar abuza. Instanța a dispus expertizarea psihologică pentru a evalua influențele asupra opiniei sale.
Expertiza a concluzionat că părintele răpitor a contribuit la o stare de alienare parentală severă. Minorul arăta o aversiune nejustificată față de tată, fiind influențat de mama sa care nu încuraja contactul cu acesta.
Instanța a decis că rămânerea copilului în România ar amenința sănătatea sa mentală, recomandând întoarcerea acestuia în mediul din care a fost dislocat.
În cadrul discuțiilor anterioare despre alienarea parentală, am subliniat că conflictele dintre partenerii de viață nu se încheie cu divorțul, ci chiar se amplifică.
Alienarea parentală a devenit o problemă semnificativă în societate, o dată cu intrarea în vigoare, în 2013, a Noului Cod de Procedură Civilă. Aceasta a permis ca măsurile legate de minori să fie blocate de refuzul copiilor, ceea ce a dus la o escaladare a conflictelor între părinți, unde copiii sunt utilizați ca instrumente de manipulare.
O soluție legislativă pe care o propunem ar fi modificarea articolelor din Codul de Procedură Civilă pentru a permite ca atunci când refuzul minorului este influențat de alienare parentală, executorul să poată aplica măsurile adecvate prevăzute de lege.
Această abordare legislativă ar putea ajuta la stoparea fenomenului alienării parentale, având în vedere că măsurile actuale s-au dovedit insuficiente. Sentința Judecătoriei Oradea nu este definitivă la momentul actual.
Un articol semnat de Valentina Preda, Partener, Stoica & Asociații.
