Președintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament nu este demn pentru un candidat la funcția supremă în stat”

Csaba Ferenc Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat, joi, că denumirea lui Nicușor Dan drept „autist” de către George Simion reflectă un comportament „indecent” pentru un viitor candidat la președinție. Asztalos le-a recomandat celor deranjați de astfel de atitudini să depună plângeri la CNCD.
„Consider că un asemenea comportament este inacceptabil pentru cineva care aspiră la funcția de președinte al României. Un astfel de lider trebuie să depună un jurământ pe Biblie și Constituție, obligându-se să apere demnitatea umană, drepturile și libertățile cetățenilor. Mă întreb cum poate îndeplini această obligație dacă manifestă astfel de comportamente”, a afirmat Csaba Asztalos. El a mai subliniat îngrijorarea față de părinții copiilor cu autism, care sunt deja stigmatizați și hărțuiți în școli. Aproape 40.000 de persoane din România sunt diagnosticate cu autism, conform informațiilor CNCD. Asztalos a adăugat că, în cazul unor plângeri primite, CNCD va iniția procedurile specifice de citare și va soluționa cazurile.
„Avem o campanie electorală în desfășurare, iar noi, din punct de vedere procedural și instituțional, nu suntem capabili să soluționăm o plângere în doar două zile, înainte de vot. Totuși, cetățenii au dreptul să fie informați despre candidați, mai ales pentru o funcție atât de înaltă, și trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare pentru a face o alegere în cunoștință de cauză în fața urnelor”, a spus el.
Președintele CNCD a subliniat că orice persoană interesată, care se consideră afectată de un astfel de comportament, poate înregistra o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
George Simion a avut un schimb de replici cu o reporteră de la Pro TV, care l-a întrebat despre programul său în acea zi, el aflându-se la Bruxelles. „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”, a răspuns liderul AUR.
„Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate, inacceptabil pentru orice persoană decentă”, a reacționat Nicușor Dan printr-o postare pe Facebook.