Evoluția furtului pieselor dacice din Olanda într-o traumă națională în discursul public din România

Furtul pieselor dacice dintr-un muzeu olandez a devenit în anul 2025 o temă centrală în dezbaterile electorale din România. Această situație este caracterizată nu atât de cercetări științifice, cât de o retorică inflamatoare, având rădăcini în o istorie fabricată, influențată de stalinismul național, așa cum evidențiază Ioan Stanomir, profesor de Drept constituțional la Universitatea din București, în contribuțiile sale.

„România pare prinsă într-un complot cu consecințe devastatoare”

În viziunea celor mai multora, de la șamanii misticismului național până la politicieni, drama din muzeul din Olanda este interpretată ca o rană națională. Coiful de la Coțofenești devine un simbol al unei națiuni lipsite de dreptul de a-și recupera originile.

În această atmosferă, Rusia este văzută de unii români ca fiind responsabilă pentru acest act dramatic, iar pentru unii extrema dreaptă, furtul este văzut ca un rezultat al cedării în fața globalizării. Vocea lui Călin Georgescu se evidențiază în acest context al delirului colectiv.

Ecosul lui Ceaușescu în discursul despre Dacia

În prezent, conversațiile publice din România par să fie dominate de o exuberanță retorică: piesele de patrimoniu furate sunt văzute ca esența unei națiuni, iar contemporaneitatea este percepută ca fiind legată de strămoșii care au creat aceste obiecte venerabile.

Rațiunea, luciditatea și patriotismul sunt eclipsate de un entuziasm care amintește de finalul regimului comunist. Se pare că dacismul și protocronismul au triumfat, iar povestea originii națiunii ar fi scrisă de ultimul secretar general al PCR.

Discursul actual nu este modelat de știință sau de precauție, ci de o retorică demagogică cu origini în acea istorie fabricată de stalinismul național, care a fost promovată prin diverse forme de artă. O linie sinistră duce spre Iosif Constantin Drăgan și cercul său de istorici improvizați.

Dacii, simbolizați în producțiile cinematografice, se alătură contemporanilor în lupta pentru salvarea spiritului colectiv din corupția actuală.

Mitologia care circulă pe rețelele sociale astăzi este rezultatul unei construcții ceaușiste. Viziunea despre Dacia, a lui Călin Georgescu și a susținătorilor săi, se dovedește a fi o operă cinematografică kitsch, plasată într-un cadru grotesc al unei antichități fictive. Înțelegerea acestor mituri revivale necesită o privire înapoi, nu la Vasile Pârvan sau Dan Botta, ci la celebrul an 1980, când s-au sărbătorit 2050 de ani de la înființarea primului stat unitar sub domnia lui Burebista.

Educația promovată în perioada ceaușistă a fertilizat radicarea unor idei etnocentriste. Președintele Republicii Socialiste România reprezenta, în contextul acestei narațiuni oficiale, esența geniului care a locuit acest pământ de milliarde de ani.

Dacii fictivi din filmele epocii de aur erau simboluri ale virtuții care conferau românilor un statut onorabil al istoriei. Curajul lor se înălța deasupra moderației lor politice, predând lecții de loialitate celor care au condus.

Ideile mesianice ale ceaușismului au alimentat confuzia națională. Oameni de cinema și istorici de partid au construit o ficțiune absurdă care s-a suprapus peste identitatea națională. Variantele caricaturizate de astăzi reprezintă o reciclare a temelor din acea epocă. Dacia a lăsat României un destin extraordinar și viziuni de salvare, subliniind că noi, ca popor, trebuie să ne luptăm împotriva trădătorilor și dușmanilor.

În România contemporană, Nicolae Ceaușescu revine simbolic în Dacia pe care a clădit-o timp de 25 de ani. Regimul ceaușist oferă urmașilor Securității accesul la un regat mitic al lui Decebal, iar alegerile prezidențiale devin o bătălie esențială împotriva inamicilor națiunii. Criza politică reaprinde miturile istorice, cu ceaușismul pulsând în arterele radicalismului demagogic actual.