Ministrul de Externe efectuează o vizită în Statele Unite: ce întâlniri sunt prevăzute pentru Oana Țoiu

Ministrul de Externe efectuează o vizită în Statele Unite: ce întâlniri sunt prevăzute pentru Oana Țoiu
Oana Țoiu. FOTO: Agerpres

Între 18 și 29 septembrie 2025, ministrul român de externe efectuează o vizită oficială în Statele Unite, conducând delegația României la segmentul înalt al celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. De asemenea, va participa la un dineu transatlantic organizat de către secretarul de stat american Marco Rubio și la o întâlnire informală a miniștrilor care sprijină funcționarea Curții Penale Internaționale.

Potrivit MAE, începutul vizitei în Washington, D.C. va include convorbiri cu reprezentanți ai Congresului: James Risch, președintele Comitetului pentru relații externe al Senatului; Brian Mast, președintele Comitetului pentru relații externe din Camera Reprezentanților; Tom Suozzi, coprezident al grupului de prietenie cu România; Steve Daines, senator și președinte al subcomitetului pentru Europa din Senat; William Keating, coprezedinte al subcomitetului pentru Europa din Comitetul pentru afaceri externe al Camerei.

Ziua întâi se încheie cu întâlniri ale profesioniștilor români din zona Washington, D.C. și cu activități în cadrul unor instituții internaționale, agenții americane, companii, universități sau think-tank-uri. Între 19–20 septembrie 2025, vizita continuă în Chicago.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că în program sunt prevăzute întâlniri cu Michael Turner, membru al Camerei Reprezentanților, coprezedinte al grupului de prietenie cu România, precum și o vizită la Muzeul Memorial al Holocaustului. Ministrul va participa la o masă rotundă organizată la Universitatea Georgetown, se va întâlni cu studenți și cadre didactice români și va avea întâlnire cu Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO).

Între 22 și 29 septembrie 2025, Oana Țoiu va conduce delegația României la segmentul înalt al celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Evenimentul reunește anual liderii celor 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite.

La 29 septembrie 2025, ministrul de externe va susține intervenția națională în plenul Adunării Generale a ONU, prezentând obiectivele și prioritățile României pentru întreaga sesiune.

În intervenția oficială, precum și în cadrul diferitelor discuții regionale, se vor aborda securitatea europeană și situația spațiului aerian în contextul provocărilor premeditate și încălcărilor dreptului internațional săvârșite de Federația Rusă. Se va sublinia importanța eforturilor comune pentru pace și pentru oprirea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, cu implicații globale și regionale. De asemenea, se va discuta despre situația din Orientul Mijlociu și despre pașii pentru eliberarea ostaticilor, ajutor umanitar pe scară largă în Gaza și o soluție durabilă bazată pe principiul celor două state, menită să asigure securitatea regională și să excludă Hamas și alte organizații teroriste.

Un alt subiect de interes este condamnarea acțiunilor sistematice de propagandă, manipulare informațională și interferență care folosesc instrumente hibride promovate de Federația Rusă în Republica Moldova.

În cadrul prezenței la New York, ministrul va avea întrevederi bilaterale cu omologi, oficiali ONU și alți interlocutori (reprezentanți ai comunităților evreiești, ai mediului academic), va participa la reuniuni cu omologi în formule regionale (ICE, SEECP, cvadrilaterală România-Bulgaria-Croația-Grecia), va întâlni membri ai comunității române din SUA, precum și va participa la dezbateri și întâlniri în mediul academic (Princeton și Georgetown) și în mediul de afaceri.

Recomandari
Show Cookie Preferences