Hadi Matar a fost condamnat pentru tentativă de omor asupra lui Salman Rushdie

Hadi Matar a fost condamnat pentru tentativă de omor asupra lui Salman Rushdie
Hadi Matar, atacatorul lui Salman Rushdie Foto: Adrian Kraus / AP / Profimedia

Hadi Matar, un bărbat de 27 de ani din New Jersey, a fost condamnat vineri pentru tentativă de omor și agresiune, după ce în august 2022 l-a înjunghiat de mai multe ori pe scriitorul Salman Rushdie pe scena unei conferințe din New York, conform relatărilor BBC.

Atacul din luna august a anului trecut a lăsat victimei, Salman Rushdie, scriitor cu origini indiene și cetățenie britanică și americană, răni severe, inclusiv leziuni la ficat, pierderea vederii la un ochi și o mână paralizată din cauza leziunilor nervoase la braț.

Pedeapsa ar putea depăși 30 de ani de închisoare

Verdictul de vinovăție a fost pronunțat de un juriu după un proces de două săptămâni la tribunalul comitatului Chautauqua din vestul New York-ului, lângă locul faptei. Juriul l-a găsit și vinovat pe Matar de agresiune, pentru că a rănit pe Henry Reese, intervievatorul lui Rushdie, care se afla alături de acesta pe scenă. Reese a suferit o rană minoră la cap în timpul incidentului.

Hadi Matar face față unei pedepse de peste 30 de ani de detenție. Data pronunțării sentinței a fost stabilită pentru 23 aprilie.

Incidentul a avut loc cu mai bine de 35 de ani după publicarea romanului lui Salman Rushdie, „Versetele satanice”, care a stârnit indignare în rândul unor musulmani ce au considerat conținutul cărții o blasfemie. Atunci când a fost lansată, în 1988, romanul a fost interzis în mai multe țări. Rushdie a avut parte de numeroase amenințări cu moartea și a fost nevoit să se ascundă timp de nouă ani, după ce o fatwa a fost emisă de liderul religios iranian, cerând moartea autorului din cauza cărții sale.

Totuși, în ultimii ani, Salman Rushdie a crezut că amenințările la adresa sa au diminuat.

Apărarea nu a prezentat martori proprii

În timpul pledoariilor finale ale procesului, avocatul acuzării, Jason Schmidt, a prezentat o înregistrare video cu atacul în detaliu, subliniind natura țintită a atacului. „Existau multe persoane în jur, dar doar el a fost vizat”, le-a spus Schmidt juraților.

Avocatul apărării, Andrew Brautigan, a susținut că procurorii nu au demonstrat intenția lui Matar de a-l omorî pe Rushdie, iar Matar a pledat nevinovat. Avocații săi nu au chemat martori în apărare, iar Matar nu a depus mărturie.

Sir Salman, în vârstă de 77 de ani, a relatat că a observat un bărbat îndreptându-se către el pe scenă la Institutul Chautauqua. Rememorând incidentul, el a mărturisit că a fost impresionat de privirea agresorului, care părea „înfricoșătoare și întunecată”. La început, a crezut că a fost lovit, dar apoi a realizat că a fost înjunghiat de 15 ori în total, suferind răni la ochi, față, gât, piept, trunchi și coapsă.

Hadi Matar, de origine libaneză, a crescut în Statele Unite și avea doar 24 de ani la momentul atacului, care a avut loc în fața a aproximativ 1.000 de spectatori. El a fost arestat imediat, iar autoritățile de la Teheran au negat orice implicare în acest act.

Recomandari
Show Cookie Preferences