Cristian Pîrvulescu: „Călin Georgescu nu se va înscrie în cursa pentru prezidențiale, deoarece încalcă grav Constituția”

Cristian Pîrvulescu: „Călin Georgescu nu se va înscrie în cursa pentru prezidențiale, deoarece încalcă grav Constituția”
Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe politice din cadrul SNSPA Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat vineri că l-a cunoscut pe Călin Georgescu în urmă cu 17 ani și a colaborat cu el pentru publicarea unei cărți. Acesta a explicat motivele distanțării sale față de Georgescu și de ce consideră că nu va participa la alegerile din luna mai.

Relația cu Mircea Geoană

Pîrvulescu a menționat că l-a întâlnit pe Georgescu în 2007, la indicația lui Mircea Geoană, care l-a rugat să-l susțină deoarece era „un om dedicat reformării României”. Împreună, au lucrat într-un grup format din lideri sindicali și reprezentanți ai patronatelor, axat pe pregătirea unor reforme pentru România.

„Am avut mai multe întâlniri cu domnul Georgescu. Era un grup de șefi de sindicate și reprezentanți ai patronatelor care încercau să utilizeze conceptul de «societate civilă» pentru a pregăti reformele necesare țării. Am contribuit cu un capitol la o carte coordonată de Georgescu, publicată ulterior în 2009, unde am discutat despre clivajele politice din România”, a afirmat Pîrvulescu în cadrul dezbaterii „Extrema dreaptă din nou în ascensiune”, organizată de Fundația Roma Education Fund, în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Ruptura de Georgescu: „L-am văzut înconjurat de conspiraționiști și ortodoxiști”

Pîrvulescu a explicat că s-a distanțat de Georgescu atunci când a observat că acesta era înconjurat de persoane cu idei conspiraționiste și naționalist-ortodoxiste.

„Motivul pentru care m-am separat de domnul Georgescu a fost prezența conspiraționiștilor și ortodoxiștilor în jurul său. Nu am găsit nicio empatie cu aceste orientări manifestate clar”, a declarat decanul Facultății de Științe Politice de la SNSPA.

Un moment cheie a fost o dezbatere din 2008 la Teatrul Național, dedicată integrării europene. Pîrvulescu afirmă că Georgescu a abordat subiecte precum demografia, insistând pe importanța ca „femeile românce să aibă un rol esențial în creșterea demografică a nației”.

Bogdan Olteanu, pe atunci președinte al Camerei Deputaților, a reacționat dur, întrebat retoric: „Domnule Pîrvulescu, ne-ați invitat aici să ascultăm un fascist?”. Spre surpriza sa, publicul a huiduit această afirmație, conform relatărilor politologului.

El a adăugat că Georgescu „a câștigat popularitate în timpul pandemiei, dar a avut o implicare activă și înainte”.},{

Recomandari
Show Cookie Preferences