Când se vor înregistra ploi în România. Vremea pentru următoarele patru săptămâni

Când se vor înregistra ploi în România. Vremea pentru următoarele patru săptămâni
Un om care merge cu umbrela pe stradă. Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Dreamstime.com

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea din următoarele patru săptămâni va fi mai răcoroasă decât normalul perioadei în majoritatea regiunilor încă de săptămâna viitoare, când sunt așteptate precipitații extinse. În luna august, nu se anticipează perioade de căldură extremă.

Prognoza pentru săptămâna 28.07.2025 – 04.08.2025

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obișnuite pentru acest interval în aproape toate zonele, cu excepția sud-estului țării, unde vor fi apropiate de valorile normale.

Precipitațiile vor fi mai abundente decât de obicei în întreaga țară, în special în partea de nord.

Prognoza pentru săptămâna 04.08.2025 – 11.08.2025

Valorile termice vor fi în jurul mediei sezoniere în toate regiunile țării în aceasta săptămână.

Cantitățile de precipitații vor fi similare cu cele tipice pentru această perioadă în întreaga țară.

Prognoza pentru săptămâna 11.08.2025 – 18.08.2025

Temperaturile medii vor fi similare cu normele pentru această săptămână în majoritatea teritoriului.

Precipitațiile vor fi mai reduse în jumătatea vestică a țării și se vor menține la niveluri normale în restul zonelor.

Prognoza pentru săptămâna 18.08.2025 – 25.08.2025

Temperaturile vor rămâne la aproximativ valorile normale pentru perioada respectivă în aproape toate regiunile.

Regimul precipitațiilor va fi ușor sub medie în vest și va rămâne la niveluri tipice în restul teritoriului.

Previziuni meteo pentru acest weekend

Meteorologii au emis recent atenționări cod portocaliu și galben de caniculă, care vor fi în vigoare până la sfârșitul săptămânii.

Zona afectată de codul portocaliu de căldură intensă include Oltenia, Banat, o mare parte din Muntenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde temperaturile vor varia între 37 și 39 de grade Celsius, iar nopțile vor fi tropicale, cu valori termice între 20 și 22 de grade.

Codul galben de caniculă este valabil pentru Crișana, mare parte din Transilvania, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei, precum și Dobrogea continentală, unde maximele vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar temperaturile minime vor varia între 18 și 21 de grade.

Recomandari
Show Cookie Preferences