Întreruperea livrărilor de gaz rusesc în Europa: cine riscă și cine este pe un teren sigur

Acordurile stabilite pentru transportul gazelor rusești prin Ucraina către Europa reprezintă una dintre puținele colaborări concrete între Moscova și Kiev care au reușit să supraviețuiască pe fondul conflictului. Chiar și în 2024, rețeaua de transport ucraineană a permis pomparea zilnică a aproximativ 40 de milioane de metri cubi de gaze provenite din zăcăminte siberiene, ajungând de la stația din Sudzha, Rusia (care este sub controlul trupelor ucrainene de patru luni), pentru a fi distribuite ulterior în Slovacia, Austria, Ungaria, Republica Cehă și Italia, inclusiv cantități destinate revânzării către Ucraina.

Livrările au încetat la sfârșitul anului 2024, când, la data de 31 decembrie, au expirat acordurile trilaterale semnate în decembrie 2019 între guvernele Rusiei, Ucrainei și Comisia Europeană, incluzând contractele dintre Naftogaz și Tso (companii ucrainene) și gigantul rus Gazprom, conform surselor din presa italiană.

Reînnoirea acestor acorduri s-a dovedit imposibilă, atât Kievul cât și Bruxelles-ul având intenția clară de a nu semna prelungirea contractelor. „Au declarat că nu vor reînnoi acordul – afirmație confirmată chiar de președintele rus Vladimir Putin la jumătatea lunii decembrie. În prezent, nu există un contract, iar semnarea unul în doar câteva zile este imposibilă,” a adăugat acesta.

Totuși, nu există o criză iminentă, depozitele de gaz din Europa fiind pline în proporție de peste 74% (în Italia, procentul se ridică la peste 80%), asigurând o rezervă adecvată pentru această iarnă.

Pentru unele țări, încheierea importurilor de gaz din Rusia reprezintă o problemă gestionabilă, așa cum subliniază o analiză detaliată publicată în decembrie de Institutul Oxford pentru Studii Energetice.

Ungaria rămâne un important importator de gaz rusesc prin Turkstream

De exemplu, Italia a redus semnificativ achizițiile de gaze din punctul de intrare Tarvisio, prin care soseau livrările rusești, iar în ultima perioadă, a diversificat sursele de aprovizionare, datorită celor patru regazificatoare instalate pe coasta regiunilor Veneto, Toscana și Liguria, precum și prin majorarea achizițiilor din Africa de Nord.

În contrast, Ungaria, care nu dispune de acces la mare și nu poate utiliza regazificatoare, continuă să importe cantități semnificative de gaz rusesc prin gazoductul Turkstream, care traversează Turcia și trece prin Grecia, Bulgaria și Serbia, așadar nu se confruntă cu probleme majore.

Cehia se află într-o situație mai delicată, având în vedere că planificase utilizarea gazului rusesc care urma să fie adus în Europa prin Nord Stream, ca alternativă la livrările din rețeaua ucraineană. Dat fiind că acea conductă a fost distrusă, Praga își îndreaptă acum atenția asupra metanului importat din nordul Europei, achiziționându-l din Germania.

Procentele de dependență de gazul rusesc sunt o realitate pentru Austria și Slovacia, fiecare dintre acestea primind, respectiv, 60% și 70% din necesarul lor de gaz din Rusia, prin intermediul conductelor ucrainene.

Premierul slovac Robert Fico a avut întâlniri cu Putin pentru a explora rute alternative de aprovizionare cu gaz rusesc

Duminica trecută, premierul slovac Robert Fico s-a întâlnit cu Putin la Moscova pentru a discuta opțiuni alternative de achiziție a gazului rusesc. Fico, care a suspendat ajutorul militar acordat Ucrainei din momentul preluării sale în 2023, a afirmat că Putin a confirmat deschiderea față de furnizarea de gaz către Slovacia, dar a explicat că acest lucru este „practic imposibil”.

Aceasta este o preocupare majoră pentru Slovacia, care caută soluții în acest context. Austria urmărește un obiectiv similar, dar abordează situația cu un profil mai discret, stabilind contracte cu compania britanică BP, norvegiana Equinor și texana Cheniere.

Printre cele afectate de această nouă situație se află și Ucraina, care este pe cale de a-și pierde statutul de hub pentru gazele rusești în Europa. Transportul gazului siberian a reprezentat principala activitate a Tso, rețeaua de gaze ucrainene: în absența acestei funcții, compania va trebui să reducă semnificativ o mare parte din rețeaua sa, încercând să găsească un echilibru între diminuarea activității și menținerea serviciilor pentru populația locală.

În final, există o preocupare comună legată de prețuri. Gazul natural lichefiat este considerabil mai costisitor comparativ cu gazul transportat prin conducte, iar piața gazelor naturale lichefiate, mai puțin dependentă de contractele pe termen lung, este mai volatilă și supusă unor fluctuații rapide.

Efectele imediate ale acestei tranziții sunt deja evidente: deși prețurile s-au stabilizat după vara tumultoasă din 2023, contractele futures TTF din Olanda, prețul de referință pentru piața europeană a gazelor, rămân semnificativ mai ridicate decât înainte de invazie: erau cuprinse între 20 și 25 de euro pe MWh, dar s-au stabilizat la peste 30, iar în ultimele zile, din cauza temerilor legate de efectele închiderii tranzitului din Ucraina, TTF a depășit din nou 45 de euro pe MWh, apropiindu-se de maximele anului, care fuseseră atinse la sfârșitul lunii noiembrie.