Polonia comunică că două drone au pătruns în spațiul său aerian, însă autoritățile au decis să nu le doboare.

În noaptea dintre marți și miercuri, două drone au pătruns în spațiul aerian polonez, iar pentru că nu reprezentau un risc semnificativ nu au fost doborâte, a declarat joi armata.
Polonia operează o vigilență maximă pentru orice obiect zburător care intră în spațiul său aerian, după lovitura cu o rachetă rătăcită lansată din Ucraina asupra unui sat din sudul țării în 2022, care a făcut două victime.
În timpul atacului nocturn al Rusiei asupra Ucrainei, care a cuprins peste 500 de rachete și drone, inclusiv în zona de vest, Polonia a răspuns prin mobilizarea mai multor avioane de luptă și prin intensificarea activității radarelor și a apărării aeriene, în mod preventiv.
Generalul Maciej Klisz, comandantul operațional al forțelor armate, a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că au avut loc două încălcări ale spațiului aerian.
Aceste două incidente au rămas sub supravegherea deplină a forțelor naționale și a unităților dedicate sistemului de apărare, a explicat oficialul.
Șeful Marelui Stat Major, generalul Wiesław Kukula, a spus că dronele au părăsit spațiul aerian polonez fără a provoca daune.
Forțele armate nu au oferit detalii despre traseul prin care dronelor au pătruns în spațiul aerian al Poloniei.
În august, o dronă s-a prăbușit într-un lan de porumb din estul țării; un procuror care a anchetat cazul a indicat că aparatul părea să fi intrat în Polonia dinspre Belarus, un aliat al Rusiei.