Scholz răspunde criticilor lui Trump și atacă indirect pe Musk: În Europa respectăm reglementările noastre, inclusiv interzicerea simbolurilor naziste

Olaf Scholz a reacționat vineri la comentariile lui Donald Trump, subliniind importanța suveranității Ucrainei în fața amenințărilor din partea Rusiei și făcând apologia politicii germane de protejare a libertății de exprimare, care a fost recent contestată de noua administrație americană, conform surselor AFP și Agerpres.
Cancelarul german a subliniat în timpul unui miting electoral la Dortmund că Ucraina „decide de una singură cine o conduce”, reafirmând astfel susținerea față de președintele Volodimir Zelenski.
„Nu vom abandona Ucraina, nu vom decide în locul ei. Ne vom asigura că această țară are controlul asupra propriei sale guvernări”, a adăugat Scholz.
Olaf Scholz a continuat prin a afirma că „frontierele nu trebuie modificate prin forță”, criticând anterior poziția noului guvern american pe motiv că „acesta acționează în funcție de propriile interese”.
De asemenea, cancelaul a răspuns atacurilor recente venite din partea vicepreședintelui american JD Vance, care a acuzat Germania de restricții exagerate în ceea ce privește libertatea de expresie.
„În Europa, ne respectăm regulile noastre, inclusiv interzicerea simbolurilor naziste în Germania”, a declarat Scholz.
Acesta a lansat și un atac indirect la adresa lui Elon Musk, care a manifestat recent suport pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) și a fost perceput de unii ca având un comportament similar unui salut nazist, acuzație pe care miliardarul a respins-o.
„Nu sunt împotriva oamenilor care devin miliardari, dar a deveni miliardar prin insultarea altora și prin încălcarea legilor nu este un comportament acceptabil”, a afirmat Scholz.