Casete cu melodii nepublicate ale lui Michael Jackson, descoperite într-un depozit. Motivele pentru care piesele ar putea rămâne ascunse.

Casete cu melodii nepublicate ale lui Michael Jackson, descoperite într-un depozit. Motivele pentru care piesele ar putea rămâne ascunse.
Michael Jackson Foto: CARL DE SOUZA / AFP / Profimedia

Cincisprezece melodii rare ale lui Michael Jackson au fost găsite într-o unitate de depozitare abandonată la nord de Los Angeles, conform unei informații publicate de Hollywoood Reporter și preluată de AFP. Aceste cântece există posibilitatea să nu fi fost niciodată lansate.

Descoperirea, care include și un duet cu rapperul LL Cool J, a fost realizată de Gregg Musgrove, un fost ofițer de poliție, în depozitul care a aparținut lui Bryan Loren, un producător muzical asociat cu „regele muzicii pop”, conform Agerpres.

Înregistrările, pe baza inscripțiilor de pe casete, datează din perioada 1989-1991, înainte de lansarea albumului „Dangerous” (1991). „Ascultând aceste înregistrări, mi s-a făcut pielea de găină, pentru că nimeni nu a mai auzit asta până acum. A fost incredibil să-l aud pe Michael Jackson vorbind și glumind”, a declarat Musgrove.

Potrivit Hollywoood Reporter, aceste piese ar putea rămâne necunoscute publicului și nu vor fi difuzate niciodată, deoarece Jackson Estate, care gestionează moștenirea artistului, consideră că persoana care deține casetele nu are drepturi asupra melodiilor.

Reprezentanții Jackson Estate au afirmat pentru Hollywood Reporter că aceste piese nu sunt „noi” și că există înregistrări originale „aflate în seifuri”, conform unui purtător de cuvânt.

Gregg Musgrove intenționează să prezinte casetele descoperite caselor de licitații, sperând că acest demers i-ar putea aduce peste un milion de dolari.

Michael Jackson a vândut aproximativ 350 de milioane de discuri, inclusiv „Thriller”, cel mai vândut album din istorie, și a câștigat 13 premii Grammy. Artistul a decedat la 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în zona Los Angeles.

Recomandari
Show Cookie Preferences