Ilie Bolojan și provocările gestionării deșeurilor
În momentul în care ajunge într-un nou oraș, Ilie Bolojan are două priorități care nu se regăsesc pe agenda oficială: cimitirele și gestionarea deșeurilor. El străbate cartierele pentru a evalua starea pubelelor. România contemporană, țara în care orădeanul aspiră să devină prim-ministru, se prezintă ca o societate divizată, fiecare tabără aruncându-se acuzații grave. Aceasta părere se amplifică atunci când se reiese ideea că nu se mai trimite la cimitir.
În calitate de primar al Oradiei și cu experiențe de vizitare a numeroase orașe, Bolojan a înțeles că „modul în care ești responsabil de cimitire și de gestionarea deșeurilor reflectă nivelul de organizare a unei comunități”. Din cele două domenii, se pot obține venituri substanțiale. Dacă nu poți gestiona nici măcar aceste aspecte, este o problemă semnificativă.
Cartierele de tip mafios asemănătoare celor din filmele de la Hollywood au apărut pe fundamente de deșeuri și resturi. Atunci când nu poți administra nici măcar mizeria, iar „deșeurile explodează ca popcornul” din pubele, așa cum afirmă Bolojan, este clar că există o problemă.
Aceeași situație se aplică și în cazul cimitirelor, acestea reprezentând o piață înfloritoare, deoarece natura umană asigură o cerere constantă în sectorul funerar. Iar dacă nu ne tratăm corespunzător nici pe cei plecați, chiar avem o problemă.
Dacă Ilie Bolojan ți se pare prea dur în aprecieri, mai avem timpul necesar pentru a reconsidera. De asemenea, bihoreanul nu este încă complet hotărât să accepte acest rol. Rămâne de văzut dacă stilul său paternalist se potrivește cu cerințele actuale.
Lipsa doritorilor pentru funcții guvernamentale
Am ajuns într-un moment în care există o absență de doritori pentru rolul de ministru sau prim-ministru. Nici măcar cei care își doresc cu adevărat aceste poziții nu sunt așa de numeroși. „Nu am mai întâlnit o asemenea situație. Nimeni nu se înghesuie să preia funcții guvernamentale, indiferent de partid”, a declarat un reprezentant care participă la negocierile bugetare la Palatul Cotroceni. Se caută cineva capabil să conducă în contexte dificile.
Pe de altă parte, această situație prezintă și un aspect pozitiv. Politicienii încep să conștientizeze complexitatea economică și culturală asociată guvernării. Diferența gravă constă în faptul că noi, având necazuri substanțiale, cheltuim ca și cum am fi o țară dezvoltată, dar producția națională rămâne la un nivel scăzut.
Există o problemă și mai gravă decât dezechilibrul între costuri și venituri.
Cum poți să justifici tăierile de cheltuieli, cum poți să găsești un numitor comun în rândul cetățenilor, când 45% dintre ei sunt convinși că alegerile au avut parte de fraudă? Iar în rândul tinerilor cu vârste între 30 și 44 de ani, procentul scepticilor ajunge la 58%, o generație care nu este deloc nepregătită.
Acest sentiment de neîncredere se resimte la nivel global. 65% dintre americani, 67% dintre germani și 73% dintre suedezi consideră că „societatea este deteriorată”, conform unui studiu IPSOS realizat în 28 de țări.
Provocările resentimentului prin reforme economice
Această listă de națiuni dezvoltate, care nu mai găsesc recunoașterea valorilor proprii, demonstrează că „elitismul cultural este mai greu de suportat decât elitismul economic”, conform lui David Brooks în New York Times.
„Fiecare societate posedă un sistem difuz de recunoaștere, iar atunci când o masă de persoane simte că valorile lor sunt ignorate, sentimentul de furie și alienare devine justificat”. Este evident că acest sentiment va fi canalizat în direcții populiste, fie în SUA, România sau Polonia.
Dacă soluțiile ar fi doar economice, așa cum se discută adesea în România, poate că polonezii, care se bucură de prosperitate de mai bine de zece ani, nu ar fi ales un politician populist.
Ce sugestii putem avea?
Îmbunătățirea instituțiilor, nu distrugerea lor
În mijlocul amenințărilor din partea politicienilor populisti, este esențial să transmiți cetățenilor că nu le vei distruge instituțiile, ci că intenționezi să le îmbunătățești. Este o abordare exemplificată de Nicușor Dan în campania sa, nu un mesaj nihilist, ci unul constructiv.
Desigur, refacerea instituțiilor va genera controverse atât din partea activiștilor, cât și a sindicatelor. Aceste viziuni sunt resimțite și în România. Îți vei atrage antipatia nu doar din partea reprezentanților „gulerelor albastre”, ci și de la sectorul de afaceri.
În plus, dacă vrei să iei atitudine împotriva populismului pe teme precum patriotismul și migrația, riști să fii atacat de cei care ocupă poziții de superioritate morală față de milioanele de compatrioți.
Despre cei care induc teama
În ziua liberă de după Rusalii, când românii își rememorează morții, președintele și partidele au anunțat o întâlnire pentru a discuta viitorul guvernului. Întâlnirea va conduce la luarea de decizii semnificative.
Sentimentul de resentiment persistă. Ne aflăm într-un context istoric în care simțim o „uriașă energie distructivă ascunsă, ce nu poate fi potolită prin măsuri care sunt bine intenționate”, spune Hans Magnus Enzensberger.
El subliniază „legea penetranței crescânde a resturilor”: pe măsură ce rezolvăm probleme, cele rămase devin mai vizibile, ceea ce duce la reacții mai intense.
Dar „Cei care induc teama” nu sunt un grup anume, nu aparțin unei tabere. Toți resimțim, fie și virtual, „aceeași disperare pentru propriile eșecuri, aceleași căutări de țapi ispășitori și aceeași nevoie de răzbunare, trăind o fuzionare a distrugerii și autodistrugerii.”
Vor exista un guvern și o echipă care va accepta să facă parte din el. În cele din urmă, o țară nu depinde de o singură persoană. Dar esențial va fi să recunoaștem că avem nevoie de atât partea „Care induce teama”, cât și cea „Care se ocupă cu gestionarea deșeurilor.”
