De ce nu ne putem aminti primii ani din viață?

Conceptul că majoritatea oamenilor nu își amintesc perioada de dinaintea vârstei de trei ani a fost abordat încă din secolul al XIX-lea. Un studiu din 1895, publicat în American Journal of Psychology de psihologa Caroline Miles Hill, a semnalat acest fenomen. În literatura de specialitate, s-a constatat că primele amintiri apar în general între vârstele de trei și patru ani, un adevăr universal acceptat.

Mulți cred că au amintiri anterioare vârstei de trei ani, cum ar fi o vizită la grădina zoologică, prima zi de grădiniță sau joaca cu alți copii. Totuși, aceste amintiri sunt, de regulă, false, fiind mai degrabă relatări ale părinților sau imagini din fotografii vizionate ulterior.

Repetarea acestor relatări și fotografii din copilărie a dus la iluzia că acele evenimente sunt amintiri autentice. Cu toate acestea, se pare că abilitatea de a forma amintiri durabile se dezvoltă semnificativ abia în jurul vârstei de șapte ani, lăsând un paradox legat de absența acelor amintiri vii înainte de trei ani.

Interesant este că până acum nu s-a găsit o explicație clară pentru absența acestor amintiri. De-a lungul timpului, oamenii de știință au crezut că creierul unui copil mic nu este suficient de dezvoltat pentru a reține amintiri pe termen lung, dar cercetările recente pun la îndoială această presupunere.

Sigmund Freud a oferit în 1910 o explicație controversată, sugerând că amintirile din primele zile de viață sunt blocate de creier pentru a suprima experiențele psihosexuale din timpul nașterii, un fenomen pe care l-a numit „amnezie infantilă”.

Chiar dacă această teorie poate părea neobișnuită, se pare că Freud a avut dreptate într-un anumit sens. Studiile recente au arătat că amintirile se formează chiar și înainte de vârsta de trei ani, dar accesarea lor se face la un nivel inconștient.

Motivul uitării acestor amintiri nu a fost elucidat complet. Se știe că multe specii de mamifere suferă de amnezie juvenilă, sugerând o posibilă adaptare evolutivă. Este posibil ca un creier tânăr să nu acorde prioritate unor evenimente specifice, deoarece își dezvoltă sistemul de memorie pentru utilizarea ulterioară.

Există totuși amintirile juvenile?

Un studiu realizat de Sarah Power de la Institutul Max Plank a demonstrat că amnezia juvenilă afectează și șoarecii. În cadrul acestui experiment, adulții au învățat rapid să evite o cameră asociată cu un șoc electric, păstrând această amintire pe termen lung.

În schimb, șoarecii tineri nu au reținut informația mai mult de câteva zile, în ciuda repetatelor șocuri electrice. Această amnezie juvenilă pare să vizeze în special amintirile contextuale, care implică elemente de mediu.

La oameni, memoriile infantile sunt eficiente în privința amintirilor semantice sau motorii. De exemplu, copiii își amintesc semnificația unui cuvânt sau cum să deseneze un obiect geometric. Problemele apar cu amintirile episodice, ce implică detalii despre momente specifice.

Până recent, explicația predominantă era că un copil sub trei ani nu are capacitatea de a crea amintiri durabile. Totuși, s-a demonstrat că amintirile pot exista, contrazicând ipoteza anterioară.

Un alt experiment a arătat că chiar și bebelușii pot păstra informații pentru perioade mai lungi. De exemplu, copii de două luni au învățat să asocieze mișcarea unui obiect cu un stimul auditiv, reținând aceste informații pentru câteva zile. Copiii de 3-6 luni au reținut informația chiar și după săptămâni sau luni.

Un alt studiu cu copii mici a arătat că aceștia nu recunoșteau animalele văzute anterior, dar după o reexaminare a imaginilor blurate, au putut identifica animalele. Aceste studii sugerează că, deși creierul copilului dezvoltă eficient amintiri, acesta blochează accesul conștient la ele.

Cum se explică amnezia juvenilă?

Specialiștii consideră că există motive evolutive solide pentru care creierul blochează informațiile din primii ani de viață. Rick Richardson, psiholog la Universitatea din New South Wales, a avansat ideea că suprimarea acestor amintiri permite creierului să se concentreze pe înțelegerea mediului înconjurător.

O altă posibilitate este că în perioada de dezvoltare incipientă, creierul nu judecă anumite informații ca fiind prioritare, cum ar fi timpul și locul unui eveniment. Acest lucru ar ajuta la învățarea generală, mai degrabă decât la reținerea unor detalii specifice.

În plus, creierul tânăr acumulează informații despre mediu dar nu are capacitatea de a evalua corect anumite acțiuni, permițând corectarea erorilor fără inducerea fricii.

Un experiment pe șoareci a demonstrat că administrarea unui compus chimic care împiedică crearea de noi neuroni nu a influențat memoria, dar când aceștia au fost implicați în procese care stimulau neurogeneza, amnezia a apărut.

Aceasta sugerează că neurogeneza poate rescrie informații mai vechi, similar ștergerii unui text. Acest proces încetinește pe măsură ce creierul se dezvoltă, explicând posibila amnezie infantilă.

Datele sugerează că amnezia juvenilă poate avea un rol stabilit evolutiv, iar descoperirea procesului ar putea duce la o mai bună înțelegere a memorării.

Astfel, creierul infantil poate fi perceput ca având o flexibilitate mai mare? Se pare că funcționează prin mecanisme diferite de cele adulte, însă aspectele acestei dezvoltări rămân în mare parte neexplorate.

De ce oamenii își amintesc același eveniment în mod diferit?

O întrebare pertinentă este de ce oamenii, când discută despre un eveniment comun, tind să își amintească detalii diferite. Aceasta se leagă de modul în care procesăm informațiile.

Imaginați-vă o dispută cu un coleg. Creierul stochează informațiile ca pe niște cărți, dar amintirea se formează abia atunci când accesăm acele informații, iar detalele se pot schimba în funcție de perspectiva fiecărei persoane.

Fiecare individ are un creier unic, cu diferite moduri de procesare. De exemplu, unii excelează în memorarea datelor printr-o conectivitate superioară între hipocamp și cortexul prefrontal. Alții rețin detalii vizuale printr-o conectivitate mai mare în procesarea vizuală.

Persoanele cu afantazie nu pot crea imagini mentale, iar acest aspect contribuie la diferențele de amintire. Fiecare creier funcționează distinctiu, determinând variabilitatea în amintiri.

Implicarea emoțională influențează de asemenea modul în care reținem informații, iar fiecare individ răspunde diferit la stimuli. Aceste variații nu sunt defecte, ci reprezintă o adaptare evolutivă naturală.

Bibliografie:

• Guskjolen A. et all, 2018, Recovery of “Lost” Infant Memories in Mice, Current Biology, vol. 28 (14), DOI:https://doi.org/10.1016/j.cub.2018.05.059

• Reardon S., 2024, The fading memories of youth, Science, doi: 10.1126/science.z4qq4rq

• Power S. et all., 2023, Immune activation state modulates infant engram expression across development, Science, vol 9 (45), DOI: 10.1126/sciadv.adg9921

• Travaglia A. et all., 2016, Infantile amnesia reflects a developmental critical period for hippocampal learning, Nat. Neurosci, vol. 19(9), p. 1225-33

• Wang Q., Peterson C., 2016, The Fate of Childhood Memories: Children Postdated Their Earliest Memories as They Grew Older, Front. Psychol., vol. 6, https://doi.org/10.3389/fpsyg.2015.02038

Dați Follow paginii noastre de Facebook, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai recente informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro