Primul magazin din Cluj-Napoca sancționat după ce o angajată a vândut tutun unui adolescent de 15 ani
Un magazin situat în Cluj-Napoca a fost închis pentru o perioadă de 30 de zile de către Poliția Locală și a primit o amendă de 10.000 de lei, după ce o angajată a comercializat rezerve pe bază de tutun unui tânăr de 15 ani. Aceasta reprezintă prima acțiune de acest fel în Cluj-Napoca, conform unui comunicat emis de primărie.
Incidentul a avut loc la magazinul „Rapsodia”, localizat pe strada Vasile Goldiș.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială, în timpul unor controale în zona Pieței Muzeului, au descoperit că la magazinul „Rapsodia”, situat pe str. Vasile Goldiș nr. 1/7, s-a vândut către minorul B.V., în vârstă de 15 ani, rezerve pe bază de tutun. Această informație a fost confirmată atât de declarația minorului, cât și de angajata V.T., care a recunoscut că nu a solicitat actul de identitate al cumpărătorului”, se precizează în comunicatul Primăriei Cluj-Napoca.
În conformitate cu Legea nr. 349/2002, societatea comercială a fost sancționată cu 10.000 lei, iar ca măsură complementară, s-a decis suspendarea activității magazinului pentru 30 de zile.
„Este prima dată când se aplică o astfel de măsură, având în vedere că instituirea măsurii complementare prin aplicarea de sigilii sau alte marcaje cu funcție de sigiliu a fost reglementată începând cu data de 11.11.2024, prin amendarea Legii nr. 349/2002, de O.U.G. nr. 128/07.11.2024”, conformă Primăria Cluj-Napoca.