Costurile de finanţare ale Franţei au înregistrat o creştere după coborârea ratingului suveran, iar această veste nefavorabilă nu se opreşte aici.

Dobânzile la obligaţiunile Franţei au crescut luni, ca efect al deciziei Fitch de a retrograda ratingul ţării de la AA- la A+, cu perspectivă stabilă, potrivit CNBC.
Fitch a subliniat nivelul ridicat şi în creştere al datoriei publice şi a avertizat că fragmentarea politică poate bloca consolidarea fiscală.
Randamentul la obligaţiunile guvernamentale pe scadenţa de 10 ani a crescut iniţial cu 7 puncte de bază, până la 3,51%, iar cel pe 30 de ani a urcat cu 8 puncte, la 4,33%. Ulterior pieţele s-au stabilizat, indicând că investitorii anticipau deja o retrogradare după prăbuşirea guvernului condus de François Bayrou în urma unui vot de neîncredere.
Într-un gest rapid, preşedintele Emmanuel Macron l-a numit în fruntea Executivului pe Sébastien Lecornu, al cincilea premier în mai puţin de doi ani. Acesta se confruntă cu aceleaşi provocări: opoziţia la reducerile de cheltuieli şi la majorările de taxe menite să reducă deficitul bugetar.
Conform Fitch, deficitul Franţei ar urma să ajungă la 5,5% din PIB în 2025, în scădere faţă de 5,8% în 2024, dar va rămâne semnificativ peste media zonei euro, estimată la 2,7%.
Agenţia estimează că datoria publică va urca la 121% din PIB în 2027, de la 113,2% în 2024, fără semne clare de stabilizare.
Experţii avertizează că această retrogradare ar putea fi doar începutul, Moody’s având programată o nouă evaluare pe 24 octombrie, iar S&P pe 28 noiembrie.
Analizii ING arată că obligaţiunile suverane franceze se tranzacţionează deja la niveluri compatibile cu mai multe retrogradări, iar investitorii urmăresc dacă Lecornu va reuşi să convingă Adunarea Naţională să adopte un plan de consolidare fiscală.
Până în prezent, Lecornu a încercat să calmeze tensiunile politice, renunţând la planul fostului guvern de a elimina două zile libere legale.
Totuşi, protestele şi grevele sprijinite de sindicate continuă, cu noi manifestaţii programate pentru joi.
ING subliniază că, în acest moment, situaţia Franţei nu pare să declanşeze o nouă criză în zona euro.