Imaginația umană a envisionat dinozauri pe Venus, un concept păstrat până recent / Venus, acum un simbol al avertismentului climatic pentru Terra

Până acum aproximativ un secol, conceptul că Venus ar fi populată cu dinozauri era o credință comună, susținută atât de cercetători, cât și de publicul larg. O publicație americană din 1946 observa: „dacă vrei să întâlnești un Diplodocus, Venus este locul ideal”.

Fascinația pentru aceste creaturi preistorice a contribuit la creșterea conștientizării despre schimbările climatice de pe Pământ, conformează BigThink.

Venus, cu dimensiuni similare Pământului, este adesea denumită „gemă” a Terrei. Atmosfera sa reflectorizantă îi conferă un strălucire aparte chiar și în zorii zilei, iar norii densi ascund complet suprafața, făcând-o inaccesibilă pentru telescoapele obișnuite.

O planetă de imaginație

Spre deosebire de Marte, care are o atmosferă rară, Venus beneficiază de o atmosferă deasă, care a permis ca reuniunile imaginației oamenilor de știință și a visătorilor să se materializeze. Această planetă a fost văzută ca un spațiu ideal de explorare, unde mulți își imaginau o lume plină de viață.

Venus a fost privită ca o reflecție a Pământului, cu specii care ar fi evoluat în mod similar. Spre sfârșitul anilor 1800, se considera universal că planetele au traiectorii istorice. Se credea că se dezvoltă, îmbătrânesc și dispar. Totuși, nu exista o înțelegere clară a diversității acestor evoluții planetare.

În acest context, Marte era privit ca mai vechi, în timp ce Venus era considerată o „versiune tânără” a Terrei, un peisaj primitiv locuit de dinozauri și alte reptile.

Dinozauri imaginari pe Venus

Unul dintre primele exemple despre dinozaurii venitieni apare în romanul victorian „Journey to Venus”, scris în 1895 de către medicul american și autorul de science fiction, Gustavus W. Pope, în care protagoniștii își propun să vâneze aceste creaturi gigantice.

În 1924, dinozaurii venusieni intrau în discuții mai serioase în cadrul publicațiilor științifice. Revista Popular Science Monthly concluziona că Venus ar putea fi un loc plin de vegetație și locuit de monștri.

Ilustrațiile din acel articol prezenta mai mult creaturi inspirate de dragoni decât de dinozauri, inclusiv cu abilități fantastice precum respirația de foc.

Viziuni de vânătoare a dinozaurilor

Interesul pentru o Venus populată de dinozauri a continuat până în anii 1940. Cărțile pentru copii promiteau că toate planetele trec prin stadii ale aceleași „istorii de viață”, sugerând că Venus, fiind „tânără”, ar putea adăposti creaturi dispărute pe Pământ.

În 1950, un fan al cosmosului a scris către Hayden Planetarium din New York, exprimându-și dorința de a călători spre Venus pentru a descoperi dacă dinozaurii chiar există acolo.

Pe parcursul Epocii Spațiale, Venus a fost promovată ca o destinație turistică, imaginându-se broșuri fictive care sugerau vânătoare de animale fantastice, continuând astfel nostalgia victoriană.

Misiunea Mariner și dispariția mitului

Totuși, fanteziile s-au spulberat în 1962, când sonda Mariner II a NASA a zburat la aproximativ 35.000 km de Venus, marcând o reușită majoră în explorarea interplanetară.

Pe măsură ce informațiile transmise de Mariner ajungeau pe Pământ, a început să dispară speranța de a descoperi semne de viață. În februarie 1963, New York Times a relatat că „temperatura de 300 de grade Fahrenheit pe Venus sugerează absența vieții.”

Sonda sovietică Venera IV a realizat în 1967 prima aterizare pe Venus, confirmând astfel natura inospitalieră a acestei planete, unde temperatura poate topi plumbul și presiunea atmosferică este extrem de ridicată. Visul dinozaurilor pe Venus devenea o amintire.

În 1968, scriitorul britanic Brian Aldiss publica o colecție de povestiri despre excursiile pe Venus întitulate Farewell Fantastic Venus, subliniind finalul unui vis.

Ce ne învață Venus despre viitorul climatic al Pământului

Ironia este că, dintr-un loc care putea părea plin de viață, Venus a devenit un avertisment asupra schimbărilor climatice. Descoperirile cu privire la caracterul imposibil de locuit al vecinului nostru cosmic au demonstrat că evoluția planetelor nu urmează aceleași norme.

Acest fapt sugerează că evoluția planetară poate fi afectată drastic pe baza deciziilor și evenimentelor actuale.

Efect de seră necontrolat: o amenințare pentru Terra?

Fizicianul Andrew P. Ingersoll a fost primul care, în 1969, a formulat conceptul de „efect de seră necontrolat”, un proces în care temperaturile crescutoare generează evaporarea apei, rezultând o atmosferă capabilă să rețină mai multă căldură, provocând o creștere continuă a temperaturii.

Astfel, Venus, altădată simbol al trecutului Pământului, s-a transformat într-un avertisment pentru viitorul nostru. Faptul că planeta noastră vecină este un iad presurizat confirmă natura fragilă a Terrei.

Carl Sagan: un avertizor puternic

Pe parcursul anilor 1900, au existat voci izolate care atrăgeau atenția asupra faptului că emisiile de CO2 generate de activitatea umană ar putea dăuna atmosferei Pământului. Cu toate acestea, avertismentul nu a fost larg acceptat. Venus a devenit însă un exemplu clar al unei posibile catastrofe ecologice.

Carl Sagan, astrofizicianul american recunoscut, a fost o voce proeminentă care a subliniat pericolele care amenințau Pământul. Acesta nu a pierdut speranța că Venus ar fi putut găzdui viață vreodată.

Sagan a sugerat că, la un moment dat, Venus a avut un climat mai blând și poate chiar oceane. În lucrările sale, inclusiv în „Cosmos”, a folosit Venus ca exemplu al felului în care condițiile atmosferice influențează evoluția unei planete.

El a fost printre primii care a avertizat despre riscurile schimbărilor climatice, folosind Venus ca exemplu în privința inospitalității cauzate de efectul de seră necontrolat.

„Efectul de seră de pe Venus este un exemplu perfect al unui climat scăpat de sub control. Dacă nu suntem precauți, Pământul ar putea să urmeze aceeași cale. Indicând spre Venus, observăm o lume arzând, un avertisment al pericolelor necontrolării efectului de seră. Privind spre Pământ, vedem o planetă plină de viață, dar echilibrul ei este fragil”, a afirmat Sagan în volumul „Cosmos” din 1980.

Astăzi, preocupările lui sunt mai actuale ca niciodată. Explorarea planetei Venus nu este doar o misiune ştiinţifică, ci și o lecție morală pentru generațiile viitoare.