DOCUMENT. Ion Iliescu inclus pe o listă controversată într-un document oficial prezidențial: „Nu a renunțat niciodată la ideologiile sale marxiste”

Documentul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, condus de istoricul Vladimir Tismăneanu, include multiple referințe la Ion Iliescu, fostul președinte al României, care a decedat marți la vârsta de 95 de ani. Aceste referințe se axează în mare parte pe perioada comunistă a vieții sale, dar includ și aspecte de după Revoluție.

• Pe baza acestui raport, președintele României din acea vreme, Traian Băsescu, a condamnat regimul comunist ca fiind nelegitim și criminal, în timpul unei sesiuni parlamentare din decembrie 2006. Documentul nu este disponibil pe site-ul Președinției, dar poate fi accesat din alte surse. Șaisprezece ani mai târziu, Băsescu a fost declarat colaborator al Securității printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți. Ion Iliescu va fi înmormântat joi, zi declarată doliu național, după ce a decedat marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani.

„În aceste condiții, nu este deloc surprinzător că un regim instaurat și menținut prin forță a dispărut tot prin violență în decembrie 1989. La fel de adevărat este că urmașii acestui regim, grupați în Frontul Salvării Naționale și conduși inițial de tandemul Ion Iliescu-Petre Roman, au perpetuat metode similare cu cele comuniste, incluzând demonizarea societății civile și a partidelor democratice, manipularea simbolică, propaganda excesivă și chiar folosirea grupărilor mineresti pentru a sufoca firavul pluralism apărut după 1989. Mineriada din iunie 1990 a fost o urmare directă a păstrării structurilor autoritare de tip comunist, în pofida discuțiilor despre o ruptură de vechiul sistem. Mentalitatea moștenitorilor lui Ceaușescu era marcată de antiintelectualism, antioccidentalism și antipluralism, caracteristici definitorii ale stalinismului național. Între 1990 și 1996, regimul Iliescu a combinat un colectivism oligarhic economic și social cu un autoritarism bazat pe preeminența statului asupra oricărei realități sociale. Vremurile nu erau favorabile celor ce aspirau la o nouă dictatură, iar căderea URSS în 1991 a semnalat sfârșitul unei ere, demonstrând că vechiul sistem, chiar și actualizat, nu mai avea viitor.” Se menționează în documentul de aproape 700 de pagini.

O listă neagră a conducerii comuniste

Numele lui Iliescu a fost inclus în raport pe lista liderilor importanți ai regimului comunist:

„România comunistă nu a fost condusă de ființe extraterestre. La conducerea acesteia, respectiv în fruntea diferitelor instituții cheie (Biroul Politic, Comitetul Executiv, Prezidiul Permanent, Secretariatul, Comisia de Control a Partidului, secțiile Comitetului Central, Securitate, comitetele regionale/județene de partid) s-au aflat, în diverse perioade, persoane precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi, Miron Constantinescu, Nicolae Ceaușescu, Alexandru Drăghici, Chivu Stoica, Petre Borilă, Constantin Pîrvulescu, Alexandru Bârlădeanu, Ion Gh. Maurer, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraș, Alexandru Moghioroș, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Dumitru Petrescu, Dumitru Coliu, Elena Ceaușescu, Manea Mănescu, János Fázekás, Iosif Banc, Iosif Uglar, Maxim Berghianu, Richard Winter, Gheorghe Rădulescu, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdeț, Ion Stănescu, Tudor Postelnicu, Ion Iliescu, Virgil Trofin, Vasile Vâlcu, Dumitru Popescu, Ion Coman, Ghizela Vass, Ștefan Andrei, și lista poate continua. Fiecare dintre acești activiști a îndeplinit ceea ce percepeau ca o misiune nobilă: aplicarea cu infinit devotament a liniei partidului, indiferent de costurile umane.”

Raportul detaliază și contribuția lui Iliescu la tinerețe, în perioada regimului comunist, și la funcțiile deținute de acesta.

„Acești birocrați din partid și guvern s-au angajat în promisiunile de autonomie din perioada inițială a ceaușismului și au contribuit fără ezitare la consolidarea puterii personale a noului secretar general. Printre aceștia se numără Maxim Berghianu, János Fazekás, Ion Iliescu, Ion Ioniță, Paul Niculescu-Mizil, Cornel Onescu, Gheorghe Pană, Vasile Patilineț, Ion Stănescu și Ilie Verdeț, activând sub conducerea lui Ceaușescu în anii '50 și începutul anilor '60.”

De asemenea, raportul rememorează mișcările de protest ale studenților din anii ’50.

„Protestele studențești au reprezentat un șoc pentru UTM (Uniunea Tineretului Muncitor). De la mijlocul anilor '50, PMR a început să se preocupe serios de mobilizarea și disciplinarea mediului studențesc. Liderii PMR și UTM erau frustrați de apatia și apolitismul studenților, întrucât, pe vremea comunismului, neutralitatea ideologică și escapismul erau categorisite ca păcate. Așa a luat naștere, în vara anului 1956, conceptul de Asociații studențești, menite să atragă studenții printr-un cadru adaptat și mai flexibil. Ion Iliescu, un tânăr activist de 26 de ani cu o carieră promițătoare în organizațiile de tineret comuniste, a fost desemnat președinte al comitetului de organizare a acestor Asociații. În 1957, a devenit președintele Uniunii Asociațiilor Studențești din România. Ideea asociațiilor studențești nu a avut susținerea unanimă a Biroului CC al UTC, unii membri temându-se de pierderea controlului asupra acestora, temeri care, până la urmă, s-au concretizat.

URM a decis apoi să acționeze, în cadrul unor adunări supervizate de Nicolae Ceaușescu, care, fiind membru în Biroul Politic și responsabil cu Secția Organizatorică a PMR, avea supravegherea organizațiilor de tineret. Ceaușescu a cerut exmatricularea studenților când era necesar, scăderea procentului de utemiști la 25% și ca majoritatea studenților să fie de origine muncitorească. Prim-secretarul UTM, Virgil Trofin, a criticat vehement studenții și a dispus supravegherea adunărilor UTM și ale Asociațiilor studențești de către muncitori. Trofin credea că, deși raportul lui Hrușciov a fost un punct de pornire, nu se putea spune că epoca stalinistă era o rușine, ci o perioadă „glorioasă”. Spre finalul anilor '50, Iliescu, liderul studenților comuniști, a condamnat împăciuitorismul printre studenți și i-a acuzat pe profesori că nu își înarmează studenții cu teoria marxist-leninistă.”

Vorbind despre studenții ca huligani atunci, iar în 1990 pe cei din Piața Universității i-a numit golani

Raportul descrie acțiunile luate pentru a readuce sub control mișcările studențești.

„Acțiunea de restabilire a controlului a fost realizată de Securitate și activiștii de partid și de tineret. În raportul către Biroul CC al UTC, Ion Iliescu, care ocupase recent funcția de ministru al Tineretului, a descris o „manifestare huliganică” implicând sute de persoane și soldată cu mai multe arestări. Iliescu s-a arătat nemulțumit de lipsa de reacție a activiștilor UTC: „Mai ales atunci când au apărut elementele turbulente, studenții și cadrele de la municipiu UTC trebuiau să adopte o poziție fermă.”

Un mini-portret: „Nu a abandonat niciodată în mod explicit principiile sale marxiste”

Raportul Comisiei Prezidențiale include și o schiță biografică a lui Iliescu, alături de alte portrete esențiale ale liderilor comuniști.

„Ion Iliescu (n. 1930). Activist în organizațiile de tineret comuniste, membru al Comitetului Central al UTM din 1949, a condus grupul studenților români din URSS, unde a studiat la Institutul de Energetică din Moscova. Ca membru al Biroului și secretar al CC al UTM, președintele UASR, a participat la acțiuni de intimidare împotriva studenților protestatari de la finalul anilor '50. Șef de secție la CC al PCR, prim-secretar al CC al UTC și ministru pentru problemele tineretului, a fost ales secretar al CC și membru supleant al CPEx, poziții pierdute în 1971 când a fost numit secretar de propagandă la județul Timiș. Până în 1984, a deținut funcția de președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind mutat ulterior la editura Tehnică până la evenimentele din 1989. După Revoluție, a devenit liderul Frontului Salvării Naționale, având un rol crucial în strategia de contracarare a societății civile și partidelor democratice. În colaborare cu Petre Roman, Iliescu a fost implicat în coordonarea minerilor aduși la București pentru a suprima opoziția activă și presa. Ca președinte, a făcut numeroase declarații contra pluralismului și economiei de piață. Spre deosebire de un lider ca Imre Nagy în Ungaria, Iliescu s-a aliat constant cu forțele regrupate ale nomenclaturii, acceptând în mod repetat colaborarea partidului său cu forțele național-securiste («patrulaterul roșu»). Nu s-a distanțat niciodată explicit de convingerile sale marxiste, exprimând în 2004 că impactul comunismului în secolul XX a fost mai degrabă negativ.”