China dezvăluie o hartă inovatoare a planetei Marte, cu o rezoluție fără precedent
Cea mai detaliată hartă a planetei Marte a fost publicată recent, având o rezoluție spațială de 76 de metri pe pixel și una orizontală de 68 de metri pe pixel. Aceste imagini au fost prezentate în revista de specialitate Science Bulletin, parte dintr-un studiu realizat de cercetători de la Academia Chineză de Științe și Observatorul Astronomic Național din China.
Specialiștii chinezi au obținut aceste date prin intermediul misiunii Tianwen-1, care a început în 2020. Această misiune a inclus roverul Zurong, o sondă de aterizare, 14 instrumente științifice si un vehicul care a realizat fotografii de înaltă rezoluție din orbita planetei Marte.
Până la 25 iulie 2022, sonda orbitală a efectuat 284 de zboruri în jurul planetei Marte, în timpul cărora au fost capturate 14.757 de imagini utilizând camera foto MoRIC (Moderate Resolution Imaging Camera), care are o rezoluție moderată.
În plus, spectrometrul mineralogic MMS (Mars Mineralogical Spectrometer) a realizat sute de observări în spectrul vizibil și infraroșu, facilitând astfel integrarea datelor și crearea unor imagini extrem de detaliate. Aceasta a fost realizată la doar patru luni după ce China publicase cel mai detaliat atlas geologic al Lunii.
Anterior, datele obținute din șase misiuni spațiale diferite au fost procesate de NASA, atingând o rezoluție sub 1 kilometru pe pixel, dar niciodată nu a fost obținut un nivel de detaliu atât de mare.
Harta elaborată de echipa de cercetători chinezi oferă informații despre morfologia suprafeței marțiene și structurile geologice de pe planetă.
De asemenea, autorii studiului menționează că harta conține corecturi ale culorilor suprafeței Planetei Roșii, contrar majorității hărților anterioare, care au fost realizate în alb-negru sau cu rezoluții inferioare.
Interesant este faptul că, odată făcută publică, această hartă va putea fi utilizată și de agenția NASA pentru viitoarele misiuni spațiale pe Marte, inclusiv în cadrul misiunilor robotizate și cu echipaj uman, planificate pentru anii 2030-2040.