Formula 1: Costurile de a-l înlocui pe Sergio Perez la RedBull
Sergio Perez traversează un sezon dificil în Formula 1, având performanțe sub așteptările echipei RedBull. Cu o concurență tot mai acerbă din partea celor de la McLaren, conducerea echipei austriece are de gestionat o situație complicată în ceea ce-l privește pe pilotul mexican.
Despăgubire de 5 milioane de dolari și sponsori importanți pentru RedBull.
Pilotul a acumulat doar 124 de puncte, plasându-se pe locul 7 în clasamentul mondial al piloților. Progresul RedBull este afectat de performanțele sale, iar McLaren continuă să îi urmărească în clasamentul constructorilor.
Conform zvonurilor din interiorul echipei RedBull, etapa de la Marele Premiu al Belgiei care se va desfășura în acest weekend ar putea influența decisiv viitorul lui Perez în cadrul echipei.
Eliminarea lui Perez nu este o decizie simplă, având în vedere că ar necesita o despăgubire de 5 milioane de dolari. De asemenea, mexicanul contribuie la atragerea unor sponsori valoroși pentru echipă.
Conform informațiilor de la ESPN, RedBull ar trebui să-l compenseze pe Perez cu suma menționată dacă decizia de eliminare are loc înainte de încheierea contractului său, recent reînnoit.
Pe lângă costurile de despăgubire, Sergio Perez a adus echipei sponsori semnificativi, precum Disney, Telcel, Nescafe și KitKat.
Dacă pilotul de 34 de ani va fi înlocuit, este probabil ca acești sponsori să-și urmeze pilotul la noua sa echipă.
De asemenea, RedBull se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea echipei McLaren, care a reușit să se apropie la doar 51 de puncte în clasamentul constructorilor.
Dacă RedBull pierd confruntarea cu McLaren, echipa va suferi o pierdere evaluată la aproximativ zece milioane de dolari.
Clasamentul piloților în Formula 1 pentru 2024
1 Max Verstappen – RedBull 265 puncte
2 Lando Norris – McLaren 189
3 Charles Leclerc – Ferrari 162
4 Carlos Sainz – Ferrari 154
5 Oscar Piastri – McLaren 149
6 Lewis Hamilton – Mercedes 125
7 Sergio Perez – RedBull 124
8 George Russell – Mercedes 116
9 Fernando Alonso – Aston Martin 45
10 Lance Stroll – Aston Martin 24 etc.
Clasamentul constructorilor în Formula 1 pentru 2024
1 RedBull 389 puncte
2 McLaren 338
3 Ferrari 322
4 Mercedes 241
5 Aston Martin 69
6 RB 33
7 HAAS 27
8 Alpine 9
9 Williams 4
10 Kick Sauber 0.
1) MP din Bahrain / 2 martie / Câștigător Max Verstappen
2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Câștigător Max Verstappen
3) MP din Australia / 24 martie / Câștigător Carlos Sainz
4) MP din Japonia / 7 aprilie / Câștigător Max Verstappen
5) MP din China / 21 aprilie / Câștigător Max Verstappen
6) MP din Miami / 5 mai / Câștigător Lando Norris
7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Câștigător Max Verstappen
8) MP din Monaco / 26 mai / Câștigător Charles Leclerc
9) MP din Canada / 9 iunie / Câștigător Max Verstappen
10) MP din Spania / 23 iunie / Câștigător Max Verstappen
11) MP din Austria / 30 iunie / Câștigător George Russell
12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Câștigător Lewis Hamilton
13) MP din Ungaria / 21 iulie / Câștigător Oscar Piastri
14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps
15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort
16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza
17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku
18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay
19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin
20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez
21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos
22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit
23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail
24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.