„Violență organizată și coordonată”: Reflectând asupra evenimentelor din 13-15 iunie, o perioadă care a marcat România

Astăzi se împlinesc 34 de ani de la 15 iunie 1990, o dată care a influențat semnificativ parcursul României.

Utilizarea întreagii forțe statale pentru a nimici opoziția și a justifica teroarea nu a avut echivalent în nicio altă țară postcomunistă. Nu putem ignora organizarea represiunii din 13-15 iunie 1990. Obiectivele acestor acțiuni violente au fost stabilite cu precizie. Apropiatii lui Ion Iliescu din acea epocă au alimentat și încurajat o suspiciune patologică. În mentalul bolșevic, gândurile innocente nu există. Tot ce nu se aliniază voinței unui conducător suprem este considerat malefic. Mihai Bujor Sion, crescut de Ion și Nina Iliescu după moartea părinților săi, a fost responsabil de vehiculul cu care Iliescu a ajuns la CC și la TVR. La începutul anului 1990, deja ocupa funcția de șef de cabinet al liderului FSN.

Printre influențele din anturaj se numărau Virgil Măgureanu, Aurel Dragoș Munteanu, Vasile Ionel, Vasile Secăreș, Victor Opaschi, Virgil Ioanid, Iosif Boda, Ion Mircea Pascu, Ioan Talpeș, Vladimir Pasti și Petre Datculescu. O figură proeminentă din acea vreme era Dorel Șandor, fost lector la Școala de Securitate, iar Dan Marțian era un comunist convins.

Astfel, discutăm despre o grupare recrutată din aparatele ideologice ale vechiului regim. Iosif (Ioska) Boda a fost un participant foarte activ la reprimarea grupului de studenți din septembrie 1965, care solicita reforme de tip iugoslav. Studenții au fost agresați brutal pe treptele Rectoratului. Boda s-a distins prin fermitate și violență, iar caricaturistul Eugen Mihaescu i-a atribuit porecla „hipopotamul transpirat”, considerată foarte potrivită.

Acestea sunt condițiile în care s-a consolidat grupul hegemonic ce a organizat, coordonat și susținut abuzurile din intervalul 13-15 iunie 1990. Evident, Petre Roman, Gelu Voican și profesorul de marxism N. S. Dumitru, prim-vicepreședintele FSN, au alimentat tensiunea. Incendiul sângeros nu a fost o simplă întâmplare; a fost o acțiune planificată, regizată, iar scriptul a fost redactat în laboratoarele poliției politice conduse de Măgureanu și Voican, cu implicarea generalului Caraman.

Mineriada a fost rezultatul unei combinații de propagandă agresivă, violență sistematică organizată de autoritățile de putere, cruzime, teroare la scară largă și provocări extreme. Sub conducerea lui Dumitru Tinu și Darie Novaceanu, cotidianul „Adevărul”, succesor al „Scânteii”, a contribuit la perpetuarea unei legende grotescă despre o presupusă „rebeliune legionare”. După ani, procurorii militari au concluzionat că autoritățile statului au decis să lanseze un atac violent împotriva manifestanților din Piața Universității București, care protestau pașnic pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, contrar majorității politice de la acel moment.

Comentariile pot fi făcute pe Contributors.ro.