Cum să ne comportăm în vacanță când localnicii ne strigă „Turiștilor, plecați acasă”? 15 sfaturi utile de la călători experimentați
„Când călătoresc în țările arabe, renunț la pantalonii scurți și fustele care nu acoperă genunchii”, afirmă Aurelia Teslaru (Aura Călătorește), enunțând una dintre regulile pe care le respectă în călătorii. Într-o lume în care, pe de-o parte, te întâmpină ospitalitate, iar pe de alta auzi „go home!”, este crucial să respectăm anumite norme atunci când ne pregătim pentru vacanțe.
Chiar dacă nu toți își doresc acest lucru, turiștii influențează, inevitabil, viața localnicilor din regiunile pe care le vizitează. Această influență este resimțită atât în România, care ocupă locul 71 la nivel mondial în privința numărului de turiști raportat la populația țării, cât și în Franța, care se află pe primul loc, având peste 100 de milioane de vizitatori anual.
Localnicii se pot plânge de aglomerația generată de turismul de masă, de creșterea prețurilor, de poluarea și de deșeurile lăsate în urmă de vizitatori sau chiar de comportamentul uneori jignitor al acestora.
Mesajul „Turiști, plecați acasă” a devenit din ce în ce mai comun în orașe precum Barcelona sau Malaga. Recent, un grup de protestatari spanioli a strigat la vizitatori pe o plajă din Mallorca să se întoarcă acasă.
În Italia, directorul Galleria dell’Accademia a afirmat că „turiștii au transformat Florența într-o prostituată”, pe când localnicii din Berlin se plâng că nu mai pot trăi în oraș din cauza prețurilor impuse de turism. Veneția, un alt oraș supra-aglomerat, caută constant soluții pentru a găsi un echilibru între rezidenți și turiști, având chiar un proiect pilot prin care vizitatorii sunt taxați cu 5 euro pentru a intra în oraș.
În Portugalia, o parte din localnici din Lisabona au inițiat campania „We Hate Tourism”, care oferă turiștilor o experiență autentică, invitându-i să ia prânzul în casele lor, nu doar să viziteze orașul în stilul turismului de masă.
Dar ce ar trebui să facem noi, turiștii, pentru a deveni oaspeți mai buni? Am întrebat mai mulți călători și influenceri din domeniul turismului, iar iată ce ne-au răspuns.
„Orice gest mic pe care îl facem azi contează mâine”
Este esențial să recunoaștem și să respectăm cultura fiecărei țări – „Am o vorbă – când vizitezi țara Regelui, du-te și cu daruri la Rege. Trebuie să privim fiecare loc nou pe care-l vizităm ca pe un loc special, unde ne dorim să ajungem, cu bune și rele. Cum putem aduce „daruri”? Prin acceptarea și înțelegerea culturii locale, prin savurarea mâncării locale și respectarea stilului de viață al oamenilor, explică antreprenorul în turism Răzvan Pascu.
În vacanțe, subliniază Pascu, nu trebuie să ne propunem să schimbăm localnicii, ci să le vedem viața așa cum este ea, naturală.
„Învățarea obiceiurilor, tradițiilor și istoriei locului ne va ajuta să ne integrăm mai bine și să trăim o experiență autentică. Este bine să fim deschiși la experiențe noi: să încercăm gastronomia locală, să participăm la evenimente culturale și să explorăm locuri mai puțin cunoscute”, mai adaugă consultantul în turism, Traian Bădulescu.
Faptele mici au impact – Sebastian Secan și Laura Vereha, autorii site-ului „Călător în bascheți”, au lansat în 2023 campania „Călătorește cu inima”, având ca scop promovarea turismului durabil și responsabil, dar și atragerea atenției asupra problemelor de mediu.
„Sunt multe momente în care ne credem neputincioși. Avem atât de multe locuri frumoase în România, pe care le-am prezentat comunității noastre, dar suntem, din păcate, martori și la locuri sufocate de gunoaie. A fi un turist mai bun înseamnă a călători cu respect și responsabilitate față de destinațiile vizitate. Orice mic gest pe care îl facem azi poate influența viitorul, deoarece trebuie să ne protejăm locurile frumoase pentru noi și pentru generațiile viitoare”, afirmă aceștia.
Respectul față de mediu este esențial – indiferent de genul de vacanță ales, fie că ne dorim relaxare, fie că dorim să cunosc oameni și locuri noi, o viziune globală este necesară.
„Avem nevoie de educație turistică. Trebuie să respectăm mediu, la fel cum ar trebui să facem și acasă. Nu lăsăm deșeuri în urmă și evităm să perturbăm flora și fauna locală. Este important să înțelegem impactul nostru asupra ecosistemului”, completează Traian Bădulescu.
Sebastian Secan și Laura Vereha subliniază și ei impactul pe care-l avem asupra mediului:
„Îndemnăm, ori de câte ori este posibil, la reducerea deșeurilor, la utilizarea recipientelor reutilizabile și respectarea normelor din parcurile naționale sau zonele protejate. De fiecare dată când mergem la drumeții ne asigurăm că nu lăsăm nimic în urmă. De exemplu, în bagajul nostru se află mereu două recipiente termos reutilizabile pentru a evita, pe cât posibil, utilizarea sticlelor de plastic de unică folosință. Este un gest mic, dar important, care contribuie la protejarea mediului.”
„Când călătoresc în țările arabe, renunț la pantalonii scurți sau fustele care nu acoperă genunchii”
Adaptarea la cultura locală este fundamentală – Aurelia Teslaru, cunoscută ca Aura Călătorește, subliniază insistența de a se adapta la cultura locală.
„De fiecare dată când ajung în lume arabă, renunț la pantalonii scurți și fustele scurte. Mă asigur că iau cu mine o eșarfă pe care să o folosesc când vizitez moschei. Experiențele culturale îmbunătățesc vacanța.”
Curiozitatea este esențială – Dana Constantin de la Travelista călătorește de 24 de ani, din care 13 alături de copii.
„Curiozitatea reprezintă o trăsătură valoroasă, dar vine și cu responsabilități. A lăsa în urmă doar pași nu este doar o frază frumoasă, ci o realitate ce trebuie asumată.”
Nu arunca gunoaie, nu culege flori protejate, nu hrăni animalele sălbatice și, de ce nu, poți strânge gunoaie acolo unde nu este cazul. Fii respectuos cu natura. O pungă în rucsac poate aduna gunoaie până la primul coș de gunoi, iar un clește poate face minuni în timpul unui road trip.”
„Din păcate, în România se practică foarte mult turismul de o zi”
Beneficiile turismului sustenabil – Radu Fusea, CEO Travlocals, consideră că nu este corect să lăsăm poluare în urma noastră, fără să contribuim la bunăstarea comunităților locale. Crede că este important să ne orientăm către turismul sustenabil, axat pe experiențe locale, care se desfășoară într-un ritm relaxat, departe de locurile comerciale aglomerate.
„Din păcate, în România, turismul de o zi este frecvent întâlnit, ceea ce aglomerează accesul în anumite zone, poluează mult și nu aduce beneficii comunităților vizitate, deoarece sumele cheltuite de turiști sunt minime. Dacă acum 10-15 ani explicația ținea de condițiile economice, astăzi România a depășit acest moment”, adaugă el.
România oferă oportunități de experiențe memorabile, legate de specificul local, permițându-ne să descoperim povești, culturi, gastronomii sau destinații mai puțin cunoscute”, conchide Fusea.
„În Vietnam am luat masa în sufrageria unui cuplu”
Respectul față de legile locale – „Este esențial să ținem cont de reguli, de la semnele de circulație la comportamentul în locurile publice și la cutumele specifice fiecărei zone”, spune Traian Bădulescu.
Sprijinirea economiei locale – „Îmi place să interacționez cu localnicii și să susțin economia lor. Mănânc în restaurante locale, ori de câte ori am ocazia. Îmi amintesc de un restaurant din Hoi An, Vietnam, unde am luat masa în sufrageria unui cuplu vietnamez. Doamna gătea, iar soțul se uita la televizor. Nici unul nu vorbea engleză, dar ne-am înțeles bine prin semne”, povestește Aurelia Teslaru.
Bădulescu afirmă că putem să sprijinim comunitățile printr-un turism responsabil, iar o altă idee ar fi cumpărarea de suveniruri de la micii comercianți.
„Comunitățile apreciază turiștii care aleg măcar o noapte de cazare. Este de înțeles de ce unele orașe au introdus taxe pentru vizitatori care nu pernoctază”. Subliniază el.
Răzvan Pascu adaugă: „Vă încurajez să achiziționați produse de la localnici, valorificându-le munca, întrucât aceasta poate face să se simtă speciali și apreciați.”
„Nu căutați restaurante cu preparate obișnuite”
Încercarea gastronomiei locale – Sebastian și Laura de la „Călător în bascheți” susțin că de fiecare dată când ajung într-un loc nou, primul lucru pe care îl fac este să încerce preparatele tradiționale locale.
„În România, suntem fani ai punctelor gastronomice, de familie, unde putem avea parte de gusturile copilăriei și prețuri corecte. În Corfu, Grecia, am ales un restaurant local, unde preparatele pe bază de pește veneau direct din bărci din apropiere. Este o experiență autentică care sprijină economia.”
Răzvan Pascu subliniază: „Nu mergeți în locuri îndepărtate căutând doar preparate obișnuite, ci încercați mâncarea locală și bucurați-vă de diversitate.”
Respectul este vital atât pentru localnici cât și pentru alți turiști – „Nu faceți zgomot în zonele rezidențiale, chiar dacă sunteți în vacanță. Învățați din exotismul culuturilor diversificate, dar nu deranjați gospodăriile sau nu pozeți fără acord. Adaptați-vă regulilor și tradițiilor locurilor vizitate.”, afirmă Dana Constantin.
„Travelista” discută și despre respectul între turiști. „Nu vorbi tare, nu asculta muzică la maxim și nu fuma în zone supraaglomerate. Acestea sunt reguli simple, dar adesea ignorate în locurile turistice. Fii atent la cei din jur și nu bloca căile importante pentru a face fotografii.”
Alegerea tipului de cazare – „Aura Călătorește” preferă guesthouse-urile, deoarece acestea sunt administrate adesea de localnici și ofere oportunități de a învăța despre viața lor zilnică. În Vietnam, am stat cu o familie care ne-a invitat la cină, iar o astfel de experiență autentică valorează mai mult decât orice resort de cinci stele.
Întâlnirea cu diversitatea lumii – „Când călătoresc în America de Sud, după explorarea atracțiilor principale, trec și prin zonele mai puțin cunoscute pentru a înțelege viața cotidiană a localnicilor.”, completează Răzvan Pascu.
„Oamenii uită să trăiască momentul”
Trăiește în prezent – Sebastian și Laura consideră important să ne bucurăm de destinațiile vizitate. „Adesea, oamenii se concentrează pe realizarea de fotografii și uită să trăiască momentul. Ne concentrăm să admirăm peisajele și interacționăm cu localnicii.”
„Travelista” subliniază aceeași idee: „E important să te simți bine în vacanță. Documentează-ți călătoria, studiază vremea și perioda optimă pentru vizitarea locului, caută din timp atracții și opțiuni de cazare pentru a evita cozile.”
„Evit grădinile zoologice și atracțiile care maltratează animalele”
Respectul pentru animalele mitite este vital – Aura Călătorește ne recomandă să ne informăm bine înainte de a interacționa cu animale sălbatice.
„Majoritatea elefanților asiatice sunt maltratați pentru a fi dresați. Interacțiunea noastră poate cauza suferință pe termen lung pentru ei. Evitați atracțiile care implică abuzuri sau captivitate.”
Nu uita de „acasă” – „Este important să ai un punct de referință pentru a înțelege diversitatea culturilor întâlnite. Evită locurile aglomerate și diversifică-ți călătoriile pentru a trăi experiențe noi!”, recomandă Dana Constantin.
- Citește mai mult: Descoperă ceea ce România are de oferit în turismul local. Influent în turism: „Prețurile serviciilor de calitate premium sunt mai accesibile decât cele din străinătate.”