VIDEO Incendiu puternic cu fum dens la un mall din Arad, mesaj RO-Alert emis

Sâmbătă, un incendiu de mari proporții a avut loc la deșeurile menajere din curtea unui mall în renovare din municipiul Arad. Flăcările au pătruns și în interiorul centrului comercial, iar numeroase echipaje de pompieri au fost trimise la intervenție. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a emis un mesaj RO-Alert pentru a informa populația.
Conform surselor locale, incendiul s-a declanșat la Agora Mall, care va fi deschis în locul fostei Galleria.
„Incendiul se manifestă cu violență, flăcările extinzându-se și în interiorul mall-ului. La fața locului se află 6 autospeciale de stingere, 1 vehicul pentru intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD. În plus, misiunea a fost întărită cu 2 cisterne și 1 autospecială de stingere de la ISU Timișoara”, a declarat DSU.
Pentru a proteja populația din zona incendiului, a fost emis un mesaj RO-Alert.
Până în prezent, nu au fost raportate persoane rănite în urma incendiului.
„Conform primelor informații, nu s-au înregistrat victime. Intervenția este în curs de desfășurare”, a subliniat DSU.
Primarul Aradului, Călin Bibarț, i-a încurajat pe cetățeni să rămână calmi.
„Se pare că ard elemente din plastic de pe exterior, precum și deșeuri. Suntem prezenți cu pompierii aici și sperăm să stabilizăm situația. Nu este cazul să ne panicăm”, a transmis edilul printr-un mesaj pe Facebook.