În România, oamenii ating pragul pentru primul împrumut de locuință în jurul vârstei de 36 de ani, în timp ce mulți trăiesc încă în casa părinților. În Spania debutul finanțării pentru o locuință apare în jur de 41 de ani, iar în Belgia la 27.

Adrian, 24 de ani, activează în IT într-o firmă multinațională și, deși are un salariu bun, locuiește în continuare cu părinții într-un apartament de 3 camere în București.

Nu are cheltuieli mari, iar mama lui pregătește mesele, face cumpărăturile și spală hainele.

Spune că vrea să economisească pentru un apartament, dar admite că poate într-o zi ar putea pleca din țară.

Nu intenționează să contracteze un credit pentru locuință, mai ales în această perioadă fiscală incertă. Speră ca prețurile locuințelor să scadă și ca piața să se arate mai liniștită. Nu simte presiune din exterior.

La fel ca el, mulți concetățeni decid să rămână în casa părintească până la aproximativ 30 de ani pentru bărbați, iar femeile în jur de 25,4 ani, conform Eurostat. O explicație poate fi că multe femei se căsătoresc mai devreme.

Vârsta medie la care românii fac primul credit la bancă a crescut ușor, ajungând la aproximativ 36 de ani. La nivel european, media pentru primul credit ipotecar sau cumpărarea primei locuințe este în jur de 34 de ani, cu diferențe semnificative între țări.

Belgia are printre cele mai tinere persoane care devin proprietari, media fiind în jur de 27 de ani.

În Franța și în Austria, vârsta tipică pentru primul imobil este în jur de 31 de ani.

În Germania, media pentru primul credit este aproximativ 34 de ani.

În România, media se situează în jur de 36 de ani.

În Spania, cei care își cumpără prima locuință au de regulă în jur de 41 de ani.

În Statele Unite, primul cumpărător de locuință are, în mod obișnuit, în jur de 36 de ani.

În sudul Europei, vârstele tind să fie mai mari; mulți tineri locuiesc cu părinții până spre începutul celor 30 de ani.

Termenele de rambursare a creditelor ipotecare variază în general între 20 și 30 de ani, astfel încât plățile se încheie de obicei cu puțin înainte de pensionare.

Desigur, condițiile de creditare, veniturile și costurile locuințelor diferă între țări, iar potrivit BNR, achiziția unui apartament de două camere în Cluj necesită un efort similar cu cel pentru un imobil similar în Viena.

Pentru o locuință de 55 mp fără credit ipotecar este nevoie de aproximativ 12 ani în Viena, aproape 18 ani în Praga și în jur de 15 ani în Budapesta sau Varșovia, conform BNR.

În județe precum Giurgiu, indicatorul nu depășește șase ani.

Prin urmare, europenii își contractează, în general, primul împrumut ipotecar la începutul sau la mijlocul vârstei de 30 de ani, iar media națională variază de la finalul anilor 20 în Belgia la peste 40 în Spania, în funcție de piața locală, norme sociale și situația economică.

Din păcate, unii tineri încearcă să-și construiască viața independent, însă crizele economice le erodează entuziasmul și se întorc în locuința părinților.

Acum 25 de ani trebuia 66 de salarii pentru o garsonieră; astăzi este nevoie de peste 70 de salarii.

Accesul tinerilor la locuințe scade de la o generație la alta. În 2000, salariul mediu era de 2.139.138 lei, iar un euro valora 20.300 lei, ceea ce tradus în euro însemna aproximativ 105 euro. O garsonieră în Titan costa în jur de 7.000 de euro, adică puțin peste 66 de salarii nete.

BNR a estimat timpul necesar pentru achiziția unei locuințe cu două camere, 55 mp, fără a lua în calcul cheltuielile de subzistență, economiile sau sprijinul financiar extern.

Cel mai ridicat nivel al indicatorului este în județul Cluj, unde sunt necesari aproximativ 11 ani (132 de luni) pentru o achiziție.

În România, diferențe mari între județe în privința prețurilor la imobiliare: în unele zone prețurile scad, în altele cresc abrupt.

BNR a calculat evoluția prețurilor pe fiecare județ în parte. În Sibiu scăderea a fost cea mai semnificativă.

În alte județe, prețurile au înregistrat creșteri puternice.

În prezent, costurile de construcție cresc mai rapid decât prețurile apartamentelor, deși în alte perioade raportul a fost invers.

Daniel David: locuirea la părinți pentru perioade mai îndelungate poate aduce atât beneficii, cât și riscuri.

Tinerii din generația boomerang — cei care studiază și apoi revin acasă pentru a economisi — nu își pot permite întotdeauna să plătească chiria. Fenomenul afectează atât Generația X, cât și Generația Y. Cauzele sunt în principal economice, iar pentru Mileniari poate exista și o componentă psihoculturală, legată de independența relativ redusă a acestora. Practicile pot aduce beneficii, cum ar fi consolidarea legăturilor intergeneraționale, dar pot genera și efecte negative: presiune asupra părinților, întârzierea autonomiei copiilor și eventuale stări de anxietate sau depresie la cei nevoiți să se întoarcă sub acoperișul familiei, spune Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai.

Pentru mulți tineri drumul spre independență se încheie repede din cauza lipsei banilor. La 26 de ani, Andrei P. s-a mutat cu prietena lui în chirie; aveau slujbe și totul părea în regulă, dar după aproximativ un an el a pierdut locul de muncă iar povara financiară a rămas Izabelei, care plătea chiria, facturile și cumpărăturile.

Mutarea înapoi la părinți are costuri emoționale semnificative atât pentru tineri, cât și pentru părinți.

Andrei a căutat un job, dar nu accepta orice ofertă. După încă un an Izabela a pus piciorul în prag: ori își găsește primul post, ori pleacă. Însă Andrei, mândru, a sunat părinții iar aceștia l-au primit înapoi. Revenirea la casa familiei implică tensiuni și presiuni psihologice pentru ambele părți.

Nu doar tinerii resimt dificultăți, ci și părinții, în special cei cu vârste între 55 și 65 de ani, care se bucură de o a doua tinerețe. Întoarcerea copiilor este văzută oarecum ca o invadare a intimității câștigate, explică un psiholog.

Există cazuri extreme, cum ar fi un cuplu din New York care a intrat în contact cu autoritățile pentru a convinge fiul să părăsească casa. Tânărul de 30 de ani a fost adus în fața instantei după ce a refuzat să plece, iar în ultimii ani nu a plătit chirie sau nu a ajutat la treburile casnice. Chiar și când părinții i-au oferit bani să se mute, a refuzat.

După 25 de ani apar și alte situații: un cuplu din București a decis să divorțeze după ce soțul a investit într-un loc de joacă pentru copii.