Furtul din tezaurul dacic. Președintele Comisiei Naționale a Muzeelor: „Timpul a avansat, infracționalitatea a evoluat, iar legislația noastră a rămas în urmă”
Emanuel Petac, liderul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, a declarat că „nu trebuie să facem o vânătoare de vrăjitoare” pentru a găsi vinovați în cazul furtului de obiecte de patrimoniu din Olanda. Acesta a subliniat că legislația referitoare la patrimoniu a rămas aceeași timp de 25 de ani. Petac a participat activ la recuperarea brățărilor dacice care au fost braconate din Munții Orăștiei.
Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie al României, a fost demis marți, după 15 ani în funcție, sub acuzația că nu a gestionat corect criza furtului din tezaurul dacic expus în Olanda.
Cu o zi înainte de demiterea acestuia, Emanuel Petac a menționat că instituția muzeală din Olanda are cea mai mare responsabilitate deoarece nu a implementat măsurile de securitate necesare.
Acesta a explicat cum se desfășoară schimburile expoziționale și a admis că măsurile de securitate sunt convenite de comun acord de ambele părți implicate.
„Olanda a trimis un așa-numit «facility report», un raport care este cerut din partea instituției organizatoare. Se ridică întrebarea dacă acest «report» a fost evaluat de un expert în măsuri de securitate. Directorul Târnoveanu a afirmat că nu s-a întâmplat așa. Practic, și-a asumat întreaga responsabilitate. Totodată, nu există o reglementare care să impună o atestare de către o firmă de specialitate”, a explicat expertul.
Președintele Comisiei a discutat, de asemenea, despre subfinanțarea culturală din România și despre cadrele legislative depășite din domeniul patrimoniului național.
„Legislația noastră de patrimoniu datează din jurul anului 2000, deci a trecut un sfert de secol. Trăim acum într-un context complet diferit. Ne-am integrat și am deschis mult mai mult față de acum 25 de ani”, afirmă Emanuel Petac.
Muzeul din Drents avea senzori de presiune
– Au existat deficiențe de securitate în sistemul muzeului olandez? – Lipsa legislației specifice asupra măsurilor de protecție pe care un muzeu ar trebui să le adopte este evidentă. Este esențial să existe măsuri de siguranță atât electronice cât și fizice.
Există senzori de mișcare, senzori de efracție, și senzori pe vitrine pentru a preveni deschiderea acestora. Muzeul din Drents din Assen avea chiar senzori de presiune care se activau la ridicarea unei piese de pe suport.
Aceste măsuri de securitate necesită și un sistem de supraveghere video, atât internă cât și externă, coordonat de un dispecerat care asigură intervenția rapidă a forțelor de control. Intervenția se desfășoară în 5-10 minute de la activarea alarmei, așa cum se procedează și în bănci.
Cu toate acestea, nu trebuie să ne imaginăm că în instituții serioase, inclusiv în marile muzee ale lumii, există pază înarmată. Niciunde în lume nu există soldați înarmați care să asigure protecția locurilor. Aceasta ar crea un climat neadecvat.
Sigur că în muzee de renume ca Luvru sau British Museum există echipe de intervenție, dar acestea nu se află permanent în sălile de expoziție. Supraveghetorii de sală sunt cei care asigură ordinea.
„Infractorii nu au profitat de o breșă de securitate. Au fost profesioniști care au calculat totul cu precizie.”
– Este corect ca piesele de valoare ridicată să nu fie depozitate în seifuri speciale pe timp de noapte? – Nu există reglementări care să impună astfel de proceduri. Pe durata unei expoziții, nu este fezabil să se transfere piesele din vitrine în seifuri și înapoi în fiecare zi.
Există vitrine retractabile care permit sigilarea cu securitate a pieselor, însă durabilitatea acestor tehnologii este ridicată și costisitoare.
În acest caz specific, hoții nu și-au îndreptat atenția spre o breșă de securitate, ci au detonat un perete și au spart vitrinele. Aceasta a fost o acțiune planificată de profesioniști.
Aceștia au evaluat cu atenție timpul necesar pentru operațiune, inclusiv durata de intervenție a poliției, pentru a sustrage piesele cele mai valoroase.
Hoții au calculat totul: distanța dintre vitrine și ritmul operațiunii. De exemplu, au decis să nu fure o brățară care nu era ținta principală, ci să se concentreze pe coif și cele trei brățări.
Organizarea expozițiilor
– Partea română nu avea obligația de a verifica măsurile de securitate convenite de olandezi?– România a acceptat condițiile de securitate stabilite de olandezi atunci când a semnat contractul. Olandezii au furnizat un «facility report» pentru fiecare expoziție.
Dacă partea română a adăugat cerințe, înțelegerea a fost făcută pe baza consensului ambelor părți. Răspunderea revine, prin urmare, ambelor părți implicate în contract.
Există dubii legate de evaluarea respectivului «report» de către un expert în măsuri de securitate, ceea ce nu s-a întâmplat de către directorul Târnoveanu, care a recunoscut că documentul nu a fost verificat.
Despre responsabilități: „Există și neprevăzutul”
– Cine are cele mai mari responsabilități în acest incident?– Cea mai mare parte a responsabilității revine muzeului olandez, care nu a implementat măsurile de securitate necesare.
Desigur, există și neprevăzut. Este crucial să se facă tot ce este posibil pentru a preveni astfel de incidente. Acest furt poate marca un moment de cotitură, ceea ce va duce la înăsprirea măsurilor de securitate în viitor.
Legiuitorii ar trebui să acorde o atenție deosebită fondurilor necesare. Este o temă complexă, iar reglementările variază de la o țară la alta. De exemplu, în Olanda, paza armată este interzisă prin lege în muzee.
„În România, anchetele privind furturile din patrimoniu au început după o lungă perioadă”
Este important ca publicul să fie conștient că acum 25 de ani au avut loc braconaje notabile în Munții Orăștiei. Au fost sustrase mii de kosoni și zeci de brățări dacice. Anchetele au început tardiv, la câțiva ani după aceste incidente, iar hoții beneficiau de protecție.
Investigarea condusă de fostul procuror general Augustin Lazăr a avut nevoie de ani pentru a aduce rezultate. Este important de menționat că actualul director al MNIR, Târnoveanu, a avut un rol crucial în recuperarea multora dintre aceste obiecte.
Ancheta actuală a fost inițiată prompt, ceea ce sporește șansele de recuperare, dar, de asemenea, aduce cu sine riscuri, având în vedere profesionalismul crescut al infractorilor.
Există chiar riscul ca piesele furate să fie distruse. Totuși, nu cred că acesta a fost planul inițial al hoților, din moment ce un furt atât de complex nu poate fi deloc redus la o simplă sustragere de aur.
Riscurile se amplifică în momentele de panică. Exemplele de tablouri furate și distruse reprezintă un precedent îngrijorător.
„Nu trebuie să se transforme în vânătoare de vrăjitoare”
Este normal să existe emoții puternice și tristețe în urma acestor evenimente. Este, fără îndoială, un incident grav, însă, nu este justificată o vânătoare de vrăjitoare care să blocheze discuțiile constructive.
Legislația actuală este învechită și nu mai corespunde realităților actuale. Legislația de patrimoniu este din jurul anului 2000, adică de un sfert de secol. Este evident că atunci nu s-au anticipat problemele pe care le avem acum.
Facem eforturi constante pentru actualizarea legislației, propunând modificări pe legea patrimoniului și pe normele de atestare. Din păcate, aceste propuneri au rămas înacte.
„Expozițiile au fost organizate cu sprijin oficial, cu transport militar”
– Ar fi o soluție ca România să nu mai expună astfel de colecții la expoziții internaționale?– Acest lucru ar înseamna o întoarcere la izolare, cum era înainte de 1989, când multe piese de valoare erau păstrate în depozite.
Trebuie reglementate condițiile de securitate și reprezentare a instituțiilor, dar o interdicție generală nu ar aduce avantajul dorit.
Expozițiile de-a lungul anilor au fost prezentate în muzeele de prestigiu din întreaga lume. De exemplu, au fost vizitate la Madrid, Lisabona și Roma, precum și în China.
Toate aceste expoziții au fost aprobate prin hotărâri guvernamentale, cu măsuri de securitate stricte în vigoare.”
„Olanda se confruntă cu probleme”
Există percepția că această colecție a fost expusă într-un oraș mai puțin cunoscut și într-un muzeu mai puțin relevant, dar muzeul respectiv este foarte modern și a avut recunoaștere la nivel european.
Chiar dacă nu este pe același nivel cu Luvru, muzeul Drents este unul dintre cele mai vechi muzee de arheologie din Olanda și a fost recunoscut ca Muzeul European al anului.
Este evident că Olanda trebuie să își reevalueze sistemele de securitate, având în vedere incidentele similare care s-au mai întâmplat în trecut.
A nu lupta împotriva infracționalității nu înseamnă că trebuie să ne ascundem artefactele, ci că trebuie să reformăm sistemul de securitate. Factorii de decizie trebuie să ia măsuri acum.
„Statul român nu investește în muzee și le oferă suport insuficient”
Expertul Dragoș Neamu a susținut că cei de la Muzeul Național de Istorie al României sunt victime ale tratamentului insuficient al muzeelor din România de către stat.
Acesta acuză lipsa de investiții și insuficiența fondurilor alocate.
„Statul român a redus bugetele pentru securizarea și conservarea colecțiilor muzeale, subestimând astfel importanța acestora ca elemente de siguranță națională. De asemenea, nu a fost creat un cadru corect pentru specializarea personalului muzeal”, a declarat Neamu.
„Statul român a avut tendința de a reduce muzee fără a oferi soluții pentru relocarea colecțiilor. Refuzul de a investi în muzee denotă o incapacitate de a recunoaște importanța acestora”, a concluzionat Neamu.
