Marcel Ciolacu: Continuarea plafonării prețurilor la energie și gaze este o certitudine după 1 aprilie
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în deschiderea ședinței de Guvern de vineri, că Executivul explorează "formula optimă" pentru a menține prețurile plafonate la energie și gaze după 1 aprilie, subliniind că sprijinul pentru români va continua. "Este o certitudine că vom asigura în continuare ajutoare pentru cetățeni", a afirmat premierul.
De asemenea, el a menționat decizia Romgaz de a începe furnizarea gazelor pentru consumatorii casnici, exprimându-se încrezător că, asemenea Hidroelectrica în sectorul energetic, Romgaz va oferi cea mai favorabilă ofertă de preț pentru toți românii.
Ministerul Energiei: Liberalizarea va avea loc în etape
Reprezentanții Ministerului Energiei au comunicat, într-o informare recentă, că actualele scenarii propun o liberalizare treptată a pieței energiei, având în vedere protecția consumatorilor, proces care nu se limitează doar la data de 1 aprilie 2025.
Potrivit strategiei guvernamentale și a planului de acțiune adoptat de Ministerul Energiei, nu există în prezent o decizie confirmată privind eliminarea plafoanelor pentru energie electrică și gaze naturale începând cu 1 aprilie 2025. Programul preconizează dezvoltarea unui mecanism de dereglementare bazat pe un calendar etapizat, care va proteja consumatorii și va asigura un mediu concurențial stabil pentru prețuri accesibile la energie electrică și gaze naturale. Aceasta informație a fost confirmată de oficialii ministeriali, conform Agerpres.
Ministerul a subliniat că scenariile care sunt analizate de Grupul Interministerial, înființat prin decizia Prim-ministrului în luna noiembrie 2024, indică clar că liberalizarea va fi implementată gradual, cu o atenție specială pentru protecția tuturor categoriilor de consumatori, fără a se limita la 1 aprilie 2025 sau la consumatorii vulnerabili.
De asemenea, instituția a menționat că s-au avut în vedere mecanisme testate anterior de statul român, precum cardurile de suport (cardul de energie, cardul de alimente, cardul de vacanță), dar nu se exclud posibile ajustări sau măsuri suplimentare ce vor fi identificate în cadrul întâlnirilor Grupului Interministerial.