VIDEO: Vaticanul a dezvăluit noul papamobil electric de la Mercedes. „Fiecare detaliu este perfect”
Miercuri, Vaticanul a prezentat un nou papamobil decapotabil, un model complet electric de la Mercedes-Benz, care va fi utilizat de papa Francisc pentru a saluta pelerinii din Piața Sfântul Petru, conform Reuters.
Acest vehicul este o versiune adaptată a SUV-ului de lux G-Class și vine echipat cu un scaun înălțat pentru ca suveranul pontif să fie mai bine observat de mulțimi.
Noul papamobil este vopsit într-o nuanță albă, specifică acestui tip de vehicul, și include un scaun papal încălzit, alături de o bară de sprijin care se încălzește, oferind stabilitate atunci când Papa stă în picioare.
„Fiecare detaliu este perfect,” a declarat Sten Ola Källenius, CEO și președinte al consiliului de administrație al Grupului Mercedes-Benz, pentru Reuters. Potrivit lui, au fost necesare „sute de ore de măiestrie pentru a construi un papamobil unic”.
Vaticanul nu a anunțat încă data la care noul papamobil va fi utilizat și nu a oferit detalii despre măsurile de securitate ale acestuia.
Reprezentanții Mercedes nu au dezvăluit informații privind costul de construcție al vehiculului.
Papa Francisc, aflat la conducerea Bisericii Catolice din martie 2013, a ales să nu folosească vehicule blindate, preferând un contact mai apropiat cu oamenii.
În plus, Papa a pus accent pe problemele de mediu pe parcursul întregului său pontificat.
Reprezentanții Mercedes au declarat că acest vehicul reprezintă primul papamobil complet electric, deși Papa a mai utilizat mașini electrice în anumite călătorii internaționale.