Emmanuel Macron: SUA vor supraveghea respectarea încetării focului în Ucraina, cu sprijin european - sancțiuni severe dacă Rusia încalcă acordul

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că respectarea încetării focului propusă pentru o perioadă de 30 de zile, inițiată sâmbătă la Kiev de Ucraina și aliații săi, va fi monitorizată de Statele Unite, cu implicarea europeană, conform surselor AFP, DPA, Reuters.
Liderii „Coaliției voluntarilor” au convenit asupra unei încetări a focului de 30 de zile, supusă supravegherii predominant a SUA, la care vor contribui toate statele europene, a declarat Macron într-o conferință comună alături de liderii din Ucraina, Germania, Polonia și Marea Britanie.
Macron a avertizat Rusia cu sancțiuni „masive și coordonate” din partea Europei și Statelor Unite, în cazul în care Moscova „încalcă” acordul de încetare a focului care ar urma să intre în vigoare la 12 mai.
„În cazul încălcării acestui acord, am convenit că sancțiuni masive vor fi pregătite și coordonate între europeni și americani”, a precizat președintele francez.
„Unitate între țări în sprijinul păcii”
Premierul britanic Keir Starmer a subliniat „unitatea absolută” dintre SUA, europeni și Ucraina privind propunerea de încetare completă a focului pentru 30 de zile, adresată Rusiei.
„Poziția realizată astăzi demonstrează o unitate totală între mai multe națiuni, inclusiv SUA, cu privire la necesitatea unei încetări necondiționate a focului pentru 30 de zile”, a afirmat Starmer în cadrul conferinței de presă.
Premierul polonez Donald Tusk a evidențiat coeziunea alianței occidentale în efortul de a încheia conflictul ce a început acum mai bine de trei ani.
„Pentru prima dată după mult timp, simțim că întreaga lume liberă este cu adevărat unită”, a precizat Tusk. De asemenea, el a subliniat că propunerea europeană de încetare a focului beneficiază de sprijinul președintelui american.
„Dacă Rusia va respinge această inițiativă, va fi clar cine susține pacea și cine susține războiul”, a adăugat Tusk.