Schemă de furt de la Kaufland organizată de o angajată și un complice

Schemă de furt de la Kaufland organizată de o angajată și un complice
Kaufland, magazin Romania , Foto: AGERPRES

Polițiștii din Sibiu au reținut pentru 24 de ore o angajată a Kaufland, suspectată că a colaborat cu un client pentru a sustrage de mai multe ori produse în valoare de peste 10.000 de lei de la un hypermarket din Șelimbăr, conform informațiilor obținute.

Conform surselor, angajata Kaufland pretindea că nu observă că nu toate produsele cumpărate erau scanate la casa de tip „self-service”.

În cadrul anchetei, a fost reținut un bărbat în vârstă de 47 de ani, care este cercetat penal pentru furt în formă continuată, alături de o femeie de 33 de ani, care este suspectată de complicitate la această infracțiune.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, între noiembrie și decembrie 2024, bărbatul ar fi sustras de mai multe ori produse din hypermarketul din Șelimbăr. Acesta strângea produsele din magazin, iar în zona caselor de marcat „self pay”, cu ajutorul angajatei, scana doar o parte din ele, femeia asigurând de asemenea că poate ieși fără probleme din magazin,

Cei doi au aplicat această schemă de șapte ori, provocând un prejudiciu societății în valoare de 10.600 de lei.

Ancheta continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Recomandari
Show Cookie Preferences