Rusaliile 2025: Tradiții și obiceiuri ale sărbătorii din 8 iunie

Credincioșii ortodocși celebrează duminică, 8 iunie, Rusaliile, sau Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli. Această sărbătoare are loc întotdeauna la 50 de zile după Paști și la 10 zile după Înălțarea Mântuitorului. Deși sărbătoarea se ține duminica, este considerată zi liberă legală, iar ziua de luni, 9 iunie, este o continuare a festivităților.
Rusaliile reprezintă una dintre cele mai vechi sărbători creștine, comparabilă cu Paștele, fiind sărbătorită încă de pe vremea apostolilor. Până la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o sărbătoare dublă: a Înălțării Domnului și a Pogorârii Duhului Sfânt, însă ulterior a fost separată, rămânând doar Pogorârea Duhului.
Tradiții și obiceiuri
În anumite regiuni ale țării, sâmbăta Rusaliilor este marcată prin împărțirea unor oale decorate cu flori și un colac, în memoria celor decedați. În duminica Rusaliilor, se distribuie farfurii frumos ornate pentru cei în viață.
Lunea după duminica Rusaliilor este dedicată celebrării Sfintei Treimi, conferind astfel acestei sărbători două zile de festivitate.
În tradiția populară, Rusaliile sunt asociate cu spiritele morților, cunoscute sub denumirea de Iele sau zâne malefice.
De Rusalii, oamenii adaugă diverse tradiții și obiceiuri ce variază de la o zonă la alta. De exemplu, mulți își împodobesc locuințele cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar pentru a îndepărta răul și bolile. Teiul are o semnificație specială, fiind considerat un protector împotriva grindinei și a spiritelor malefice. Aceste ramuri sunt aduse din pădure, sfințite la biserică, și apoi plasate la icoane în case.
Ramurile de tei, soc sau mure sfințite în această zi sunt folosite ca leacuri pe tot parcursul anului. Se crede că plantele păstrează proprietăți vindecătoare doar până la Sânziene.
În unele regiuni, oamenii dansează „Jocul Călușarilor”, considerat un remedii pentru cei afectați de Rusalii.
În alte zone, femeile recurg la ritualuri cu descântece pentru a alunga Ielele, iar ușile sunt unse cu usturoi, pentru a proteja gospodăriile de nenorociri pe parcursul anului. Spiritele malefice sunt alungate prin zgomote și pocnituri cu ramuri de tei.
În anumite gospodării, se prepară unguente care se aplică pe ugerul vacilor pentru a crește producția de lapte.
În Ardeal, exista tradiția numită “udatul nevestelor”, care constă în stropirea femeilor cu apă pentru a le asigura sănătate și frumusețe în anul ce urmează.
Se crede că, dacă vremea este frumoasă de Rusalii, vara va fi, de asemenea, favorabilă și roditoare.
Superstiții legate de Rusalii
Conform legendelor, Ielele sau Rusaliile sunt ființe fantastice care pot influența mințile oamenilor dacă nu respectă ziua dedicată lor. Cunoscut sub diferite denumiri – iele, zâne sau împărăteștile văzduhului – acestea apar îmbrăcate în alb, iar locurile unde dansează devin arse și neroditoare.
Se spune că Rusaliile pot răpi bărbați frumoși pentru a dansa cu ei, eliberându-i ulterior cu condiția de a nu dezvălui secretul experiențelor lor.
În unele comunități, se crede că, în zilele de Rusalii, nu este recomandat să te aventurezi în câmp, deoarece poți fi prins de Iele. De asemenea, este interzis să intri în vie sau să te deplasezi în locuri izolate, din cauza riscurilor de întâlnire cu spiritele malefice.
Unii cred că cei care nu respectă sărbătoarea Rusaliilor vor fi pedepsiți de Iele prin provocarea unei boli cunoscute popular ca „luat din Rusalii”. De asemenea, este considerat nefavorabil să ai conflicte în această zi, deoarece poți suferi aceleași repercusiuni.
Foto: Dreamstime