„Complet grotesc și profund stupid”: Decizia recentă a Wizz Air stârnește indignarea ONG-urilor de mediu
Anunțul companiei low-cost Wizz Air de săptămâna trecută referitor la schema „Atât cât poți zbura”, menită să faciliteze accesibilitatea biletelor de avion pentru pasagerii europeni frecvenți, a generat reacții negative din partea activiștilor de mediu. Aceștia consideră că tarifele pentru zboruri ar trebui să crească, iar persoanele care călătoresc frecvent să fie penalizate, conform unui raport al Politico.
Jo Dardenne, directoarea departamentului de aviație al ONG-ului ecologist Transport & Environment, a declarat: „Zburatul nu este un bufet suedez”, exprimându-și astfel preocuparea față deimpactul ecologic al aviației.
„Cum pot fi luate în serios angajamentele companiilor aeriene în privința neutralității climatice, când acestea continuă să încurajeze o creștere nesustenabilă a traficului aerian prin scheme ieftine și discutabile pentru zboruri poluante?” a întrebat retoric Dardenne.
Alethea Warrington, activistă veterană de la organizația Possible, a numit strategia Wizz Air „complet grotescă și profund stupidă”.
Noua schemă Wizz Air atrage critici din partea activiștilor de mediu
Compania aeriană din Ungaria a declarat miercurea trecută că pasagerii din Europa vor avea posibilitatea de a efectua zboruri nelimitate pentru un cost anual de 599 de euro (550 de dolari).
Acest abonament „atât cât poți zbura” permite clienților să rezerve zboruri dus-întors pe parcursul întregului an, fiind inițial disponibil la prețul redus de 499 de euro până pe 16 august.
Fiecare rezervare va include o taxă fixă de 9,99 euro, iar bagajele în plus față de un articol personal vor fi considerate suplimentare.
Potrivit site-ului companiei, pasagerii pot rezerva zboruri fără restricții spre destinații internaționale – inclusiv Atena, Madrid, Paris și Reykjavik – cu până la trei zile înainte de zbor, iar opțiunea va fi disponibilă începând din septembrie.
Noul program de zboruri se aseamănă cu inițiativele companiilor aeriene americane, precum Frontier Airlines, care a introdus anul trecut un abonament Go Wild! nelimitat pentru rutele din America de Nord.
Totuși, în timp ce câțiva transportatori europeni oferă pachete cu mai multe zboruri, conceptul de abonament nelimitat este relativ nou în Europa.
Spre exemplu, Ryanair, o altă mare companie low-cost din Europa, nu are un program dedicat călătorilor frecvenți, dar organizează frecvent vânzări „fulger” cu prețuri foarte scăzute.
„Dacă doriți loialitate, cumpărați-vă un câine. Dacă doriți cele mai scăzute tarife din Europa, zburați cu Ryanair”, a declarat Michael O’Leary, CEO-ul companiei irlandeze.
Critici din partea activiștilor de mediu față de prețurile biletelor de avion prea mici
Alethea Warrington i-a susținut pe O’Leary în legătură cu schemele de recompensare pentru călătorii frecvenți, dar din perspective diferite.
„E o problemă că guvernele nu iau măsuri împotriva programelor care premiază călătorii frecventi”, a afirmat Warrington.
Dardenne, reprezentanta Transport & Environment, a subliniat că programele de recompensare pentru zboruri frecvente contribuie la creșterea nesustenabilă a aviației, oferind pasagerilor o imagine distorsionată a realității crizei climatice.
Activiștii de mediu propun penalizarea celor care zboară des, bazându-se pe ideea că această schemă ar trebui interzisă în cadrul unui plan mai amplu de reducere a impactului industriei aviatice, inclusiv prin introducerea unei taxe pentru zborurile frecvente.
„Este o problemă serioasă că aviația nu este impozitată corespunzător, iar costul zborurilor nu reflectă emisiile imense generate de acest mod de transport”, a adăugat Warrington.
Ea a subliniat că oamenii din întreaga lume simt deja efectele crizei climatice, manifestate prin fenomene meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură și secetele.
Punctul de vedere al Wizz Air
Chiar dacă majoritatea companiilor aeriene europene au stabilit obiective pe termen lung pentru reducerea emisiilor de carbon, activiștii și organizațiile de mediu suspectează că aceste măsuri nu sunt sincere și că interesul principal rămâne profitabilitatea.
Potrivit criticilor, planurile precum cele propuse de Wizz Air descurajează utilizarea alternativelor de transport mai ecologice, cum ar fi trenurile.
Tamara Nikiforova, manager de comunicare al companiei ungare, respinge aceste acuzații, afirmând: „Schema ‘Atât cât poți zbura’ maximizează gradul de încărcare în ultimele 72 de ore de dinaintea zborului, ceea ce este esențial pentru eficiența operațiunilor și reducrea emisiilor de carbon.”